Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz.

Acum mai mulți ani am avut un proiect de consultanță la o companie mare din România, cu câteva mii de angajați. Unul dintre vicepreședinții ei, când le-am prezentat concluziile mele, s-a uitat la mine cu o bunăvoință îngăduitoare, ca și cum aș fi fost un pic cam încetuț la minte și mi-a zis: « Domnule, nu asta e problema noastră, pe care o povestiți aici. Problema noastră e mult mai simplă: avem mulți oameni proști, asta e. Trebuie să facem curățenie. » « Cum adică, aveți mulți oameni proști?, l-am întrebat. Cât de mulți? ». « Mulți, mi-a răspuns, majoritatea ». « Majoritatea, adică câți? ». « 85% »- a venit răspunsul, halucinant. « Atunci aveți o mare oportunitate », i-am spus. « Cum așa? ». « Păi, singurul fel în care puteți să aveți 85% oameni proști e dacă aveți o metodă sistematică de a selecta și reține oameni proști, pentru că ei nu sunt atâția în populația generală, e chiar invers. Ca atare tot ce trebuie să faceți e să păstrați procesul, dar să inversați deciziile: pe ăia pe care-i respingeți să-i, luați și invers. La fel și cu promovatul. Și așa veți termina curând cu 85% oameni deștepți. Direcția e bună, sensul e greșit ». « Hai domne’, faci mișto de mine? »

Făceam și nu făceam. Sigur, i-am pus problema în glumă, dar am vrut să-i arăt cât de absurdă e poziția lui. Și nu e deloc singura persoană cu care mă întâlnesc care gândește așa, e doar un exemplu extrem. Dar aș vrea să am câte o sută de euro pentru fiecare misiune de consultanță în care am fost invitat și în care problema mi s-a pus, implicit sau explicit, cam în termenii ăștia: « avem o problemă, oamenii trebuie să se schimbe ». M-aș putea retrage acum.

Sunt mai multe unghiuri din care putem comenta asta, dar azi vreau să mă opresc doar la unul. Liderii, adeseori, nu înțeleg ceva extrem de simplu, anumă că comportamentele oamenilor nu sunt derivate exclusiv din sistemul lor individual de valori ci sunt influențate în măsură covârșitoare de contextul în care li se cere să performeze. Mai mult decât atât, puterea contextului primează asupra caracterului, în două feluri: dacă disonanța între valorile mele și cele ale grupului e foarte mare, mai devreme sau mai târziu, din inițiativa mea sau a grupului, îl voi părăsi. Dacă disonanța nu e foarte mare, în schimb, mă voi adapta și voi internaliza drept normale comportamente pe care altminteri nu le-aș fi abordat de capul meu. Oricare ar fi mecanismul, grupurile termină prin a avea membri care se conformează. E un fenomen ultra-studiat, pe toate părțile.

Fenomenul e mai extins decât atât. În psihologie are și un nume, se numește eroarea fundamentală de atribuire. Tindem să atribuim acțiunile oamenilor mai degrabă caracterului decât contextului. Asta e fundamental eronat. Contextul joacă un rol absolut primordial. Sunt și caractere tari, dar ele, după cum spuneam mai sus, tind să fie eliminate pe o cale sau alta. Dar, mai cu seamă, ele sunt rare. Avem multe exemple despre asta, nu am loc acum să le descriu, dar știm destul de precis: cam două treimi din oameni se supun presiunii de adaptare la context, chiar dacă vine în contradicție cu valorile lor personale. Din acest motiv, contextul primează. Eu le spun managerilor cu care lucrez că un caracter bun se vede într-un context favorabil. Într-unul nefavorabil, chiar caractere bune pot face lucruri rele, uneori extrem de rele după cum ne-au arătat multele războaie ale umanității.
Mai avem și un fel de ipoteză a lumii juste, care ne ferește de mesajul că suntem parte din problemă: dacă ceilalți fac ceva prost e din vina lor și e drept ca ei să suporte toate consecințele acțiunilor. Unele dintre cele mai iresponsabile persoane pe care le-am întâlnit în organizații erau manageri care pur și simplu fugeau de responsabilitatea de a crea în jurul lor o lume coerentă, justă și stimulatoare pentru ceilalți. Nu era problema lor, ci a celorlalți, ei erau de vină. Am auzit chiar pe unul spunând, de față cu mine, unui angajat: « tu trebuie să devii mai motivat! ».

Așa că, atunci când ai 85% oameni proști, asta nu e pentru că ei sunt proști de felul lor ci pentru că i-ai pus într-un contex în care se manifestă ca atare, care le reduce creativitatea, inovația, responsabilitatea, atașamentul la cauza comună. Ori de câte ori vezi în jurul tău comportamente sistematice care nu-ți plac, de orice fel, întreabă-te cine le-a indus așa și întreabă-te dacă nu cumva ești chiar tu. Și chiar dacă nu ești tu, chiar dacă sunt comportamente învățate de acasă sau din școală sau din viața socială contorsionată pe care mulți dintre noi o ducem uneori, întrebă-te ce fel de context poți crea tu prin care să schimbi asta. Răspunsul la întrebarea asta nu e ușor, poate voi da unele exemple în articole viitoare, dar acest articol are doar scopul de a vă stimula să vă puneți această întrebare. Pentru că ea este, după părerea mea, întrebarea fundamentală a conducerii oamenilor.