Prima pagină » The Marshmallow Test

The Marshmallow Test

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz.

Pe la începutul anilor ’70 un psiholog american, Walter Mischel, profesor la Stanford la acea vreme, a conceput și derulat unul dintre cele mai faimoase și cu siguranță cele mai haioase experimente din psihologia socială: testul caramelei, The Marshmallow Test. A adus într-o cameră copii între 3 și 4 ani și i-a pus la o masă. Pe masă se găsea o farfurie și pe ea o caramea. Apoi le-a spus că o să lipsească din cameră cincisprezece minute, dar când se întoarce le va da o a doua caramea dacă au răbdare și nu se ating de prima. Experimentul a fost refăcut de multe ori între timp și a fost filmat. Ce rezultă e cel mai delicios film al unui experiment psihologic pe care l-am văzut eu vreodată. Găsiți multe versiuni ale experimentului pe YouTube, vă încurajez să le vedeți, o să vă însenineze ziua. Micuții subiecți desfășoară un arsenal candid și ingenios de tactici pentru a rezista tentației, iar mulți dintre ei pierd bătălia cu grație. Una dintre fetițe a mâncat carameaua în secunda imediat următoare după ce experimentatorul i-a spus care e tema, în timp ce omul încă vorbea. Alții o miroseau, ca să se hrănească cumva măcar cu mirosul. Evident, nu ține. Alții au mușcat o bucățică de la fund și au aranjat-o înapoi pe farfurie, în speranța că nimeni nu o să se prindă (ăștia cred că au ajuns politicieni). Alții, în fine, au ales să o ignore, dându-se cu capul de masă, punându-și mâinile la ochi, ca să se abțină. Cei mai isteți dintre ei și-au găsit alte subiecte cu care să-și țină mintea ocupată, studiind tablourile de pe pereți sau privind în gol cu gândurile aiurea. 

Experimentul, însă, nu s-a terminat aici. Mischel a urmărit viața și cariera acestor copii vreme de 30 de ani și a căutat să vadă dacă există corelații între puterea de a-și amâna gratificarea și orice fel de succes. Ipoteza lui e că contează. Și s-a adeverit. Marshmallow Test e un predictor mai bun de performanță academică în școală decât IQ-ul! Cei care au putut să se abțină cele cincisprezece minute au avut apoi, peste 30 de ani, slujbe cu mult mai bune, salarii cu mult mai mari, o viață socială și de familie cu mult mai echilibrată. Cei care au așteptat sub un minut au avut rate mult mai mari de dependență de droguri, criminalitate, familii destrămate, ratări profesionale.

De ce contează asta? Pentru că succesul sustenabil, în modul social și organizat în care ne desfășurăm viața, se obține mai cu seamă pe termen mediu lung. Mai mult decât atât, dacă ne uităm la felul în care ne conducem afacerile, organizațiile și oamenii, testul caramelei devine un gigantic pariu economic. Pentru că goana după rezultate imediate, clare, palpabile, produce evoluții paradoxale. Orientarea pe termen scurt a afacerilor produce rezultate bune pe termen scurt dar proaste pe termen lung. Asta duce la o evoluție extrem de volatilă a parametrilor afacerii, o evoluție care, în medie, e cel mult mediocră.

Acest fel de a conduce pe termen scurt și cu ochelari de cal e foarte tare generat de mentalitatea investitorilor moderni. Majoritatea companiilor mari sunt listate pe diverse piețe de capital, au acționariat difuz și mai degrabă neimplicat, care se uită la acțiunile firmei strict ca la un plasament financiar, nu ca la o formă de proprietate responsabilă. Durata medie de deținere a unei acțiuni listate e de 8 luni. Asta dacă ținem seama și de marii investitori instituționali, cu dețineri importante și mai degrabă stabile. Investitorii financiari își iau deciziile de deținere în cea mai mare parte sub influența unor analiști de piață care, la rândul lor, servesc cu precădere clientela celor mulți și pasivi care caută mai degrabă plasamente pe termen scurt. Investitorii mari au propriile departamente de analiză. În acest fel, managementul companiilor mari e sub o presiune constantă și extrem de nesănătoasă de rezultate pe termen scurt.

Iar o astfel de presiune, ținută activă timp de decenii, produce efecte, semnificative și stabile. Managementul s-a adaptat și a devenit foarte dibaci la jocul rezultatelor pe termen scurt. Mediocritatea despre care pomeneam mai sus nu se obține într-o dulce nepăsare, ci e compusă din perioade de creștere, urmate de perioade de declin. Iar managementul a învățat să conduă această volatilitate astfel încât ea nu se manifestă ca o sinusoidă, ci ca un profil în dinți de fierăstrău. Creșterea, când se întâmplă, e susținută și pe durate destul de lungi, alimentată prin tot felul de inginerii, achiziții, campanii, promoții, presiuni de tot felul, care antrenează o paletă largă de consecințe invizibile la prima ochire. Căderea, când vine, e anticipată, dramatică, rapidă, urmată de o restructurare masivă care lasă acționarilor iluzia că totul e sub control, asta în cazurile în care nu antrenează direct falimentul. În realitate mediocritatea e și mai accentuată și volatilitatea și mai drastică. Dar, în orice moment încerci să pui metoda asta de a conduce la îndoială, primești o sută de exemple despre momentele ei de succes, toate deduse din perioadele de creștere. Despre colaps, convenabil, nu vorbește, niciodată, nimeni, cel puțin nu până când nu produce o criză majoră. Nu știu dacă aveți nevoie de exemple pentru asta dar, dacă da, gândiți-vă la Hewlett-Packard, Dell, Xerox, înainte chiar de a vă gândi la Lehman Brothers, AIG sau Enron.

Nu vreau să mă aventurez aici într-o dizertație strict teoretică despre cum ar putea fi schimbat sistemul de guvrenanță corporativă, pentru că nu articolele mele vor conta pentru asta. Doar în treacăt spun că una din veștile bune e că au apărut din ce în ce mai multe companii în noile industrii creative, de la Amazon la Facebook, care au reușit să scape din această capcană și să-și convingă investitorii că valoarea înseamnă și altceva decât profit imediat și pot avea relaxarea de a conduce pe termen lung.

Dar pledoaria mea e pentru miile, zecile de mii de manageri locali, antreprenori sau manageri profesioniști care au cumpărat povestea asta a orientării pragmatice, radicale, pe termen scurt ca pe o mantră necondiționată a succesului. Vă rog să vă gândiți bine și să înțelegeți că picați, în fiecare zi, la testul caramelei.

4.9/5 - (28 votes)

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.