Articolul de mai jos a apărut în ultimul număr al revistei Cariere.
Printre multele paradoxuri ale României se numără și acela că la noi educația privată nu e întotdeauna de mai bună calitate decât cea de stat. Dacă ne uităm la învățământul universitar, ea e mult mai proastă. Asta e bizar. Eu nu știu nici un loc în lume (asta nu înseamnă însă că nu există) în care să se regăsească această situație. Cum se explică paradoxul?
În primul rând, trebuie să remarcăm faptul că această afirmație (educația privată e mai slabă decât cea publică) nu e valabilă decât pentru educația universitară. Cea post-universitară (MBA, bunăoară) ca și cea pre-universitară (grădiniță, școală elementară) nu respectă această regulă.
O primă remarcă evidentă cred că ne apropie foare tare de un răspuns: prețul educației primare și chiar preșcolare e mult mai mare decât al celei universitare, deși accesul la alternative gratuite, finanțate de stat, e la fel de bun sau chiar mai bun. Cea mai ieftină grădiniță privată percepe taxe de ordinul a 150-200 EUR/lună, în timp ce cea mai scumpă universitate privată percepe taxe de cca 600 EUR/an!! Există câteva școli elementare private care percep taxe de 20,000 EUR/an și multe (toate supra-solicitate) în zona 5-6,000. Cel mai scump program de MBA din București, prin comparație nu trece de 15,000 EUR/an.
Răspunsul paradoxului, desigur, nu poate sta decât în comportamentul consumatorului. E foarte clar că noi considerăm educația elementară mult mai importantă decât cea universitară. Și nu ne înșelăm. Chiar așa și este. Diferența, însă, e zdrobitoare. Practic, noi nu dăm doi bani, ca societate, pe calitatea învățământului universitar. Atâta vreme cât ne dă o diplomă, restul nu mai contează. Dacă vă întrebați de ce, răspunsul nu poate veni decât de la comportamentul angajatorilor. Atâta vreme cât pe piața muncii nu e nici o diferență între o diplomă obținută la “fără frecvență” la Bondrea et Co. sau la Universitatea București, de ce să mă chinui? E foarte greu și riscant să faci o universitate privată bună. Trebuie să-ți asumi costuri mari, investiții importante. De ce să o faci, dacă societatea acceptă diplome la metru? Am citit recent un studiu despre valoarea unei diplome în mai multe țări, măsurată ca NPV al creșterilor salariale care vin din educația universitară într-o viață. Din Europa, cea mai mare sumă o are Italia, (din lume, Statele Unite), iar cea mai mică Danemarca, urmată îndeaproape de Franța. Nu știu unde stă România, că nu au măsurat și la noi, dar sigur stă foarte jos. Există societăți egalitariste, ca și a noastră, unde e o presiune socială să ai o diplomă, dar nu prea contează dacă o ai de care e. E doar o problemă de statut, nu are conotații practic aplicative. Angajatorii au înțeles asta și nu dau nici ei doi bani pe diplome și așa, iată, cercul vicios s-a închis. Am citit recent interviurile unor directori de resurse umane care spuneau că pentru ei nu contează ce universitate ai absolvit pentru că ei sunt angajatori de șansă egală. Asta e una din cele mai mari tâmpenii pe care le-am auzit vreodată. Adăugați la această supă cerințele legale impuse de o societate birocratică și supra-reglementată ca foarte multe profesii să aibă o diplomă universitară și ați creat cocteilul distrugător care aruncă în aer azi învățământul universitar privat de la noi.
De când cu scandalul universității Spiru Haret, am auzit multe voci cerând ca Ministerul Educației să înăsprească procedura de acreditare a facultăților. Problema nu e aici. Procedura de acreditare e destul de laxă peste tot în lume. Ea trebuie să permită accesul în sistem și al unor școli de calitate mai slabă, care deservesc un public al lor. Diferența trebuie să o facă societatea. În America, ca să iau un exemplu foarte relevant pentru că are și un sector public și unul privat foarte puternice în învățământ, e o diferență uriașă între a absolvi Harvard, sau Kelogg, sau MIT și absolvi Ohio State. Chiar în Franța, una e să faci HEC și alta Universitatea din Bordeaux (oricât mi-ar fi mie de drag orașul). Unde mai pui că Harvard (și puțini poate știu asta) nu e acreditat de nimeni. Pentru că nu vrea să fie. Standardele lui sunt oricum mult mai sus decât prevede procedura (minimală) de acreditare și nu are nevoie să fie recunoscut de vreun organism birocratic, chiar dacă în Statele Unite acel organism nu e de stat. Reputația lui impecabilă e suficientă. Dar e o mare diferență (în oportunități de carieră, salariu, atractivitate pentru angajatori) între a termina Harvardul cel neacreditat și Ohio State, cea acreditată. Atâta vreme cât la noi aceste diferențe nu există, Bondrea va prospera, orice ar încerca să-i facă Ministerul (și pun pariu că nu va încerca să-i facă chiar nimic, până la urmă).
O altă latură a problemei este că învățământul de stat face o concurență neloială învățământului privat. Atâta vreme cât există o alternativă gratuită, oricare ar fi calitatea ei, e foarte dificil să găsești o poziționare de marketing coerentă. La noi universitățile private au apărut pentru a satisface nevoia unui număr mai mare de studenți, apărută după revoluție, împreună cu nevoia profesorilor din universitățile de stat de a-și rotunji veniturile. Poziționarea cea mai simplă a fost cea a accesibilității atât prin prețul mic cât și prin laxitatea standardelor. O societate fără standarde s-a cuplat perfect la această propunere și, iată, universități nule didactic au devenit bune afaceri. Rușinea nu e a lor ci a noastră, a celor care angajăm acești absolvenți și le validăm astfel pregătirea precară.
Pentru a rezolva situația educației universitare private (și publice, în același timp) soluția, după părerea mea, nu poate veni decât din privatizarea prestatorilor de servicii de educație, cel puțin a celor de educație universitară. Eu cred și că acest nivel de educație nu ar trebui suportat de societate ci de individ, ceea ce ar schimba dramatic regula jocului și ar rezolva definitiv problema dar, dacă chiar insistăm în acest fel de a ne cheltui banii, măcar hai să o facem cum trebuie. Hai să alocăm fondurile celor care sunt educați, nu educatorilor și să lăsăm educatorii să concureze liber pentru acești bani. Hai să legăm fondurile alocate de criterii de performanță academică și să plătim mai bine pe cei care fac treabă mai bună (nu mai multă, ca acum). Și hai să nivelăm terenul de joc. În Franța există un sistem foarte bun (și mă mir că importăm de la ei toate tâmpeniile dar nu ce e bun) și anume școlile private, de orice nivel, pot intra în contract cu statul și astfel sunt finanțate în aceleași condiții ca și școlile de stat. Așa se face că eu plătesc pentru școala fetei mele, privată, catolică, mică și foarte legată, cam 1,500 de EUR/an, cu tot cu masa de prânz (gătită zilnic de propriul bucătar, “after all, this is France…”) în timp ce în București fratele meu plătește 8,000 pentru un serviciu similar.
Ca în orice altceva, soluții există, totul e să vrem…
mi-a placut mult articolul, imi confirma mai multe intuitii. l-am pus la votat pe FTW: http://www.ftw.ro/Social/De_ce_nu_func_ioneaz_la_noi_educa_ia_privat
à bon entendeur, salut! (din fontainebleau.)
Am citit articolul cu atentie si pot spune ca s-a facut o analiza mult prea elevata pentru o situatie mult prea triviala .
Ca sa gasiti raspunsul trebuie sa cautati in cu totul alta parte si anume in evolutia societatii romanesti de dupa 1989 incoace .Dupa revolutie a inceput o goana nebuna pentru imbogatire ,pentru inavutire cu orice pret ,cit mai repede ,cit mai mult si cu cit mai putine eforturi .In aceasta situatie s-a abdicat de la orice principii ,atit din partea profesorilor cit si a elevilor-studentilor .Societate cea care ar trebui sa fie beneficiara acestor tineri educati este si ea prinsa in aceasta boala gen cancer benign incit manifestarile ei nu se inscriu in nici un tipar .
Am indrumat pe un student in an terminal la lucrarea de dioploma .Sa fi avut un reportofon pentru discutile avute cu el cred ca va faceati cruce non stop si spuneati ca Kafka a fost obositor de logic si promova ratiunea pura in lucrarile sale .
Expresi ca ” am miine de dat niste restante ,…La ce materii ai restantele (cum se numesc materiile -cursurile) …raspuns halucinant : Habar na-m ?????
Sau alta “Dupa fiecare sesiune profi isi schimba masinile …?????????
Numai una si inchei ca sint obosit .In ce logica ,sau in ce tara a-ti mai auzit de aceasta
mizerie morala ” persoana are postul ,functia si ca sa si-o mentina face o facultate la foarte mare distanta la fara frecventa dar cu spaga la zi ”
Ar fi atitea de spus …dar nu merita ca ne umplem de o scirba peste putinta de stapinit .
Eu am facut facultate pe vremea comunismului-socialismului ,am terminat in 1982 dar
traiesc intr-o lume paralela sau mai bine zis aflata in alt spatiu de definitie cu lumea de azi .
Domnule Adrian de cite facultati in Franta a-ti auzit ca dau examenele pe spaga . ?
Jianu Vladimir
Problema nu e câte universități din Franța dau examene pe șpagă, ci de ce le dau la noi așa și aici nu. Dacă crezi sincer că românii sunt mai perverși de felul lor, că așa i-a lăsat Dumnezeu, trebuie să-ți spun că nu-ți împărtășesc părerea. Nu pentru că sunt patriot, ci pentru că e statistic imposibil.
Cât despre facultatea din vremea lui Nea… și eu am făcut facultatea cam în aceeași vreme, am absolvit în ’85. Nu am o părere prea minunată nici despre aia. Nu se practica șpaga, dar locul era înțesat de politruci și de nulități. Totuși, de ce nu funcționează educația privată, după părerea ta?
Imi pare rau ca am vazut articolul acesta atat de tarziu…
Cred ca problema tine in primul rand de perceptie si asteptari. Cand spui invatamant universitar de stat in Romania, iti vine in mine “lipsa de fonduri si dotari” sau “profesori care predau tot ce au invatat pe vremuri”. Si din pacate este destul de adevarat. Tinerii sunt rareori promovati, nu sunt bani pentru dotari, iar schimburile de experienta se fac cum se fac. Cunosc un caz destul de trist in Bucuresti, unde de ani de zile nu se scoate nici un post la concurs intr-o catedra: toti sunt preparatori sau asistenti (desi unii au ajuns si pe la 40 de ani) si exista un singur profesor ce preda acea materie, care profesor este si sef de catedra si nu vrea sa scoata posturi pentru promovari. Neputand sa promovezi, nu poti deveni titular pe curs, oricat de bun pedagog ai fi. E trist, dar asa e. Asa ca perceptia privind majoritatea universitatilor de stat este “te chinui degeaba, oricum nu inveti mare lucru”. Desi nivelul pedagogic este clar peste cel din facultatile private, majoritatea celor ce se duc la stat o face fie pentru locul din camin, fie pentru ca nu-si permite taxele de la particulara, fie dintr-un fel de snobism legat de imaginea proasta a particularelor (da!). Sunt foarte putini cei care se duc la stat pentru ca stiu sau spera ca acolo sa invete mai bine.
In privinta universitatilor particulare, lucrurile sunt extrem de clare. Cum spuneai si tu, cele existente se adreseaza unui anumit segment si n-ai ce sa le faci. De ce lipsesc cele particulare in care chiar s-ar putea preda ca la carte? Probabil pentru ca nu e cerere. Cine isi permite, isi trimite copilul sa invete afara. Ar fi foarte greu pentru o universitate particulara sa schimbe perceptia potrivit careia la particular te duci doar pentru diploma, mai ales ca ar trebui sa aiba niste taxe sensibil mai mari decat alte particulare.
In plus, cu tot respectul, trebuie sa ai si cu cine sa predai. O universitate particulara foarte buna ar trebui sa isi permita fie sa aduca profesori de afara, fie sa atraga astfel de oameni din alte medii. Cel putin in facultatile tehnice de stat, este jale mare. Cred ca stiu ce spun, avand in vedere ca am parinte profesor universitar, iar eu am trecut trecut prin politehnica, mdba si am predat o perioada la masterate. Nu suntem la zi cu noutatile, predam lucruri rupte complet de practica, iar studentii fac o facultate sau un masterat pentru ca “trebuie” sau pentru ca au fost trimisi de angajatori sa faca asta.
Si acum pot sa pun problema si asa: de ce sa investeasca o facultate particulara atat de mult, cand poate la fel de bine sa dea diplome pe banda rulanta si sa faca profit mai mare (macar pe termen scurt/mediu)? Cererea pentru astfel de universitati nu pare a fi in scadere, asa ca probabil va aparea o astfel de universitate atunci cand si asteptarile noastre se vor schimba.
Pe vremea lui ceausescu si in primii ani dupa revolutie, cam toti vroiam o pereche de blugi, nu conteaza ca erau turcesti sau chinezesti, important era sa fie blugi. Acum ne mai uitam si la material si acceptam sa platim mai mult pentru calitate. Probabil (sper) la fel o sa se intample si cu invatamantul, doar ca aici sunt mult mai multi factori implicati.
In realitate nu functioneaza nici o forma de invatamant ‘acreditat’. Chiar si inainte de 89 cam toti absolventii stiau multe si de fapt cam nimic. Abia dupa cativa ani de experienta se rutinau cumva.
Mania diplomelor este o problema in sine. Mentalitatea romaneasca e destul de enervanta in multe privinte. Daca n-ai o diploma esti un nimeni. Ceea ce e gresit. Normal ar fi sa se ia in considerare in primul rand experienta.
Locuiesc is SUA si stiu cum stau lucrurile. Cunosc absolventi de ‘computer science’ care lucreaza pe taxi si nu au nici o sansa sa ia un job, cu toata diploma lor. De ce? pentru ca nu au experienta. Asta si-ar fi putut-o face lucrand ca voluntari in vreo organizatie non-profit, sau executand niste programe pe internet in timpul liber.
Din anumite motive eu nu am nici o diploma, nu am terminat vreo facultate si totusi, in SUA cu o societate ceva mai normala, am un job de varf, foarte bine platit, de programator. Pentru ca mi-a fost luata in considerare experienta, care in mod normal ar trebui si in Ro sa conteze mai mult decat orice diploma.
Incercati sa comparati: in SUA sunt platit cu 10 mii dolari pe luna pentru experienta si lucrul care il fac, in timp ce in tara as fi fost un muncitor necalificat, pentru ca nu am o diploma. Asta e absurd!
Sincer nu imi pasa de bani, as sta in tara mea traind modest, dar mentalitatile idioate imi repugna prea tare. Ca sa nu mai vorbesc de manelism si mitocanie.
Multe schimbari mai sunt necesare in tara noastra. Dupa sute de ani de fanariotism, capitalism masonic si apoi comunism, e tare greu. Doamne ajuta!