An: 2019

Convingerile noastre de toate zilele

Acest text a apărut în Revista Biz.

Testul pentru o inteligență de prim rang e abilitatea de a ține simultan în minte două idei opuse, fără a-ți pierde capacitatea de a funcționa”. Scott Fitzgerald

“Argumentele tale, impecabil susținute pe Facebook, m-au determinat să-mi schimb convingerile”. Nimeni Niciodată

De ceva vreme mă preocupă felul în care ajungem să ne formăm convingerile. Mă preocupă pentru că văd în jurul meu o sumedenie de oameni cu convingeri ferme, de nestrămutat, angajați în dispute cu alți oameni cu convingeri la fel de ferme. Mai mult decât atât, fermitatea convingerilor fiecărei părți determină, desigur, că partea cealaltă este complet și radical greșită.  Disputele astea sunt mereu sterile și uneori periculoase, pentru că pot degenera în tot soiul de conflicte. Și situațiile astea devin din ce în ce mai dese. Parcă trăim într-un balamuc. Dar cel mai tare mă preocupă faptul că, în ciuda eforturilor mele, mă regăsesc adeseori în aceeași situație.

Citește mai mult

Convingere sau învingere?

Acest articol a apărut în revista Biz

Am scris cu ceva vreme în urmă, în paginile acestei reviste, un articol intitulat “Dreptate și Adevăr”. În el argumentam că în situații în care ne regăsim în conflict de idei cu cineva, demersul către dreptate e un demers pierzător, în timp ce demersul către Adevăr e cel util, câștigător. Nu reiau aici ideea, dacă vă interesează puteți găsi articolul online, aici.

Dar vreau să extind un pic aici argumentul într-o direcție, anume în direcția limitelor și provocărilor unui demers orientat spre convingerea celorlalți de justețea punctelor noastre de vedere.

Citește mai mult

Leadership și Smerenie

Am scris acest text la invitația revistei Cariere, cu ceva timp în urmă, pe subiectul mult discutat al liderului smerit.

Smerenia e, într-adevăr, asimilată adeseori cu modestia sau, cel puțin, cu comportamente submisive. Din această perspectivă e incompatibilă cu conducerea. Grupurile umane au nevoie de lideri, e o nevoie adâncă, atavică, transmisă prin gene de la o generație la alta. Ne­voia nu e absurdă. Au existat în istorie o seamă de experimente naturale ale unor micro-societăți construite în situații limită: naufragiații. Pentru cineva care citește istoria celor câteva sute de nau­fragii ale căror istorii se cunosc, încep să iasă la iveală niște modele destul ce clare.

Citește mai mult

Etică și competiție

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz

Am mai scris despre asta; suntem o societate bântuită de o boală cronică: hiper-competitivitatea. O vezi la tot pasul, în aproape toate interacțiunile pe care le ai cu ceilalți, mai ales în București și în sudul țării, unde fenomenul e acut. E un fenomen extrem de insidios și cu efecte colaterale de la neplăcute la dezastruoase, cu atât mai mult cu cât mulți dintre noi îl valorizăm ca pe ceva bun, ceva care îți dă putere și ambiția de a reuși. În realitate, cel mai adesea face exact contrariul. 

Astăzi vreau să mă opresc, însă, asupra unui unghi mai puțin vizibil și mai puțin acceptat al hiper-competitivității noastre: relația ei cu derapajul etic. Există o corelație semnificativă între credințele noastre competitive și comportamentul nostru etic. Relația e inversă: cu cât valorizăm mai mult competiția și cu cât ne mână mai tare nevoia de a câștiga în fața altora, cu atât mai mare șansa să deviem de la comportamentul moral. E un fapt stabilit și para-stabilit de multe cercetări. Când vă mai mirați cum de a ajuns România așa de jos, gândiți-vă și la asta.

Citește mai mult

Despre respect și toleranță

Acest text a apărut în revista Biz

Acum ceva ani, revista Capital a publicat un top al celor mai buni angajatori. Topul a fost construit pe baza unei cercetări care a măsurat gradul de satisfacție al angajaților din diversele companii participante. Cercetarea, coordonată de GfK, a pus mare accent pe o metodologie care să asigure date de calitate, cât mai apropiate de realitate. Printre altele, au fost puse oamenilor două tipuri de întrebări, despre 41 de factori care contează în satisfacția oamenilor față de un loc de muncă. Prima întrebare a fost: “în ce măsură acest factor contează pentru tine?”. A doua a fost “În ce măsură acest factor se regăsește în compania în care lucrezi”. În afara clasamentului care a rezultat, această metodologie a produs și o informație foarte interesantă pentru mine: ce factori contează cel mai tare în satisfacția oamenilor față de un loc de muncă? An după an, în toți anii în care această cercetare a avut loc, pe primul loc ca importanță s-a aflat respectul pe care compania îl arată față de angajați.

Citește mai mult

Crimă și pedeapsă

Acest articol a apărut în Revista Biz

Am să abordez în acest articol o temă cu care mă întâlnesc des, și în conversații private dar și în cele profesionale, cu studenți de MBA sau cu manageri din organizațiile clienților. E tema importanței pedepsei pentru etică. 

Aud des acest argument, chiar din gura unor persoane foarte inteligente, anume că “etica nu se creează cu vorbe dulci ci cu biciul. De asta sunt unele popoare etice, pentru că lipsa de etică e sau cel puțin a fost, istoric, pedepsită drastic”. Eu cred că acest argument e fals, profund fals.

Citește mai mult

Putere și Opoziție

În ciuda a ceea ce, poate vă așteptați, acest articol nu e despre politică, deși unele unghiuri ale lui pot avea implicații în politică și, mai ales, în administrație.

Acum ceva vreme un amic m-a invitat la o conversație amicală la un mic dejun prietenesc. Subiectul conversației era o afirmație pe care o făcusem într-un cerc de prieteni comuni și care-l intrigase. Eu am trăit vreo 8 ani în Franța și experiența mea cu statul francez e paradoxală. Pe de o parte e un stat umflat, monstruos de birocratic și scump, ineficient. Pe de altă parte, funcționează. Construiește drumuri și autostrăzi și căi ferate și avioane și rachete și gestionează, poate, cel mai bun sistem de sănătate publică din Europa. O parte a explicației stă în informatizare și automatizare; în cei 8 ani am văzut doar de două ori funcționari ai statului la față și atunci în reprize de sub 10 minute (cu tot cu așteptare). În rest totul se poate face online sau prin poștă. Dar o mare parte se datorează, după părerea mea, culturii care a fost creată în corpul funcționarilor de stat. O realitate paradoxală a Franței e că serviciul public, mai cu seamă cel al administrației centrale, e cu mult mai bun decât serviciul privat. Cu alte cuvinte ești mult mai bine servit la ANAF-ul francez decât la Orange.

Citește mai mult