În ultimele zile m-am uitat puțin la televizor, mai ales la știri. De la distanță “știristica”, despre care vorbea Cosmin într-un articol de pe blogul lui, devine un rău necesar. E ceva ce m-a frapat de data asta, poate mai mult decât de obicei: mitocănia violentă a oamenilor politici. Am văzut mai multe luări de poziție a mai multor oameni politici. În general au fost (de înțeles) polemice. Diverși politicieni aveau ceva de împărțit cu politicieni din tabăra adversă. Mă rog. Asta e menirea lor. Ce m-a șocat a fost că mai toate polemicile au avut accente suburbane. Ironii care se doreau fine dar erau doar grosolănii, agresivitate de neam prost, atacuri sub centură, punctate de aluzii injurioase, lături de tot felul de consistențe și culori. E halucinant, mai ales văzut așa, de la 3000 Km distanță. Cel mai straniu și mai dureros mi se pare să văd femei, unele niște distinse doamne, care se comportă așa. Elena Udrea, Olguța Vasilescu, chiar Adriana Săftoiu, (o persoană decentă, de regulă). Mi-a pus capac o polemică a Robertei Anastase cu un rival (al cărui nume nu mi-l mai amintesc) în care doamna Anastase a degenerat de la eleganță la mitocănie pe parcursul a numai 3 fraze.
Pentru că știu că toate luările publice de poziție ale politicienilor sunt atent calibrate cu efectul lor asupra opiniei publice și asupra electoratului nu-mi rămâne decât concluzia (singura logică) că acest comportament este cel dorit de electorat. Se pare că în România, ca să ai succes, trebuie să arăți că ai sânge în instalație, oricare ar fi sexul acesteia. Electoratul nostru vrea bălăcăreală, sânge, cojones sau ouă, după caz. Dacă nu faci mișto, nu iei în bășcălie, nu ataci murdar, nu te iei la harță cu adversarii tăi, nu ești bărbat(ă). Și nu meriți votul. Nu ne trebuie papagali. Parcă începe să-ți fie simpatic Geoană (pușchea pe limbă) care e categorisit ca un pămpălău pentru că bălăcăreala, deși încearcă să o practice, nu-l prinde.
Exceptind” acest comportament este cel dorit de electorat”, sint de acord aproape total.
Fiind un elector ipotetic,am tendinta de repulsie fata de “alesii neamului prost” care ma momesc cu margele colorate,oglinjoare,pamblici si gogosi verbale,pentru un vot si ca mine mai sint.
Am proaspata pe retina imaginea jenanta a multor politicieni romani,sau cu un Berlusconi de o mitocanie care te sidereaza,cu isteriile unui Vadim sau Le Pen ,etc pentru a mai crede ca acesti oameni au ceva special,sint Alesii.
Ramine insa in urma o dira lunga de tristete ca toate astea se intimpla in spatiul asta numit Romania !
Păi, dacă nu ar fi dorit de electorat, cum crezi că s-ar propaga? Cum crezi că ar avea succes indivizi ca Oprescu sau Băsescu și de ce crezi că orice politician semi-decent devine mitocan când intră în arenă? Acum eu nu spun că e dorit de TOT electoratul, desigur. Dar mi se pare evident, logic vorbind, că ăsta e tipul de comportament care aduce voturi. E drept că e o linie fină. Trebuie să fii măgar, violent și coios, dar nu porc 🙂 Adică e o limită pe care nu poți să o treci, după cum din fericire a văzut senatoarea “ciocu mic” și senatorul celălalt, Marinescu, pare-mi-se. Din păcate limita asta e al naibii de departe și permite (pardon, cere) o mulțime de mitocănii.
Adi,
Din nefericire acesti oameni sunt promovati la varf nu pentru valoarea lor- de altfel iluzorie, cum e exemplul de fata- ci dupa potenialul de obedienta; folosesc acest termen pentru a-i diferentia de cei obedienti, pur si simplu. Potentialul de obedienta fata de “Promotor” il are multa lume, deep inside : il au si prostii – care nu vor ajunge niciodata destepti, cel mult semidocti, si jigodiile- care vor, dar nu pot gandi niciodata “pur” , si lacomii – care se viseaza satui – dar degeaba, si nevolnicii frustrati – care se viseaza lideri, si bolnavii, si ranchiunosii, si neterminatii… ma opresc aici, ca imbatranesc. Il avem cu totii, dar… unii “nu pun botul” ! Cam asta e diferenta.
Iar electoratului i se servesc …gogosi, ambalate dupa circumstante. restul il face media.
Plus manipularea de circumstanta, facuta de profesionisti. Aici stam bine inca, chiar “dupa 20 de ani”!
Rezultatul, firesc sau indus, este ca cine e cat de cat normal, sta deoparte, nu se baga, nu se amesteca intre aceste lighioane. Uneori scrie disperat pe bloguri.
Cine castiga din asta? Lighioanele, of course!
Culmea coincidentei: astazi am avut aceleasi ganduri despre clasa politica, urmarindu-l pe Adrian Nastase spunand despre Boc “muc cel mic” …
Culmea electoratului: cu toate ca nu dezaprob concluzia logica, “acest comportament este cel dorit de electorat” (e o realitate fiindca acesti oameni au succes), constat insa un paradox: daca ma uit in jurul meu, fie ca e vorba de rude, fie ca e vorba de prieteni apropiati, fie ca e vorba de colegi, fie ca e vorba de simple cunostinte, fie ca e vorba de necunoscuti carora le citesc blogurile :-), toti sunt oripilati de aceste comportamente si toti isi doresc ca lucrurile sa fie altfel; unii renunta sa mearga la vot, altii voteaza doar ca sa fie dezamagiti ulterior …unii emigreaza, altii isi doresc sa o faca dar nu isi pot permite … Unde este totusi electoratul care apreciaza aceste comportamente de neinteles din partea unei persoane cu bun simt?
Si o intrebare poate retorica: ati fi votat cu Radu Duda?
Paradoxul se explică, după părerea mea, prin faptul ca electoratul, in marea lui majoritate, nu e format din oameni ca mine, ca tine, sau ca cei care citesc sau scriu acele forumuri. Nu vreau să par elitist, dar problema societății noastre e nivelul extrem de scăzut de educație civică și de etică al electoratului.
Și nu, nu aș fi votat cu Radu Duda pentru că nu a arătat nimic ca politician.
Faptul ca “noi” nu suntem electoratul majoritar este una din explicatii… Trist dar adevarat … Lapusneanu stia el ce stia (sau mai bine zis C.Negruzzi)
O alta explicatie pe care o vad eu este si faptul ca nu exista alternative printre oamenii politici. Chiar si electoratul care nu apreciaza aceste comportamente, pana la urma ajunge sa fie nevoit sa aleaga intre oameni de aceeasi factura. Si aici e un cerc vicios: majoritatea electoratului voteaza comportamentele agresive iar noii oameni politici realizeaza ca nu au nici o sansa daca incearca sa se comporte altfel.
Pe de alta parte, nici noi nu dam nici o sansa oamenilor politici sa se schimbe. Revin la ceea ce numesc “studiul de caz” Radu Duda 🙂 Mi-a placut ca venea cu acest comportament decent, civilizat, pe care l-am astepta si de la ceilalti.
Avea minusurile lui (reale sau fabricate):
– motivatii suspecte ale candidaturii sale (face jocurile lui Patriciu, Basescu, Geoana, Mihai (fostul rege) etc)
– imagine de arivist (data de intrarea in randul familiei regale si de dorinta lui de a folosi titlurile si numele regale)
– lipsa unor realizari deosebite in “job-urile” anterioare
– si nu in ultimul rand, nu a aratat nimic ca si politician 🙂
Dar ar fi putut el, sau oricine altcineva, sa arate ceva ca si politician si sa isi pastreze in acelasi timp un limbaj si o atitudine civilizata? Ma indoiesc. Asta este motivul pentru care cred ca trebuie sa avem incredere sau macar sa incercam si cu cineva din afara clasei politice …