Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz

Printre multele idei care circulă prin lumea conducerii oamenilor sunt două care au rang aproape de religie, două care sunt crezute fără drept de apel şi date mai departe în consecință: simplitatea şi concentrarea, ceea ce americanii numesc „management focus” şi care se traduce în romgleza de lemn folosită în management la noi prin „focusare”. Despre prima am scris deja, despre a doua voi scrie în rândurile care urmează.

Pentru că detest barbarismele romgleze şi pentru că chiar avem cuvinte românești pentru acest concept, am să folosesc termenul de concentrare sau de focalizare.

Deci, la ce e bună focalizarea? Dacă e să ne uităm la originea termenului, el vorbește despre concentrarea masivă a energiei unui spațiu restrâns, într-un punct mic. În acest fel, efectul energiei se multiplică enorm, în detrimentul spațiului acoperit. Întrebarea e, e bună această concentrare? E utilă? Răspunsul evident e că depinde de ceea ce urmărești. Dacă vrei să te bronzezi, de pildă, nu vei concentra energia soarelui undeva anume, dar dacă cu aceeași energie vrei să fierbi un ibric de apă o vei face.

Concentrarea, deci, e utilă când obiectul concentrării e precis conturat şi restrâns că arie. În management asta nu se întâmplă aproape niciodată. Majoritatea problemelor cu care managerii se confruntă, marea lor majoritate, au scopuri definite mai degrabă complex şi vag. Obsesia asta pentru simplitate şi focalizare le transformă în obiective înguste şi foarte concentrate, de regulă aiurea. Cel mai adesea concentrarea se referă, de fapt, la o barbară supra-simplificare a realității şi la reducerea ei la câțiva parametri măsurabili obiectiv, cel mai adesea cu o puternică tentă de rezultate de afaceri (volume, creșteri, profitabilitate, etc). Aceste rezultate, însă, că orice rezultate, sunt o consecință a unei activități bine chibzuite strategic şi corect executate tactic. Focalizarea pe rezultate produce, de fapt, defocalizare de sursele lor şi o supra concentrare pe teme înguste, pe termen scurt, cu potențial de reușită rapidă. Pe termen lung asta produce îndepărtare constantă de esență, de lucrurile care generează valoare, de clienți şi de ecosistemul de parteneri de care afacerea depinde. Consecințele pot fi grave dar, de regulă, se traduc printr-o evoluție mai degrabă haotică în care toată organizația e foarte preocupată să stingă incendii mici pe care tot ea le-a creat.

Am avut recent un seminar cu un client care se confruntă cu fix această problemă. Am fost absolut stupefiat de magnitudinea la care poate ajunge ea într-o organizație bună, dinamică, cu oameni valoroși și cu o conducere mai degrabă vizionară. Nimeni nu e ferit şi nimeni nu are o rețetă magică de a focaliza oamenii fără a produce aceste efecte negative.

În plus, dacă mai era nevoie, focalizarea mai are o mare hibă, are o soră mai mică şi foarte insidioasă cu care merge mereu de mână, managementul prin obiective. Pentru a-i face pe oameni focalizați, acei parametri îngust definiți devin obiectivele muncii lor, obiective analizate des şi în spatele cărora se așează un întreg arsenal de presiuni extrinseci, de la penalizări la bonusuri, menite să țină lumea pe șină. Asta e o mare problema, pentru că focalizarea astfel înțeleasă funcționează doar dacă drumul de la starea curentă la obiectiv e clar şi bine înţeles. Pentru că acest fel de a conduce produce concentrare în dauna inovației, distruge vederea periferică. Dacă peste asta se suprapune supra-simplificarea destinației, rezultatul e o cursa nebună către nimic, un fel de a fugi din ce în ce mai repede într-o direcție greșită.

Deci, ce e de făcut? Răspunsul nu e simplu, din păcate. Pentru că el cere o filozofie de conducere total diferită, nu doar schimbarea unor metodologii. Concentrarea, desigur, e bună dar cu condiția că ea să aibă drept obiect o realitate largă şi complexă, adică o concentrare pe ceea ce contează, dar nu o focalizare într-un punct. Acest fel de concentrare deci nu poate fi condusă extrinsec, prin obiective, ci intrinsec, prin aliniere la o misiune comună. Cu alte cuvinte e nevoie de leadership, cu tot ce presupune el.