Îngerul elitei

Într-un articol semnat recent în revista 22 și postat pe bogul lui aici prietenul meu Cosmin Alexandru vorbea despre demersul necesar de a crea un public pentru elita românească, în lipsa căruia, argumenta el, rolul elitei se diminuează. Mi se pare un subiect foarte interesant și aș vrea să fac aici câteva observații. De la început trebuie să spun că deși interesantă, dilema lui Cosmin mi se pare fără soluție, sau cel puțin fără o soluție imediată. Dacă elita ar avea un public, atunci societatea ar fi mai coerentă și mai puțin bezmetică. Așa cum e, România profundă nu înțelege nimic din argumentațiile fin-savante ale lui Horia Patapievici și nici chiar din discursul filozofic pigmentat de umor dar, totuși, foarte elevat al lui Andrei Pleșu. Deci, iată cum cred eu că am putea rezolva dilema ridicată de Cosmin.

În primul rând trebuie să remarc faptul că ceea ce face societatea noastră așa de neplăcută nu e slaba calitate a elitelor. Păstrând proporțiile, elita românească e la fel de demnă de admirație ca și cea a oricărei alte nații, mai ales dacă ținem seama de handicapul enorm de a proveni dintr-o cultură minoră și un sistem de educație mai degrabă șchiop. Ceea ce diferențiază masiv, bunăoară, Franța de România nu e calitatea elitelor ci cea a omului de rând. Am schimbat un șir de mailuri cu zugravul și instalatorul meu pe când eu eram încă în România iar ei se apucaseră să-mi renoveze casa, care ar putea cu ușurință fi arătat ca model de comunicare în scris. De altminteri zidarul care lucrează la casa mea, și care e englez, a fost 10 ani profesor de engleză la o școală din Mexic. Eu nu știu nici un zidar român care să poată fi profesor de română fie și în Burkina Fasso, după cum nu știu nici un profesor român care să lase catalogul pentru mistrie fără să simtă că a făcut un pas înapoi major în viață.

Problema, deci, nu e lipsa de calitate a elitei ci chiar, paradoxal, prea buna ei calitate. Între talpa țării și Horia Patapievici e o distanță enormă, insurmontabilă. În fața unei inferiorități atât de strivitoare orgoliul strivit al românului frustrat se revoltă în sintagma neaoșă: „mai dă-l mă-n pu…ii mei și pe ăla, cu papionu’ lui”. Și aici se încheie orice dialog și orice legătură. Ce ar fi deci, de făcut? Eu văd câteva căi de a ieși din dilemă.

Una ar fi ca elita să-și asume rolul de educator și formator. O spun cu regret, dar mi se pare că, deși se plâng constant că poporul nu are nevoie de elite (și nu are) intelectualii români nu fac nimic, în general pentru ca el să aibă. Între intelectuali e mai important cum ești privit de confrați decât de popor. Poporul e prost, nu înțelege. În acest fel elita de fapt e foarte românească, competitivă și preocupată exagerat de sine. Și astfel discursul devine din ce în ce mai subțire, mai eterat, mai elevat, mai profund dar mai departe de zidarul Mitică, un alt meșter arhetipal care mi-a renovat acum câțiva ani casa din București. Un singur intelectual a făcut un pas către publicul larg, Mircea Cărtărescu, și a fost ironizat și persiflat de colegii de breaslă pentru că a scris nimicuri șarmante în revista Elle. Când ele au avut mare succes de public în volum, a fost denigrat ca scriitor de literatură ieftină. În mod paradoxal a început să fie meritoriu să nu te citească nimeni… Atâta vreme cât această mentalitate va fi, așa cum este, din păcate, prevalentă (deși nu neapărat unanimă) în elita noastră, lucrurile nu pot să se schimbe. Poporul nu se va lumina prin epifanie ci prin educație. Nu e nevoie să scrii doar pentru vulg, dar e nevoie să scrii și pentru el. Altminteri elita va rămâne un cerc închis care se admiră mereu pe sine. Dacă dilema publicului pentru elite s-ar pune într-un context de marketing nici un om cu scaun la cap nu s-ar apuca să caute un public pentru produsul său ci ar căuta un produs pentru publicul său. O fi ceva aici.

Dar nici Cărtărescu nu a ajuns suficient de jos. Deși citit de sute de mii de români sunt sigur că nu a fost citit de Mitică al meu ca și de multe alte milioane. Și nu cred că intelectualii noștri de marcă vor putea să-și coboare discursul mai mult, chiar dacă ar vrea, pentru că, întâi de toate, nu știu să o facă, nu au legătura de sâge suficient de puternică cu publicul lor. Sigur, dacă toți intelectualii români ar semna un fel de „pact pentru educație” și ar începe să scrie, să joace, să picteze și pentru mase, din atâtea minți luminate ar ieși multe lucruri frumoase și gustate. Dar cred că nu ar fi suficiente. Pentru că vulgul nu citește, pur și simplu, adesea nici măcar ziare, și nu se duce la teatru. Așa cum Andrei Pleșu spunea în tratatul lui de angelologie că rolul îngerilor este de a umple golul dintre om și Dumnezeu, e nevoie de un înger al elitelor care să le apropie de publicul lor. După părerea mea singura instituție care-și poate asuma acest rol este televiziunea.

Televiziunea este singurul mediu care ajunge la mase, pe care ele îl consumă curent și care are șansa să le schimbe, în bine sau în rău. Dar acest rol, de intermediar, nu e un rol de canal, pentru că nu canalele de comunicare lipsesc, ci e un rol de limbaj. E nevoie ca lucruri de bună calitate să fie spuse pe limba pe care poporul o înțelege și o gustă. În sensul ăsta cred eu că o treabă destul de bună face Adrian Sârbu. Faptul că există telenovele care sunt gustate și de prietenii mei medici și de zidarul Mitică arată că acest gol poate fi umplut. Chiar dacă subiectele par triviale (și nu se poate să nu fie, altminteri nu s-ar uita nimeni la acele programe), faptul că ele arată actori ca Gheorghe Visu, Gheorghe Dinică sau Oana Pellea, e meritoriu. E o primă punte. Nu știu dacă Adrian Sârbu și-a asumat acest rol angelic de intermediar între elita culturală și vulg, dar cred că atât el cât și alții ar putea să o facă. Meritul mare al lui Sârbu este că a găsit un fel profitabil de a o face.Pentru că degeaba emite TVR Cultural emisiuni de calitate impecabilă. Are un public de 0,2%, fix același care citește, se duce la teatru și la conferințe.

Cred, deci, că e nevoie de un”pact pentru educație” între toți reprezentanții elitei românești. Cred că intelectualii trebuie să-și asume rolul de a-și educa publicul și pentru asta trebuie să învețe să ajungă la el. Trebuie să nu mai strâmbe din nas când Oana Pellea joacă în telenovele sau Mircea Cărtărescu scrie în Elle ci să învețe de la ei și să le urmeze exemplul. Nu înseamnă că trebuie să-și abandoneze „opera magna”, dar ce rost are ea dacă ajunge doar la o mână de inițiați?

12 comments

  1. Ilinca says:

    Eu n-am fost niciodata de parere ca elitele trebuie sa se amestece in multime ca sa fie mai „digerabile”. Sigur ca niciun om sanatos la cap n-o sa-i reproseze lui Mircea Cartarescu articolele din Elle sau Oanei Pellea prestatia din telenovelele in care a jucat.
    Problema este ca insasi definitia cuvantului „elita” ma duce cu gandul la faptul ca ele nu prea au gustul majoritatii. Si nu vad o problema in asta.
    Cred ca Gabriel Liiceanu a facut enorm prin Humanitas, punand la dispozitia unei generatii (din care fac si eu parte) carti la care altfel nu ar fi avut acces.
    In cazul acesta Gabriel Liiceanu mi se pare un exemplu foarte bun. Cartile lui in care sunt atacate probleme filosofice „grele” sunt scrie intr-un stil extrem de clar si accesibil pentru o plaja foarte mare de oameni. La fel scrie si Alexandru Dragomir. In aceeasi categorie intra articolele lui Andrei Plesu din Dilema stranse in „Obscenitatea publica”. Nimeni nu ii opreste pe oameni sa ridice cartile din raft si sa le citeasca.
    Haideti sa nu mai dam vina pe elite pentru lenea noastra si pentru faptul ca de fiecare data cand ceva nu ne iese, spunem „merge si-asa”. Oamenii astia au viata lor si nu ii putem trage de maneca de fiecare data cand noua ne merge prost. Succesul este o chestiune de traiect personal.

  2. bobi says:

    off topic, intai :

    maaaaama, ai plecat in Franta! abia acum am aflat, cu totul intamplator , umbland pe blogurile Cotidianului (am dat de tine in blogrollul lui Cristian Patrasconiu).
    Nu pot spune decat Felicitari !pentru deciza luata, sper ca va veti adapta repede (la bine, te adaptezi totdeauna ff repede; de la bine la rau – iti ia mai mult timp si e mai dureros…) Am rude prin zona, daca ai nevoie de ceva… stii tu cum sunt romanii.
    sau, hm… tocmai de aia ai plecat! De fapt, cred ca regret un pic plecarea voastra, mai am prieteni in aceeasi situatie; parca ne imputinam pe zi ce trece. nu vreau sa ma gandesc la zicala cu „cine stinge lumina”!

    Scuze pentru introducere, la topic:
    Eu am un „cui” impotriva elitelor, in acest moment. Mi se pare ca haloimasul in care traim si bulversarea scalei valorilor (aceeasi, perpetua) sunt tratate superficial si nesanctionate corespunzator de oamenii ale caror pareri conteaza, in agora. Prea multe complicitati, prea multe comoditati, prea multe amanari in exprimarea unui punct de vedere clar, vocal, pe temele arzatoare, oricare ar fi ele : educatie, politic, arta, massmedia, orice….filme, fete sau baieti…Putine articole de acest fel in Dilema, si mai putine in 22, restul in reviste de specialtate. Cam putin.
    Think-tankurile care se fac inafara, dezbaterile publice rasunatoare (ex. purtarea valului islamic in scolile franceze, ca sa fim in regiune), aparitia la TV sau radio a numelor sonore pentru romani, aproape ca lipsesc cu desavarsire.

    Iti dau exemplu : imi este asa dor de Alina Mungiu, in verva, intrebatoare, ironica, suparata sau vesela – oricum ar vrea ea! – in aparitii la TV/radio/blog sau in piata publica…!!! o doresc redactor sef la vreun ziar sau director la TVR3, oriunde vocea ei se aude , ma enervaza sau ma bucura, ma interesaza sau ma lasa indiferenta …!

    „pactul pentru educatie” pe care il propui elitelor ar trebui sa mai includa un pact al fiecaruia cu sine insusi-ca individ de valoare si inca unul, cel putin, pentru reevaluarea lor in social. aici ar merita dezvoltat subiectul, poate alta data.

    Si bineinteles, problema nu este numai la cei pe are noi ii denumim elite, ci in mare masura se afla la noi, la receptori. Si aceasta problema ar merita , deasemenea dezbatuta separat.

  3. Adrian Stanciu says:

    Bobi, draga. Alina Mungiu nu are emisiune, printre altele, si pentru ca ar face rating de 0,2%. Sigur, si eu o vreau. Problema nu e ce vreau eu, tu, sau alti 5% din societate. Eu argumentez ca e nevoie de o punte intre ea si Adi Minune. Pentru ca daca optiunea e doar intre ei doi, gloata va alege mereu si mereu Adi Minune. Si chiar daca e vina lor ca aleg asa, asta nu schimba cu nimic realitatea pe care toti o traim. Cred ca e nevoie de o abordare pragmatica, si cred ca intre guvern, elite si vulg, cei care chiar pot schimba ceva sunt elitele.

  4. Foarte bun articol. Cred insa ca si tu si Cosmin va invecinati cu o eroare comuna: buna definire a termenilor. De fapt, se vede din comentarii ca aproape fiecare intelege altceva prin „elite”. La fel si prin „mase”. Asta imi aminteste de felul in care o mare agentie de publicitate imi vorbea despre targetul „gospodine”. Gospodina e o abstractie care nu exista e insa extensiv folosita in discursul de marketing, am sa scriu odata despre continuarea povestii cu agentia, e foarte instructiv.
    Cred asadar ca orice demers referitor la elite trebuie sa inceapa printr-o precisa definire a termenului, la fel cum ai facut, de pilda, cu „sistemul” in postul despre educatie. Apoi, fiind vorba de o distanta, trebuie bine definit pina la ce. Distanta intre mase si elite e la fel ca distanta intre Romania si Bulgaria: intre 100m si 900 de km.
    Asa ar fi cel putin pentru inger clar intre cine si ce mediaza, altfel risca sa ramina suspendat si scarpinindu-se in cap in timp ce incearca sa se decida daca tu, de pilda, esti vulg sau elita:)

  5. Nu stiu:) Ma gindesc insa ca elita e in prima instanta circumscrisa unui domeniu de activitate (profesional sau amator, nu conteaza). Apoi, exista criterii de performanta care o definesc ca elita. Uite, elita sportiva e simpla, acolo masuram performanta numeric. Cum masor insa performanta profesorului? (Anglo-saxonii se pare ca au reusit, nu e prea clar insa ca e si bine) Constat acum, in timp ce scriu, ca aici e o problema cu „elita intelectuala”: Intelectualul nu e o profesie. Exista elite in matematica, psihologie, filosofie, etc. Dar nu poti apartine din prima „elitei intelectuale”, trebuie sa fii mai intii parte din elita unei profesii. Elita intelectuala e suma elitelor profesionale intelectuale. La rindul ei, elita unei tari e o suma dintre elita intelectuala si altele (cred ca exista si o elita a zidarilor sau strungarilor si nu vad de ce n-ar fi parte din elita unei tari)
    Cam tirziu, ce-i drept, ma gindesc sa ma uit in DEX: ” s.f. Grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc.” Exact doua intrebari: care comunitate? cum definesc mai bun, mai valoros?

    Sa raminem la elita intelectuala, subiectul postului tau. Daca definim elita intelectuala ca suma elitelor profesionale ale celor cu profesii intelectuale, vom avea aici: filosofi, ingineri, profesori, doctori, poeti, consultanti, etc. Moment in care constatam o problema: din punctul de vedere al interactiunii cu masele si al educatiei, nu toti sint egal de importanti sau relevanti. Cazul Oprescu e o astfel de dificultate. Poti fi parte din elita chirurgilor si in acelasi timp un dezastru moral.

    Mi se pare ca ceea ce denumim in mod curent „elita intelectuala” e de fapt acea parte a elitei intelectuale care are o mare vizibilitate publica. Nu stiu sigur, e de lamurit aici ceva; elitele „sihastre” care nu interactioneaza cu poporul nu snt de fapt elite intelectuale, sint altceva.

    In plus, in cazul elitei „intelectuale” se adauga criteriilor profesionale un set de criterii morale, nu? Asta trebuie lamurit pentru o buna definitie. In orice caz, as spune ca un chirurg prost nu va putea fi elita intelectuala oricit de bun si drept ar fi, adica a fi parte din elita profesionala e necesar dar nu si suficient. Pentru a fi suficient e nevoie de o dimensiune morala.

    Asadar, elita intelectuala ar fi : suma elitelor profesiilor intelectuale, care au mare vizibilitate publica si care adera la un set de principii morale importante pentru comunitate in momentul respectiv. Ma mai gindesc, e interesant subiectul.

    Mda, imi amintesc de zicala de pe vremuri: „Daca nu poti sa-i lamuresti, incurca-i”:)
    Tre sa plec la Pitesti. Fug sa ma lupt cu elitele soferilor bolnavi la cap:)

  6. Cosmin Alexandru says:

    Draga Adi, mie mi se pare ca suntem exact pe aceeasi lungime de unda. Eu propuneam in finalul articolului, ca o posibila solutie, o redefinire a comunicarii intre elite si public. Tu ai dezvoltat si precizat cateva cai de comunicare, in principal prin televiziune. Subscriu. Asa cum subscriu si la definirea elitelor facuta de Florin si care e identica cu cea facuta de Plesu in articolul din 7 august din Adevarul, de la care am si pornit. Comunicarea prin tv poate rezolva o comunicare generica intre elite si gospodine sau zidari. Insa nu ma prind deocamdata cum s-ar putea aborda comunicarea sectoriala: intre elitele zidarilor si zidari, intre elitele medicilor si medici etc. Pentru ca si asta e o forma de a crea un public orizontal, creand mai multe publicuri pe verticala, care indiferent de meserie, sa impartaseasca un set de valori comun. Si cu asta pun punct pentru ca m-ai ajutat sa dezvolt urmatorul articol din 22. Multumesc 🙂

  7. @Cosmin: Foarte interesant. Povestea asta cu comunicarea sectoriala poate fi de fapt fundatia unui plan de reconstructie reala a elitelor. Problema e simplificata pentru ca discutia despre KPI (nu pot sa ma abtin) e circumscrisa unei zone mai inguste fata de cazul coplesitor al elitelor in general. Adica, cel putin pentru zidari ar trebui sa devina mai repede limpede ce anume masuram ca sa determinam daca un zidar e bun, mediocru sau exceptional.
    Cred in continuare ca adevarata problema in acceptarea autoritatii sau a unei initiative (situatia evocata si de tine in articol) e lipsa de criterii dupa care e judecata persoana sau proiectul. Le zic KPI pentru ca ma amuza, dar pe undeva despre asta e vorba, functionam in comunitati profesionale fara KPI sau cu parametri confuzi. De aici trebuie inceput.
    La fel de importanta e dimensiunea morala sau etica (la alegere) a problemei. Elita fara principii morale nu cred ca se poate concepe.
    Asadar asta ne trebuie: Criterii de performanta clare si principii morale acceptate. Nu mai adaug cerul instelat deasupra noastra.

  8. Intre elita si gloata ar trebui sa existe un partid al cadrelor didactice. Romania Regala a reusit sa-l foloseasca pentru Luminarea Poporului, iar comunistii pentru indoctrinare. Azi nu avem decat televiziuni care ne tin in semi-intuneric.

  9. Radu says:

    Asta cu Adrian Sârbu e teribil de adevărată, mă bucur că nu sunt primul care a observat. Din septembrie mă uit la ”Aniela” pe Acasă și poate orice intelectual să se uite strâmb la mine, eu tot cred că e cel mai lăudabil proiect de televiziune de după Revoluție. Și faptul că sunt foarte interesat de perioada respectivă ( cca. 1900 ) fără ca asta să’mi scârbească telenovela vorbește enorm pentru ea. E primul lucru care este în mod evident distractiv pentru un public foarte larg ( cel puțin așa am înțeles, că are succes ) și educativ pentru același public larg. Că e plină de imperfecțiuni și inexactități istorice care personal mă irită e altă poveste, dar e îndeajuns de bine-intenționată încât să le trec cu vederea, ceea ce e mare lucru, nu mi s’a mai întâmplat.

    • Adrian Stanciu says:

      🙂 Om fi rude, de avem păreri așa de apropiate… Eu nu m-am uitat la Aniela, dar m-am uitat la câteva episoade de la alte telenovele la ProTV și cred că singurul tip de proict de televiziune educativ este cel care face rating. Emisiunile în care Horia Patapievici îl provoacă intelectual pe Gabriel Liiceanu la o discuție despre omul modern sunt educative pentru 1/1000 din public, și anume acela care era deja, din perspectiva nevoii sociale, gata educat. Mă bucur să te găsesc aci, știi, nu?

Lasă un răspuns la Cosmin Alexandru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.