Prima pagină » Mitică se scutură

Mitică se scutură

“Atlas Shrugged”, “Atlas s-a scuturat”, e titlul cărții de refernință a lui Ayn Rand, unul din stâlpii ideologiei dreptei în lume, promotoarea filozofiei Obiectiviste. În carte se vorbește despre o grevă a elitelor care refuză să mai țină în cârcă o societate din ce în ce mai ineficientă și din ce în ce mai consumatoare de resurse fără nici un rost. La noi însă, metafora care dă titlul cărții nu ține, pentru că statul român, societatea română, vastă, inertă și ineficientă, nu e ținută pe umeri de vreun titan. Rolul zeului, pentru români, e de fapt jucat de o clasă mijlocie firavă, puternic împovărată și din ce în ce mai sătulă să fie vaca de muls a tuturor, de la politicieni venali la pensionari cu termopane montate pe banii primăriei. Nu Atlas duce pe umeri firmamentul societății românești ci Mitică.

Iar Mitică se scutură. I-a ajuns. În România sunt 4,2 mil de salariați, din care doar ceva mai mult de 3 mil în mediul privat, restul la stat. Avem 6 mil de pensionari, aproape 900,000 pe caz de boală, cu o vârstă medie de sub 55 de ani. Avem 9 mil de asistați sociali de toate felurile. Pe măsură ce economia a crescut și am dus-o din ce în ce mai bine, cuantumul ajutoarelor sociale a crescut de la 500 mil RON/an la 6 MILIARDE!!

Mie nu-mi place deloc istoria asta cu reducerile de salarii la grămadă. Nu salariile trebuie restrânse, ci statul însuși. Eu nu fac parte dintre cei care spun că toți bugetarii o freacă. Cred că mulți dintre ei îndeplinesc funcții sociale utile. Nu cred că ați vrea să trăiți într-o țară fără medici sau fără profesori sau fără polițiști. Faptul că în mod absurd am ales ca ei să fie plătiți din buget nu schimbă cu nimic natura utilă a muncii lor. Ce schimbă, însă, e faptul că trebuie plătiți din bani luați cu japca de la unii, iar japca asta trebuie întărită cu funcționari de toate felurile, care costă bani la rândul lor. Bani care sunt plătiți fix de aceia de la care sunt luați și primii. Se tot vorbește de hoție și de corupție, dar ce altceva decât jaf la drumul mare este o societate care decide să spolieze o mică minoritate a ei în beneficiul majorității și apoi să o pună tot pe aceea să plătescă călăul, funia și săpunul?

Mugur Isărescu spunea că românii trebuie să se hotărască dacă vor un stat de 40% din PIB sau unul de 31%. Fals. Nu românii trebuie să hotărască, ci Mitică, pentru că el plătește. Și Mitică a hotărât. El nu plătește mai mult de 31-32%. Statul român a fost incapabil să colecteze mai mult decât atât orice a făcut. Dacă se mărește presiunea, pur și simplu evaziunea devine normă, cum tinde din nou să devină. E imposibil să spoliezi un popor împotriva propriei lui voințe. Îți trebuie omul și inspectorul fiscal. Intri într-o spirală negativă infinită în care banii pe care-i colectezi nu ajung cât să plătești colectorii. Motivul pentru care țări ca Franța pot să colecteze 40% la buget este pentru că cei mai mulți francezi consideră că statul face o treabă onorabilă și-și merită banii. Ca atare fiscul are de furcă cu o mică minoritate a contribuabililor nu cu quasi-totalitatea, ca la noi.

Această criză fără percedent în istoria recentă a României e ocazia de a reforma odată pentru totdeauna monstrul energofag care a devenit societatea românească. Democrația e un instrument slab pentru asta, iar situația creată e ultra-periculoasă, pentru că o majoritate care nu face nimic dar votează e cocoțată în cârca unei minorități care plătește dar nu decide. Situația e explozivă și va exploda, cu siguranță. Nu vreau să o fac pe Cassanra, dar e inevitabil. Mitică se va scutura. Iar asta va crea mari frământări sociale, pentru că sunt prea mulți oameni care s-au obișnuit să trăiască pe seama altora, să se plângă neîncetat, în ciuda acestui fapt, și să fie ascultați.

Cazul cel mai tipic sunt pensionarii. În ultimii 7 ani pensia medie s-a mai mult decât dublat, a crescut mai repede decât salariul mediu. Venitul pe cap de familie în familiile de pensionari e mai mare decât venitul pe cap de familie în familiile de activi, care au angarale mari și copii de crescut și mult mai mare decât în familiile de tineri. Cu toate astea, o mare parte din resursele statului sunt consumate pentru pensii, în timp ce toată lumea le plânge de milă pensionarilor. Nu zic că o duc bine, dar zic că o duc la fel cu oricine altcineva. Să terminăm odată cu populismul și politicianismul.

Mitică se scutură. Iar semnalul pe care-l dă e că e momentul pentru o reformă curajoasă a statului. E timpul să terminăm spolierea celor care produc pentru întreținerea celor care stau. E timpul să ne întrebăm de ce plătim facultatea unora sau concediile medicale ale altora. Și, în general, ce rost are statul și dacă nu cumva el e acum umflat mult, mult peste limitele acestui rost. Pentru că Mitică se scutură și amenință să dea odată naibii de pământ tot firmamentul ăsta încâlcit și parazitar pe care ne-am obișnuit să-l numim stat.

4.8/5 - (46 votes)

28 comments

  1. zvoner says:

    Ultima data cand a explodat mamaliga ne-am ales cu 6 ani de Iliescu. N-am niciun fel de iluzii ca orice scuturare a lui Mitica va lua mai degraba forma unei plecari din tara. Sunt oferte destule pentru oricine vrea sa lucreze in Suedia, Belgia, Franta, Germania, chiar si Italia – la nivelul clasei medii.

    Orice alta forma de protest revolutionar nu va veni din partea clasei medii, ci tot din partea bugetarilor care sunt sindicalizati si pot impune oricand prin violenta mentinerea unui status-quo care ne va saraci de tot. Vezi ilustra idee a sindicalistilor de a deturna banii dinspre pensiile private obligatorii.

    Avem un an sa ne decidem daca vindem tot aici si ne mutam dincolo, sau daca suntem in stare sa mai inghitim 10 ani de Romanie aflata clar intr-o spirala descendenta. Ma indoiesc profund ca macar vreun politician ar avea anvergura necesara pentru a duce la bun sfarsit un proces de reforma asupra caruia nici macar clasa medie nu este in stare sa se puna de acord. Iertati-mi pesimismul, dar istoria are multe invataminte pentru noi. Istoria noastra, pur romaneasca.

  2. Mircea Stoian says:

    Salut.
    Am mai avut un comentariu mai demult pe tema asta.
    Scuturarea lui Mitica poate imbraca forme destul de usoare intr-o democratie.
    In plus statul s-a obisnuit cu o presiune a strazii si nu face mare lucru cind simte aceasta presiune.
    Mitica (acei circa 3 milioane) de oameni care muncesc in privat, platesc taxe, produc si cheltuie cit produc, nu mai mult, au foarte putine cai de a zdruncina statul.
    Asta in ipoteza optimista ca vom decide sa facem ceva impreuna – lucru mai degraba rar in Romania.
    Spuneam in comentariul trecut ca aceste 3 milioane sintem actionari la ceea ce se cheama Romania si implicit statul roman. Ca actionar am nu numai obligatii ci si drepturi.
    Daca ne-am putea organiza si am putea (legal), sa oprim plata impozitelor si sa nu mai cumparam servicii din Romania, ba chiar pur si simplu sa nu mai muncim (destul de utopic), cred ca am trimite un mesaj usturator statului.
    Probabil ca vom fi ascultati.
    Intrebarea mea este de unde plecam si cum facem asta?
    Eu unul nu am o solutie, dar m-as implica activ intr-un astfel de protest.

  3. Adrian Stanciu says:

    @zvoner & Mircea. Am fost confuz, scuze. Când vorbeam despre scuturarea lui Mitică nu mă refeream la vreun protest de stradă. În cartea lui Ayn Rand, elita societății face un fel de grevă și refuză să-și mai aducă contribuția socială la o societate în derivă. Se retrage, pur și simplu. Asta cred că va face și Mitică și că face deja. Patriciu vorbea de faptul că sunt deja 18 miliarde de euro plasați de români în bănci străine. Nu-ș ce analist se arunca repede să comenteze că dacă li s-ar oferi o amnistie oamenii ăștia ar aduce banii acasă. Poate că da, poate că nu. Cu siguranță, însă, ar fi tot banii lor. Faptul că i-ar aduce acasă nu înseamnă că i-ar face cadou statului român ca să plătească sinecuri din ei câțiva ani și să-i toace, cum a făcut cu toți ceilalți. Eventual l-ar împrumuta, cu dobânzi usturătoare, ca pe orice datornic spart la pungă și neserios.

    Cred, deci, că Mitică a crescut și s-a deșteptat. Și că nu mai vrea să plătească. De ieșit în stradă nu va ieși. Nu e stilul lui. Vor ieși sindicatele, PSD-ul și toți profitorii de pe urma lui. El pur și simplu se va retrage din spațiul public, odată cu banii lui, cum a început deja să facă. Și-i va lăsa pe idioți să se mănânce între ei pentru a împărți din ce în ce mai puțin la din ce în ce mai mulți.

    Adică, Mircea, cred că dorința ta se întâmplă deja. Poate că nu așa de organizat pe cât ai vrea tu, dar se întâmplă. Și va fi foarte rău pentru cei care nu vor înțelege acest semnal.

  4. veninusrl says:

    Ce inseamna “elita societatii” pentru Ayn Rand, pentru tine si pentru Romania? acea elita care trebuie sa faca greva!

    ps: Masurile pompieristice luate de guvernul Boc vor avea probabil efecte pe scurt termen, dar problema e departe de a fi rezolvata: nu reduse salariile asa cum o fac ci posturile de bugetari trebuiau reduse … asa ce vor face peste 2-3 ani cand sa speram ca criza se va fi terminat? vor ridica salariile bugetarilor?

  5. Adrian Stanciu says:

    @veninusrl “Ce inseamna “elita societatii” pentru Ayn Rand, pentru tine si pentru Romania?”

    Sunt trei întrebări diferite, cu 3 răspunsuri diferite, nici unul neavând legătură cu articolul 🙂

  6. fata si reversul says:

    da. si nu.
    nu imi pot da seama cati bugetari sunt in plus, in schimb fac o incercare:
    conform http://portal.edu.ro/index.php/articles/mediacover/5961, nr. profesorilor in 2008 era de 277.000.
    de asemenea, am gasit aici http://stiri.itbox.ro/stiri-online/social/ms-numarul-medicilor-in-romania-este-sub-media-europeana.html un articol pe tema numarului de medici la suta de mii de locuitori – mult mai mic in romania decat media pe UE. un calcul sumar da un numar de aproximativ 45.000 medici. daca mai socotim si personalul auxiliar, nu cred ca depasim, cu totul, 200.000.
    avem, prin urmare, cam jumatate de milion de bugetari – justificati. ce fac restul pana la un milion si ceva nu prea pot sa-mi inchipui, dar poate ca de unii am avea nevoie.
    bun, iesim, probabil, cu 250.000 de bugetari in plus. si cu niste salarii supradimensionate.
    dar problema nu mi se pare numarul bugetarilor, ci cel al salariatilor. de ce numai 4 milioane la o populatie de 21,5 milioane?
    avem media de varsta de 72 de ani. din acestia scoatem persoanele de pana in 18 ani si pensionarii – peste, sa zicem, 60 de ani. scadem, asadar, 30 de ani. ar trebui sa avem un procent de 58,33 din populatie in campul muncii, adica 12.541.000.
    avem, bineinteles, si problema celor pensionati de boala, precum si pe cea a emigrantilor temporari.
    ati mai punctat un aspect in articolul dumneavoastra: finantarea absurda a tuturor actualilor bugetari de catre stat. cred ca sunt domenii in care aceasta trebuie sa ramana astfel, dar nu neaparat si educatia. sunt profesor si, intamplator, am discutat acum cateva luni acest aspect cu copiii: scoala ar trebui finantata de cei carora le foloseste – iar scoala este, in primul rand utila economiei unei tari. dar cum noi nu avem industrie, fabrici, intreprinderi aproape deloc…
    iata deja doua demonstratii care converg in a spune ca bugetarii nu sunt decat varful aisbergului, iar problema porneste de la economia praf si pulbere a romaniei.

  7. Liviu Sav says:

    Mitica s-a scuturat prima oara in mai-decembrie 2009, dupa ce s-a introdus impozitul minim. Mitica s-a mai scuturat o data dupa ce s-a eliminat impozitul de 3% si a vazut bilantul la 2009 si si-a dat seama ca el nu plateste cota unica la impozitul pe profit, chiar daca are profit. El plateste 30%, 40% sau chiar 80%. Pentru mine Mitica este IMM-ul cu cifra de afaceri de pana in 200.000 de lei, care are pana in 5 angajati, care si-a condus contabilitatea “pe bune” si care de cand se stie el pe cont propriu si-a platit toate darile la timp. Dar aceasta etapa din evolutia lui ca antreprenor s-a incheiat, pt ca si-a dat seama ca este luat de fraier. Pana cand “monstrul” nu va reusi sa recastige acesti “buni-platnici”, bugetul monstrului are o problema majora.

  8. mike says:

    Domnule Adrian Stanciu,

    Mă întreb dacă este normal că elitele să nu aibă nicio formă de protest în stradă. De ce nu e în stilul lor? Aici vorbim de cei care-şi mută iahturile din
    Constanţa în Franţa sau vorbim despre clasa medie care nu mai are de lucru din cauza plecării elitelor care deţin marile capitaluri (mari şi mici corporaţii, moştenitori de mari averi şi afaceri, etc)

    Dacă eu, de exemplu, sunt manager (eventual şi acţionar) la o mare corporaţie în România, f bine plătit, şi această corporaţie (ELITĂ) decide că e mai convenabil (din cauza marlaniei şi prostiei guvernului) să-şi mute afacerea în Bulgaria lăsând în urmă managerii români din clasă medie. Logic, acei manageri nu vor mai cotiza la stat sau vor cotiza în Bulgaria.
    Clasa medie duce în spate gestionarea marilor averi! Elitele au rolul de a exista unde doresc după propria alegere emoţională sau profit maxim.
    Ce fac acum cei din clasa medie, stau şi se uită pasiv, ca la o fatalitate, şi nu ştiu să se organizeze pentru protejarea elitelor şi pentru a face presiuni în stradă ( să zicem 500 000 din 4 mil, şi cu 10 000 şi cu 1500 se poate atrage atenţia).
    Românii din clasa medie au nevoie de lideri de opinie care să le arate calea şi care să vadă efectele acestui “stil cool” pasivitate şi comoditate.
    În stadiul în care se află România acum, clasa medie trebuie să protejeze (PRIN PROTESTE) “cloşca cu ouă” (elită) . Degeaba, individual, fiecare îşi rezolvă problema (ca în junglă) .
    O societate civilizată e definită prin ORGANIZARE. Faptul că media clasă nu este ORGANIZATĂ (inclusiv în proteste) arată un grad scăzut de civilizare în România, deci NU: “scapă cine poate ca într-o turmă de bivoli letargici dar cool”.
    În societăţile organizate, clasa medie este principala “armată” a protestelor.
    În România există o mare masă de oameni săraci care ies în stradă doar pentru mărirea cu 3 lei a pensiei, oameni care nu văd mai departe de trei metri în faţă, această armată de bivoli e manipulată de sindicalişti şi de politicienii primitivi de la noi.
    În România există o MARE masă de oameni din clasa medie, mai educaţi, care sunt haotici, pasivi, neorganizaţi.
    Sper să apăra cât mai repede un model de organizare şi să apăra din ce în ce mai mulţi lideri formatori de opinie şi lideri organizatori de proteste care să arate ŞI SĂ OPREASCĂ dezastrul către care se poate îndrepta ţara asta dacă nu se organizează CLASĂ MEDIE.

    Cu stimă,
    mike

  9. Adrian Stanciu says:

    @Liviu Un IMM cu cifra de afaceri de 200,000 lei ar plăti impozit forfetar minim 2000 lei, adică 1% din cifra de afaceri. Dacă asta reprezintă 50% din profit ar trebui să facă ceva, pentru că afacerea lui nu e deloc în regulă și mă întreb serios el din ce trăiește? Eu, personal, nu cunosc nici un om pe care impozitul forfetar să-l fi lovit cu adevărat, deși am auzit teza asta de nenumărate ori. Cred că problema nu e deloc aici. Problema e la taxele de circa 80% din venit pe care le plătește orice angajat din mediul privat. Ele includ impozitul pe venit, contribuțiile sociale și TVA. Sigur că se poate spune că aceleași taxe, coroborate cu un cod al muncii anacronic care favorizează angajații, constituie, de fapt, o mare povară fiscală și în sarcina angajatorilor, care trebuie să genereze cumva venituri care să acopere toate aceste costuri. Pe lângă ele, impozitul forfetar e o biată bagatelă.

  10. Adrian Stanciu says:

    @fata si reversul. Problema nu e că economia e varză, (deși e), cât că statul e parazitar și abuziv. Ca să luăm de pildă educația, despre care vorbești, de ce ar trebui ea plătită de la buget din capul locului? Cum adică folosește industriei? Păi dacă e așa, hai să lăsăm industria să sponsorizeze educația care îi folosește. Cred că sunt perfect capabili să-și vadă de propriul lor interes și fără ajutorul statului. Nu crezi că educația folosește, totuși, întâi și întâi celor care sunt educați? Iar dacă societatea simte nevoia să educe oamenii cu forța, pentru că sunt iresponsabili și nu s-ar educa singuri, iar pentru asta e dispusă să plătească, atunci educația gratuită ar trebui să se limiteze la a) cea obligatorie și b) nivelul minim socialmente acceptabil. De ce ar trebui ca Mitică să plătească pentru restul? Lui la ce-i folosește? Am mai scris despre asta de mai multe ori, de fapt.

    P.S. În calculul numărului de persoane active omiți faptul că avem circa 36% din populație ocupată în agricultură, care nu produce mare lucru, în afară de mâncarea lor și a familiilor lor, și nu plătește aproape deloc taxe. E drept că nici nu beneficiază de cine știe ce servicii sociale, deși beneficiază totuși de mult mai mult decât plătește, având în vedere că plătește zero. E o categorie largă decuplată aproape complet din circuitul economic.

  11. Dragos Paul A. says:

    Domnule Stanciu,
    ati scris textul care se cerea scris in acest context.
    Titlul, cu toate conotatiile sale subtile: remarcabil. Argmentul: impecabil.
    Chapeau!
    DPA

  12. fata si reversul says:

    ca educatia foloseste celor educati este un truism si o afirmatie inutila. bineinteles ca foloseste celor educati, dar cei educati au nevoie de ea la fel cum au nevoie de alte lucruri de care nu se pot ocupa personal. prima solutie, in cazul acesta, a fost comunitatea – statul – si punerea in comun a unor bani pentru asigurarea acestor lucruri. prin urmare, este clar ca avem nevoie de educatie, ca am transferat acest lucru la nivelul comunitatii (este vorba deja de un “noi” abstract), raman insa de clarificat motivele pentru care avem nevoie de educatie. statul are nevoie de educatie pentru replicarea culturii si modelului sau politic – are, cu alte cuvinte, nevoie de cetateni. dar principalul rol al educatiei este economic – de altfel fiecare linie de invatamant se incheie cu diverse specializari. de aici, deja, statul, ca entitate, iar nu conventie, nu ar mai trebui sa-si bage coada. in prezent, isi baga coada, impunand organizare, programe, discipline, punand bete in roate si birocratizand excesiv.
    pe de cealalta parte, cei 36% din agricultura, care traiesc destul de aproape de limita subzistentei, ar produce mai mult daca ar avea cum – iar la noi industriile locale nu sunt ignorate, ci de-a dreptul descurajate. daca le-am incuraja, am avea si impozite de-acolo, si finantari pentru scoli.
    cat despre “educatia minima” – aceasta este tendinta actuala, si nu mi se pare ok. NU exista educatie minima, pentru ca ai, la momentul actual, multa populatie sub limita civilizatiei. trebuie investit serios in educatie. singura problema este ca, finantata si directionata exclusiv de stat, aceasta nu are nici un obiectiv clar, iar rezultatele sale sunt ambigue si auto-distructive.
    parerea ca statul e parazitar in general tine de neo-liberalism (si, probabil, cartea lui Ayn Rand o promoveaza). personal, nu agreez deloc neo-liberalismul :D, macar pentru simplul motiv ca lucreaza cu catalogari “extremiste” gen Noam Chomsky – enemy of freedom. statul roman este parazitar in particular, pentru ca este un stat corupt. scria cineva intr-un alt articol citit astazi ca problema nu sunt bugetarii in sine, ci cheltuielile nesocotite din sistemul bugetar. ei bine, intr-o mare companie privatizata, cu capital strain in prezent, cheltuielile sunt la fel de nesocotite. iar scopul este evident: extragerea a cat mai multi bani din respectiva companie, parazitarea, iar apoi trecerea la o noua gazda. reintorcandu-ne la (inca :D) statul nostru, sustinerea regenerarii economiei este esentiala atata timp cat acelasi “stat” i-a distrus ADN-ul.

  13. Daniel Raduta says:

    Daca majoritatea miticilor cu carte de munca ar trece pe PFA, negociindu-si niste clauze favorabile? Si nu trebuie pentru mult timp … cativa ani. Numai spectrul scaderii cu 10-20% a veniturilor bugetare ar trebui sa-i bage in sperieti pe guvernanti.

  14. Adrian Stanciu says:

    @fata si reversul. Nu înțeleg deloc, dar deloc logica după care oamenii nu se pot ocupa personal de educația lor. De ce adică? Sunt handicapați? Sunt ciungi? Care e problema? Dacă logica asta ar fi corectă, ar trebui să se ocupe statul de tot ce ține de creșterea copiilor, de la școală la ghete și hrană. Și cine e statul ăsta care are nevoie de cetățeni? Statul e un concept abstract, e format din oameni. Statul sunt eu și tu. De ce trebuie să plătesc eu pentru educația copiilor altora? Nu spun că nu trebuie, spun că nu e deloc clar, așa cum afirmi, nu există nici o justificare și ca atare nici un scop. Ca orice sistem lipsit de scop, educația publică seamănă cu o găină beată. Ori de câte ori pun întrebarea de mai sus mi se răspunde în doi peri ca și cum ar fi de la sine înțeles că educația trebuie să fie publică. Dar de ce? Dacă e chiar așa clar ca vaca, poate-mi explică și mie cineva de ce. Cu sens.
    În ce privește educația minimă, nu mă refer deloc la o educație minimalistă ci la nivelul minim de educație de care societatea are nevoie, de nivelul pe care-l putem justifica de a fi finanțat din bani publici. Acest nivel ar trebui să constea, după părerea mea, mai ales în educație formativă, care să scoată din școală cetățeni, nu strungari. Să lăsăm industria să-și formeze singură strungarii și inginerii.

  15. Catalin says:

    Pentru ca, d-le Stanciu, daca n-am fi avut educatie publica, foarte probabil nu i-am fi avut nici pe d-nii presedinti Iliescu si Basescu si poate nici pe dvs.
    Lasand gluma la o parte, sunteti de acord cu finantarea din bani publici (adica ai lui Mitica) a unei educatii minime, una care sa scoata din scoala cetateni. Judecand dupa involutia nivelului civic in tara asta, care cred ca e incontestabila, s-ar zice ca e nevoie de investitii mai mari in educatie, nu mai mici.
    In plus, lipsa de educatie e un sistem cu feedback pozitiv. Parinti cu educatie putina si proasta nu numai ca nu-si vor permite, dar nici macar nu vor intelege de ce e bine sa cheltuiasca pentru educatia progeniturilor.
    In fine, povestea-i lunga si complicata, dar convingerea mea e ca va aflati pe o pista falsa. Nu cred ca exista investitie mai buna decat aceea in educatie; cu siguranta nu aceea in autostrazi la hiper-preturi, tinichele second-hand si sperturi pentru puternicii zilei.
    Si mai cred ca natiunile mari nu s-au format pentru ca miticii lor s-au trezit intr-o dimineata asa, din senin, dorindu-si tot mai multa educatie pentru copiii lor si fiind dispusi sa-si rupa de la gura pentru asta.

  16. Adrian Stanciu says:

    @Cătălin. Atenție, eu nu am zis nicio clipă că ar trebui mai puțină investiție în educație. Am zis doar că nimeni nu se gândește DE CE e nevoie de ea, și ca atare investiția asta nu are nici un scop și nici un criteriu de performanță. Îndeobște noțiunea de investiție se deosebește de noțiunea de bani aruncați pe fereastră prin aceea că are un retur, de regulă unul planificat. Ideea că lipsa de educație e un sistem cu feedback pozitiv e prima, până acum, care are ceva sens de argument coerent. Desigur, asta induce concluzia că scopul educației este să determine oamenii să înțeleagă că educația e bună. În particular, cred că nu aici e adevărata problemă. Cred că oamenii înțeleg, îndeobște, că educația e bună, și mai cred și că aceia care nu înțeleg oricum pierd vremea prin școală și o mai pierd și pe a celorlalți, la felul în care e construit sistemul. În fine, am mai scris despre asta, nu vreau să deturnez dicuția. Educația e pur și simplu o vacă sacră pe care ne-am obișnuit să o vedem rumegând în mijlocul drumului fără să ne întrebăm vreodată de ce e cazul să o facă tocmai acolo. Nu e nicidecum singura.

  17. Mult cinism și o viziune foarte îngustă despre societatea românească, statul ei, și căile de ieșire din marasm.

    „Mitică” acesta pare un lucrător la o societate cu capital străin, care produce pentru export (deci îl doare în cot de consumul intern și de restul țării). Cam 10 % din salariații României, 20 % din cei din București, au acest statut.

  18. bec says:

    un singur lucru trebuie spus: cei trei milioane de oameni care contribuie la buget nu s-au prea prezentat la alegeri, ci mai mult pe la munte si la mare au fost in ziua respectiva, sub diverse pretexte infantile.
    In timp ce pensionarii si buna parte din bugetari ”au luat cu asalt” sau ”au dat buzna ” in sectiile de votare. In acest fel ne vom trezi iar cu pnlsd la putere si astora numai de clasa medie nu la pasa ci doar de electoratul lor de pensionari si bugetari. Nu ca pdl ar fi prea departe, dar n-are incotro, sub imboldul lui base si al momentului trebuie sa faca oarece reforme. Faptul ca nu au marit tva si cota unica inseamna cit de cit ceva.
    Concluzia: mitica sa mai vina si la vot.

  19. @Mike
    Dă-mi voie să glumesc. Ești un slugoi al fostei nomenclaturi comuniste devenite „burghezia românească” după ce și-a însușit averea statului comunist (sugând din București capitalul aflat toată țara, ca o sugativă). Cu anumite obligatorii excepții și-a dat examenul, nu a fost în stare să gestioneze și să dezvolte economia românească, așa cum a moștenit-o de la „regretatu’ Odiosu’”. Se mai poate căpușa statul, dar s-a dus baba cu colacii. Oricum, neavând mentalitatea că din dezvoltare tehnologică și managerială se câștigă, nu din afaceri cu statul, nici mentalitatea datoriei față de Dumnezeu, față de societate (chiar față de stat, care este o afacere comună), neavând această mentalitate cum o are capitalistul occidental, clasa respectivă este sortită dispariției.

    @Liviu Sav
    Tu reprezinți viitorul. Foarte mulți semeni de-ai tăi deja trăiesc și iau lecții de la societatea occidentală. Se vor întoarce mulți în țara bunicilor, după ce toate cancerele se vor stinge din lipsă de mâncare, ca pe un pământ nou al făgăduinței.

  20. Jourjie says:

    “E timpul să ne întrebăm de ce plătim facultatea unora sau concediile medicale ale altora.”

    Asta ai inteles tu din tot ce se petrece ? Ca platesti facultate unora si concedii medicale altora ? Poate asta e singurul lucru bun care mai exista in mocirla asta de sistem !

    Tie cine ti-a platit facultatea ? Cu ce bani iti vei cumpara medicamente si un pat in spital cand boala te va rapune ? Baietii fura si vor fura bine de tot ptr ca asta au invatat toti sa faca ! Iar faptul ca se refuza educatia unora sau sansa la viata altora ii va face pe acesti baieti si mai bogati ! Noi restul nu vom trai niciodata mai bine …. cat despre tine depinde daca iei parte la cascaval sau nu prietene !

  21. silicon_v says:

    Foarte bun post. Nu cred ca de vreun an de zile sa fii citit ceva atat de bun. Multumesc!

    Am recomandat acest link tuturor prietenilor si cunoscutilor. E pacat sa ramana doar aici.

  22. mike says:

    @Isaila Bratfalean
    Miticii aflaţi în slujba marilor sau micilor corporaţii străine sau româneşti vor avea de suferit la fel de mult ca Miticii aflatii în slujba propriilor afaceri descrişi de Liviu Sav.
    Îmi doresc pe lumea asta să existe cât mai puţine corporaţii şi mai multe afaceri mai mici dar cu suflet.
    Fostele nomenclaturi comuniste devenite „burghezia romaneasca” gestionează anumite sectoare din România, nu-mi dau seama dacă aceste corporaţii româneşti dau mai mult către societatea românească decât dau marile corporaţii străine.Din acest punct de vedere, pe anumite sectoare, nu ne-am vândut pe doi lei ţara.
    Transformarea anumitor societăţi şi regii foste comuniste în societăţi pe acţiuni (actuale S.A.) a fost un lucru necesar ţinând cont de haosul administrativ de după revoluţie. Acum, o parte din aceste societăţi s-au întors din nou la stat deoarece nu-şi permiteau o serie de cheltuieli.
    Cel mai bun exemplu de privatizare (cel puţin la modul în care arată acum) este cel al companiei naţionale de telefonie cu acţionariat jumătate privat şi jumătate
    stat. În cazul asta avem statul care câştiga fără să facă prea mare lucru şi privatul care are o mare parte şi e interesat să aibă grijă de acea afacere. Un fel de afacere bună în care privatul, interesat, mucitor, serios şi motivat, se ocupă de o afacere a statului.
    Mi se par extrem de aberante şi de neconceput privatizările făcute după revoluţie pe 3 lei cu dezvoltatorir imobiliari sau vânzătorilor de fier vechi.
    Consider că o companie de stat, 100% de stat, este INCAPABILĂ să se gestioneze eficient şi la standardele cerute de timpurile şi Uniunea în care, cred, suntem!

    @Bec
    “”un singur lucru trebuie spus: cei trei milioane de oameni care contribuie la buget nu s-au prea prezentat la alegeri, ci mai mult pe la munte şi la mare au fost în ziua respectivă, sub diverse pretexte infantile””

    Comoditatea dezastruoasă şi lipsa de spirit civic a acestor mitici week-enduristi a făcut să iasă perdelisti, dar nu asta e cauza, toată această perioadă lungă de după revoluţie de lipsă de implicare şi sictir a făcut că situaţia politică să ajungă în acest punct.
    În momentul prezent politicienii nu ştiu de frica oamenilor, e dezmăţ, fac ce vor ei, cheltuie cât vor ei cu agenţiile şi cu amantele lor. Taie de la amărâţii de pensionari. Dacă miticii (cei fără legătură cu agenţiile) ar avea cultura demonstraţiilor de stradă, politicienii ar şti de frică şi ar rezistă mai bine la presiunile caracatiţelor din spatele lor.

  23. Adrian Stanciu says:

    @mike Iar începeți cu pensionarii? 🙂 Venitul mediu pe cap de membru de familie în familiile de pensionari e mai mare decât în familiile de activi. În particular exact așa e și în Franța, și la fel ca în România, și aici toate lamentările sunt de grija lor. Până a făcut cineva calculul…

    Cât despre ieșitul în stradă, Mitică nu e membru de sindicat. Așa că nu iese în stradă. În orice protest veți vedea că cel mai vehement protestează cei care de fapt profită de pe urma lui Mitică, și anume atunci când Mitică se revoltă și nu mai vrea să-i ducă-n spate.

    Mitică, însă, votează cu portofelul. Și în momentul ăsta are cel mai puternic vot.

  24. Fiind de la țară mi-am făcut un calcul și am constat că Ceaușescu preconiza ca să dispară „țăranii” ( forța de muncă necalificată și incomplet ocupată, prost utilizată) din mediul rural cam prin 1990. Urma să mai rămână doar tractoriști, ingineri, tehnicieni, oameni calificați, care aveau ce face. Acum avem 35% din populație la țară unde taie frunza la câini, într-o agricultură de subzistență. Unde era Mitică atunci când a apărut acest fenomen? Făcea pe nepăsătorul?

    Unde era Mitică atunci când spre anul 2000 s-a adâncit emigrația. Suntem printre fruntașele de pe glob ca raport între total remitențe (bani veniți din salarii din străinătate) și PIB? Ce credea? Că nu îi ajunge lumânarea la deget?

    Uite că cu ajutorul crizei i-a ajuns. Avem evaziune și corupție, un stat prea mare, bazat pe nemuncă și blat și o economie prea mică.

    „De ce trag clopotele Mitică?”

  25. În București se plătește 1/3 din fondul de salarii al României, cam jumătate din profituri.

    Eu cred că este un centru economic aparent. Puteți face Bucureștistanul, cu Constanța, Călărasi, Oltenița și Giurgiu, să vedem care pe care ține în spate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.