Mai toți oamenii cu care vorbesc, mai toate emisiunile pe care le urmăresc, mai toate comentariile pe care le citesc, inclusiv mai toți cei care comentează pe acest blog se plâng mereu de aceeași mare și spinoasă problemă: avem o clasă politică de o calitate execrabilă. E o stare de fapt cu consecințe, pare-se, grave pentru noi. Mai toate problemele societății noastre fie provin de la asta fie și-ar putea găsi mai ușor rezolvare dacă acest obstacol nu ar exista. Este evident, deci, că ne trebuie un nou fel de clasă politică. Eu cred că orice problemă are o soluție, chiar dacă unele soluții pot fi mai greu de aplicat decât altele. Așa că vă propun să căutăm împreună o idee de reformă a clasei politice care să ne rezolve problema.
Pentru asta trebuie să ne răspundem la o întrebare: cum am ajuns să avem o astfel de clasă politică și, mai ales, cum de nu reușim să aducem la putere oameni valoroși de atâția ani. Primul răspuns pare să fie că oamenii valoroși nu se bagă în politică. Eu știu că nu e adevărat. Am cunoscut și cunosc mulți oameni foarte valoroși care s-ar băga în politică, dacă politica s-ar putea face etic. Dar nu se poate. Pentru că electoratul nu vrea adevăruri sau soluții ci vrea mai degrabă să fie frumos mințit. E drept că se revoltă uneori pe cei care l-au mințit, dar asta nu-l împiedică să voteze din nou mincinoși. În felul ăsta, problema se perpetuează de la generație la generație. O vreme, unii au crezut că răspunsul stă într-o nouă generație de politicieni. Când ea a apărut, au investit-o cu speranță. Dar ea i-a produs pe Cozmin Gușă, Bogdan Olteanu, Victor Ponta sau Roberta Anastase. Cópii la indigo ale seniorilor îmbătrâniți în rele care le-au fos mentori. Clasa politică nu se poate reforma din interior. Pentru că nu are de ce. Cheia reformei politice nu e la politicieni ci, până la urmă, la noi, cei care-i trimitem acolo.
Problema democrației e că e un foarte prost model de reformă socială. Pentru că democrația nu poate produce decât rar și cu mare greutate lideri mai buni decât societatea din care ei emană. Așa e procesul. Nici o firmă cu scaun la cap nu l-ar aplica pentru conducerea afacerilor. Nu există firme în care conducătorul să fie ales prin vot. Puținele cazuri în care s-a încercat asta au eșuat lamentabil. Pentru că democrația produce conducători mediocri. Nu poate altfel. Excepțiile sunt foarte rare și, de regulă, apar în timp de război sau stări de mare necesitate, când oamenii sunt disperați și caută conducători puternici. În rest vor oameni slabi dar carismatici, haioși, care să le dea mult și să le ia puțin. Vor oameni ca ei. Și nu e de mirare că asta primesc. Progresul social e lent, deși constant și temeinic. Fiecare generație mai progresează puțin, și votează apoi lideri ceva mai capabili, care la rândul lor mai avansează puțin societatea, și tot așa. În 400 de ani ies societăți minunate. Dar eu nu am 400 de ani de așteptat. Și nici voi. Așa că ne trebuie o soluție mai rapidă.
Problema stă, după cum ziceam, la electorat. Ne trebuie un electorat mai responsabil, mai angajat, mai coerent, mai educat. Cum putem face asta rapid? E limpede că nu putem crește nivelul de educație al poporului în 2-3 ani. Dar am o propunere radicală și care va asana complet, în unul-două cicluri electorale toată clasa politică și odată cu ea toată societatea. Hai să limităm dreptul de vot doar la cei care sunt capabili să și-l exercite responsabil. Știu că sună drastic, și este, dar nu putem ieși din cercul vicios în care ne aflăm, în care o societate în derivă produce politicieni corupți care măresc deriva și îndepărtează cetățenii de la urne și tot așa, fără măsuri drastice.
În fond, gândiți-vă. Vă trebuie un examen destul de riguros ca să conduceți o motoretă sau o mașină. Nu mai vorbesc prin ce trebuie să treceți pentru a exercita o profesie liberală, sau pentru a purta orice fel de responsabilitate socială, oricât de mică. În schimb, pentru responsabilitatea socială absolută și ultimă, aceea de a vă alege conducătorii, nu vă trebuie nimic. Oricine poate să o facă. Pentru un mic și o bere. E absurd. Eu propun să se introducă calitatea de alegător. Oricine să poată accede la ea, dar numai contra unui examen. Care să includă chestiuni de politici sociale, o minimă înțelegere a statului de drept, a fiscalității, a conducerii economiei libere. Odată calitatea de alegător dobândită ea ar trebui să devină obligatorie, așa cum propunea și Adriana Săftoiu. Am avea un electorat ceva mai educat și, mai ales, mult mai repsonsabil, pentru că vrea să vină la vot și e dispus să facă un efort pentru asta și să-și asume o responsabilitate pentru dreptul pe care-l primește. Cred că procentul din populație care ar vota ar fi cam la fel de mare cât e și acum, dar s-ar schimba complet structura și calitatea electoratului. S-ar termina cu berile și micii și zahărul și uleiul și cu turismul electoral și cu câte și mai câte jmecherii care poluează democrația noastră acum. Iar un electorat responsabil ar alege oameni responsabili.
Aș mai propune ca acest sistem de votare să fie menținut vreme de 20 de ani, după care să se revină automat la votul universal. Dacă societatea nu se reformează în 20 ani, atunci nu se mai reformează deloc. Odată clasa politică zguduită și reașezată de un electorat responsabil, va fi foarte greu să revenim la situația de azi. Vom face un salt în altă ligă. Vom recupera 400 de ani de evoluție socială lentă printr-un salt rapid de 20.
Nu sunt de acord. Lăsînd la o parte arbitrariul (spaţiul de relativizare sterilă) nici aşa nu ar evolua lucrurile în bine.
Cum poţi ridica nivelul de responsabilitate al unui elector? Păi, hai să ne gîndim la resursele lui de responsabilitate intrinseci, existente, dormante.
Aţi învăţat la ştiinţa conducerii, că numai competenţele se delegă. Nu şi răspunderea. Asta înseamnă că delegatul, oricare ar fi el, nu poartă răspunderea actelor proprii. De aceea se şi numeşte candidat. Odată delegat, devine “candid”, deci, potenţial periculos.
Însă răspunderea pentru actele lui ne revine 100% nouă, electorilor. Iar dacă răspunderea ne revine nouă, tot nouă trebuie să ni se dea şi dreptul de a revoca în timp util un delegat. Cum poţi revoca un delegat căruia nu-i poţi preciza baza de elecţie? Precizînd-o. Cu alte cuvinte, votul va trebui asumat. Asumarea votului nu se poate face decît prin abolirea anonimităţii*) votantului. Votul nu trebuie să mai fie secret. Asta nu înseamnă că e nevoie de publicarea lui în MO, ci doar că, atunci cînd se pune problema revocării unui deputat/ senator, se activează procedura de asociere a numelui delegatului de numele electorilor. Cum? Păi, prin schimbarea modelului de buletin de vot, de pildă. Buletinul de vot va fi doar o hîrtiuţă, pe care electorul aplică două colante, reprezentînd CNP-ul delegatului şi respectiv al său. Electorul poate rămîne anonim atîta timp cît nu se conectează buletinul la baza de date a MAI şi nici nu apare pe vreo listă. Odată pornită procedura de revocare, teancul de buletine se trece prin cititorul de bare, se cuplează la baza de date, iar rotativa tipăreşte plicurile cu invitaţia la scrutinul de revocare. Electorii, în număr de maximum 60.000 pentru un deputat sau 170.000 în cazul unui senator, nu au decît să urmeze procedura în sensul revocării sau confirmării delegatului.
Şi iată cum, prin asumarea votului, electorul îşi poate mobiliza resursele reale de responsabilitate, iar democaţia reprezentativă iese din aporie.
—————————–
*) Problema este similară cu cea anonimităţii pe net, ce dă dureri de cap multora. Anomimitatea reduce capacitatea individului de a-şi asuma răspunderea pentru actele sale. De aceea nu trebuie să fim surprinşi de unele rezultate paradoxale în alegeri. Anonimitatea ne măreşte gradele de libertate, dar nu ne dă şi libertatea de elecţie. Ne puerilizază niţel. Ne face “ghiduşi”. Uneori în dauna propriilor nouă interese.
reforma clasei politice prin reforma electoratului prin introducerea unui test individual este o strategie, reforma electoratului fiind scop intermediar al acestei strategii. in acest moment nu cred ca aceasta strategie este aplicabila pentru ca se sare un pas important – asumarea scopului intermediar – reforma electoratului. argumentez. e clar ca rafinarea electoratului votant nu este obiectiv al actualei clase politice, dovada micii, berea si mahalaua tv. ea poate fi obiectiv insa pentru cei ce se simt nereprezentati politic, adica pentru grosul electoratului nevotant. impaturind lucrurile in alt fel, concret discutia este despre faptul ca electoratul nevotant care are ca obiectiv reforma clasei politice ar alege ca scop intermediar al strategiei rafinarea electoratului votant prin introducerea sa zicem al unui test individual de evaluare. insa o actiune mult mai simpla de schimbare a ponderii culturale a celor ce voteaza ar fi chiar prezenta la vot a celor ce se considera educati politic, fapt care insa nu se intampla, ceea ce dovedeste ca scopul intermediar – cresterea nivelului mediu de educatie al celor ce voteaza – nu este asumat real de nimeni si de aceea orice strategie propusa, oricat de buna – implicit si cea cu testul individual – vine fara sa se aseze pe un pamant fertil.
concluzionand, mai inainte de o discutie despre cum sa fie reformat electoratul votant, este nevoie de prinderea pe harta in pioneza a acestui scop pe strategia ce duce la reforma clasei politice. testarea faptului ca scopul – cresterea nivelului politic-educational al votantilor – a fost asumat este procentul prezentei la vot. abia apoi merita gandite variante optimizante pt reformarea electoratului votant. parerea mea…
Buna ziua! Chiar daca nu sint neaparat de acord cu dumneavoastra, vreau sa va multumesc. Pentru tot ceea ce scrieti aici. O zi buna, si multa inspiratie!
Genial! Devine suspect si pentru mine ca sint atit de des de acord cu tine:))
Eu gasesc insa ca e genial din urmatorul motiv: restrictia. Limitarea accesului la un drept ii da acestuia o valoare. (Sa fim seriosi, avem o lista enorma de drepturi la care poti accede doar daca indeplinesti conditii precise, nu e nimic ne-democratic aici. Cum nu e deloc nedemocratic sa nu pot fi ministru daca n-am bacalaureatul)
A restringe accesul la dreptul de vot si a-i atasa un cost are mare avantaj ca ii ataseaza o valoare directa. Nu mai e un drept abstract care seamana a corvoada in duminica de vot. Pai cum sa nu ma duc la vot daca am facut atita efort sa pot sa ma duc la vot?
Eu as merge pina acolo incit as pune taxa: examenul costa 200 RON. Asta va creea o frumoasa dilema: daca nu dau examenul si nu platesc o sa fiu cetatean de rangul doi si e nashpa. daca dau examenul si platesc, doar n-am platit degeaba sa stau acasa la vot!
Eu sustin o lege in directia asta (am citit si aprob, cum zice francezul)
Şi eu mă gândesc de mult timp la ceva asemănător. Doar că această propunere nu cred că ar fi realistă. În primul rând să nu uităm de interesele de grup. Dacă politicienii cred că e uşor sa cumpere electoratul, cu atât mai uşor ar fi să influenţeze acea categorie de alegători educaţi. Educaţia nu înseamnă de fiecare dată şi moralitate. Pe de altă parte totul ar fi un coşmar birocratic într-o ţară unde nu reuşim să punem la punct o lege de salarizare sau o licitaţie publică fără a fi boicotate. Majoritatea celor educaţi dar fără interese directe cred că ar renunţa.
Pe de altă parte, plecând de la convingerea personală că democraţia a fost greşit înţeleasă, sau măcar greşit aplicată în epoca modernă, aş propune altceva. Democraţia – ca o guvernare de către popor şi pentru popor – şi-a pierdut caracterul de „pentru popor”. În cele mai multe cazuri, se ajunge ca poporul să aleagă, dar nu pentru popor (în plenitudinea sa). Un exemplu este dorinţa de a face votul obligatoriu. Poate eu recunosc că sunt un om prost, needucat sau doar foarte ocupat şi nu am timp să ma interesez de politică, să fiu la curent cu problemele politice sau cu caracterul personalităţilor din domeniu (a se vedea votul pentru europarlamentare), de ce să fiu obligat să mă duc eu la vot când eu VREAU să las pe altcineva care ştie mai bine (şi fac asta din responsabilitate civică). Oricum ar fi, rezolvarea eu nu o văd în schimbarea electoratului. Electoratul este cum este: nu ştie ce vrea, nu ştie cine ar putea să rezolve o problemă deoarece nu înţelege deloc mecanismul care crează problema etc. Media electoratului d.p.d.v. a educaţiei este foarte joasă, el nu ştie să-şi selecteze candidaţii. De asta ajung oameni total inculţi să aibă aşa un succes, deoarece deşi sunt complet incompetenţi vorbesc pe limba multor oameni. Schimbarea o văd eu în schimbarea selecţiei candidaţilor. Dacă ne uităm la americani, candidaţii, indiferent de culoarea politică, sunt competenţi, nu vulgari. Eu aş propune o examinare mai atentă a celor care doresc să candideze. Ei ar trebui luaţi dintre elite, ei toţi ar trebui să fie în stare să conducă “pentru popor”, chiar dacă poporul întreg nu-şi dă seama ce calităţi le dă exact această capacitate. Diferenţele de mentalităţi, de ambiţii sau de obiective ale acestora să fie subiectul alegerii electoratului, iar competenţa şi, daca se poate, moralitatea candidaţilor să fie testate prin metode mai eficace decât „ochiul critic” al tuturor. Metodele prin care să se construiască grupul de candidaţi? Nu ştiu, poate şi nişte examene cum aţi recomandat pentru alegători, poate nişte realizări trecute, poate un fel de simulare de probă, se pot cauta soluţii. Dar până la urmă parcă sună tot a utopie. 🙂 Numai bine!
Sigur, propunerea mea e fantezistă. Ea nu ar putea fi aplicată, cel puțin nu pe cale democratică, pentru că nimeni nu ar vota ca să i se restrângă drepturile, iar clasa politică nu are nici un interes să genereze un electorat mai responsabil. Ar avea pretenții… Pe de altă parte nici examinarea candidațior nu cred că ar da rezultate. 99% dintre oamenii politici actuali ar trece fără probleme. Ei sunt lichele, nicidecum proști. Faptul că ar pica Becali și încă vreo 2-3 ca el ar fi irelevant. În primul rând oricum nu e deputat, apoi omul e total inofensiv și e și foarte reprezentativ pentru foarte mulți oameni. Pe oieri cine să-i reprezinte, Patapievici?
Chiar dacă ușor tardiv, pentru că tot am citit postarea și comentariile la ea, o să vă spun că nu cred că o asemenea soluție este viabilă. Din mai multe motive.
Aveți dreptate atunci când identificați cauza ”răului” în zona electoratului, dar testarea unor cunoștințe nu va face electorul mai calificat decât este cel de acum. Când spun asta am în vedere 2 studii clasice, oarecum, Almond și Verba – Cultura civică și Robert Putnam – Bowling alone. Ce ne spun oamenii ăștia – pe scurt, că e nevoie de o cultură participativă care să existe în rândul alegătorilor pentru a avea o democrație funcțională și o clasă politică relativ profesionalizată. Câtă vreme concetățenii noștrii nu reușesc să înțeleagă că există o mulțime de lucruri comune care îi definesc (de la hobby-uri la profesii și la împărțirea unor spații administrative – bloc, stradă, oraș) într-o comunitate, câtă vreme nu vom avea o viață participativă sănătoasă, schimbarea de care vorbiți nu se va întâmpla. Iar aici, dacă tot vorbim de schimbări, participarea fiecăruia sau încurajarea unor inițiative de acest fel, este cumva, nu-i așa, esențială.
Pe de altă parte ar fi nevoie de schimbări în cultura organizațională a partidelor – câtă vreme politica de resurse umane nu se schimbă, iar promovarea în interiorul partidelor se face strict pe baza apartenențelor la o gașcă sau alta, prin lovituri de palat și/sau servilism, nimic semnificativ nu se va schimba. În plus, mai există o absență în viața politică de la noi – în principiu, corecția pe care electoratul o aplică partidelor are loc la alegeri, prin schimbarea de la putere. Paradoxul românesc este că masa politicienilor este una fără consistență – la vremuri noi, tot noi (încercați să faceți o statistică, să vedeți câți dintre actualii politicieni au activat într-un singur partid politic). Chiar și atunci când un partid ajunge nu doar în opoziție, ci chiar înafara Parlamentului (vezi cazul PNȚcd), calitatea managementului rămâne una deplorabilă, deși electoral vorbind el a fost pedepsit exact pentru asta.
Și aș încheia reamintindu-vă ceva din istoria antică – din Grecia antică sau din orașele ei mai exact – cetățenii care participau la viața politică a cetății în agora îndeplineau 2 condiții: erau oameni liberi și nu aveau o meserie pe care să o practice (micii meșteșugari, antreprenorii, țăranii liberi fermieri nu aveau drept de vot).
Sigur, ideea mea e perfect inaplicabilă, era doar un exercițiu de gimnastică a minții. E inaplicabilă pentru că nici unul din actorii din sistem, cu excepția unei minorități, nu are interes să schimbe regula jocului în acest fel. Ea ar putea fi aplicată doar printr-un proces ne-democratic.
Pe de altă parte, dacă s-ar putea aplica, eu cred că ar funcționa. Nu pentru că alegătorii ar fi mai instruiți (deși eu cred că și asta ar ajuta) ci pentru că nu ar mai fi la grămadă, ar fi oameni care au făcut un efort, au “plătit” ceva ca să își exercite acest mandat și prin urmare vor fi mult mai atenți la ce și cum votează. Ar fi și mai puțini și, sociologic vorbind, mai omogeni. Desigur, asta ar deschide calea unui marketing politic furibund către o minoritate, ignorând restul societății, deși minoritatea nu ar fi stabilă ci ar putea oricine intra în ea, oricând. Una peste alta, eu cred că ar funcționa, dar nu vom ști niciodată, nu? Sunt de acord că trebuie o cultură participativă pentru ca democrația să funcționeze, dar e clar că nu avem una, așa că de unde o apucăm?
Ca să nu las discuția chiar în coadă de pește, mai am o propunere, de data asta una chiar aplicabilă, care nu are la fel de multe șanse de asanare a clasei politice, dar are destule: să milităm pentru introducerea votului negativ. Dacă majoritatea dintr-o circumscripție votează contra tuturor candidaților, trebuie refăcut votul acolo, cu alți candidați. Asta ar aduce la vot mulți nemulțumiți care nu vin pentru că simt că votul lor nu schimbă nimic. Și ar da șansa de a scăpa de unii dintre candidații pătați. Deși…. Năstase s-a ales la Mizil din primul tur!
Pot sa fiu de acord că alegătorii ar fi mult mai atenți la ce ar vota, dar asta nu ne-ar garanta un alegere rațională (ca să nu mai spun că o alegere rațională depinde de mult mai multe variabile care pot sau nu să fie la îndemâna alegătorilor – nu-i așa, ca la cumpărături, când nu avem cunoașterea perfectă a produselor/serviciilor pe care dorim să le achiziționăm, de exemplu).
De apucat o apucăm în timp (nu există cale rapidă, doar sovieticii au reușit să treacă relativ rapid de la o societate rurală și o economie bazată pe agricultură la o societate industrială relativ urbanizată – dar cu câte costuri ”colaterale”!), încurajând și implicându-ne în toate micile comunități în care suntem interesați și din care putem face parte.
Mai mult nu văd cum s-ar putea schimba calitatea clasei politice (repet, bățul și morcovul nu par să funcționeze în cazul acestui grup). În privința votului negativ, poate, dar mă îndoiesc. Am avea o remiză veșnică. Iar absenteismul actual este tot un vot negativ dat clasei politice. Ar mai trebui să luați în considerare și un alt lucru – uitați-vă la rezultatele electorale din ultimele cicluri electorale; practic, din 1992 încoace nu mai avem un câștigător clar desemnat de către electorat, în zona partidelor politice. Chiar și prin alterarea sistemului de vot de la ultimele alegeri, tot nu avem un câștigător care să aibă o majoritate. Poate ar trebui să ne uităm mai atent la tipul ăsta de ”indecizie” electorală.
Votul negativ este o idee foarte buna. Spre deosebire de cealalta idee, cu restrangerea dreptului de vot la o parte a populatiei, care este nu doar utopica, dar si plecata de la o premisa falsa (a votantului responsabil care ar alege… tot intre ce i se ofera de clasa politica, nu?)
Votul negativ merita discutat mai pe indelete, poate intr-o alta insemnare.
Eu cred că oferta politică e strâns legată de calitatea electoratului. Cu un electorat mai avizat și mai responsabil ar apărea rapid alternative politice la clasa actuală. Știu o mulțime de oameni care ar vrea să se implice dar sunt descurajați de nivelul discursului care adună voturi acum. Nu văd de ce trebuie să plecăm de la pemiza că clasa politică e un cerc închis. Mă rog… Nu o să avem niciodată șansa să testăm asta, din păcate, așa că rămânem fiecare cu părerile noastre…
Aia cu votul negativ cred că ar avea, însă, șansa să fie populară și ar putea fi subiectul de campanie al cuiva care e în lipsă de teme. Eu cred, dimpotrivă, că deși ideea ar putea să mai aerisească dinozaurii de prin politică, cu electoratul pe care îl avem, ar degenera rapid într-o sarabandă de voturi negative și ar duce discursul politic încă și mai jos. Dacă se poate … În starea de acum, orice idee care zguduie sistemul nu poate fi decât bună.
o mostra de gindire de om politic roman (e luata cu citat de pe un alt site, deci nu bag mana in foc pt acuratete): “Nici eu, nici Guvernul, nici Banca Naţională nu ne-am propus să scoatem ţara din criza economică, pentru că nu se poate acest lucru. Criza e globală şi România depinde de ceea ce se întâmplă la nivel global. Nu există nici o ţară care să se extragă singură din criză. Ţările ori ies toate, ori nu iese nici una.”
… va fi oare o profetie auto-implinita?