Leadership și Smerenie

Am scris acest text la invitația revistei Cariere, cu ceva timp în urmă, pe subiectul mult discutat al liderului smerit.

Smerenia e, într-adevăr, asimilată adeseori cu modestia sau, cel puțin, cu comportamente submisive. Din această perspectivă e incompatibilă cu conducerea. Grupurile umane au nevoie de lideri, e o nevoie adâncă, atavică, transmisă prin gene de la o generație la alta. Ne­voia nu e absurdă. Au existat în istorie o seamă de experimente naturale ale unor micro-societăți construite în situații limită: naufragiații. Pentru cineva care citește istoria celor câteva sute de nau­fragii ale căror istorii se cunosc, încep să iasă la iveală niște modele destul ce clare.

Evoluția acestor micro-comunități, aflate mereu în situații limită, e foarte diferită, radical diferită. O parte dintre ele reușesc foarte bine în jocul supraviețuirii. Altele nu, cei mai mulți dintre membrii lor pier. Foarte puține se regăsesc la mijloc. Diferența între cele două extreme e mereu aceeași: raportarea la regulile sociale general umane și un conducător respectat, dar nu autoritar. Lipsa unui conducător sau, aproape în egală măsură, prezența unui conducător dominator, opresiv au dus mai mereu la dispariția sau diminuarea drastică a comunităților respective.

Un conducător, însă, nu poate fi nici umil, nici submisiv, pentru că atunci nu își mai îndeplinește rolul de conducător. El trebuie, însă, să înțeleagă, în primul rând, care e acel rol. Foarte mulți conducători se văd pe sine ca sursa unică (sau principală) de putere și autoritate a gru­pului, proprietarii tuturor deciziilor, sursa viziunii despre viitor și a căilor de acțiune. E modelul liderului eroic. Dacă se retrag din această postură, acești lideri o fac pe bază de delegare, dau din puterea lor altora, discreționar și cu înțelegerea implicită că și-o pot lua în orice moment înapoi. Acest comportament de con­ducere produce dependență din partea celorlați, pasivitate sau, uneori, revoltă și conflict. El poate da rezultate bune, dar e total dependent de calitatea liderului și de abilitatea lui de a ține ordine în grup.

Dar nu acesta e, de fapt, rolul unui lider, nu de acest fel de lider au oamenii, cu adevărat, nevoie. Principalul rol al unui lider e de a fi păstrătorul binelui comun. Este persoana care ține vie co­munitatea, adună oamenii unul în jurul celuilalt, păstrează și întreține valorile sociale umane, face distincția între bine și rău, apără morala comună. Acest lider este cel care dă putere și coeziune comunității și îi mărește enorm capaci­tatea de a performa și a supraviețui în situații grele. Într-o comunitate astfel unită, dificultățile sunt obstacole de sur­montat, ele unesc și adună. Într-o comu­nitate condusă autoritar, dificultățile sunt scuze pentru a diminua eforturile, ele împrăștie oamenii. De aici rezultatele complet diferite pe care le obțin.

Un lider care își asumă acest rol, de catalizator al comunității, e un lider care conduce din interior, e un conducător în sensul literal al cuvântului. Latina, ca și româna, au surprins bine acest rol: conduce, duce cu sine, adună oamenii în jurul său și conduce din mijlocul lor. Din această postură, un astfel de lider nu se percepe pe sine ca pe un erou pe un piedestal. Mai mult decât atât, nu caută și nu-și dorește acastă poziție pentru că știe că de acolo nu mai poate să-și exercite la fel de bine această menire. Înțelege că nu e superiorul celorlalți, ci catalizatorul lor. În această cheie trebuie înțeleasă, de fapt, smerenia.

În cultura creștină, smerenia are adeseori conotații religios-monastice. Mo­tivul pentru asta este că Învățătorul ei e primul și cel mai bun exemplu al subiectului. Iisus nu a fost nici umil, nici sub­misiv, nici naiv. Atunci când a fost ne­voie a știut să fie aprig și tăios. Dar nu a fost niciodată șeful discipolilor săi, ci sursa lor de bine și înțelepciune. Și cu aceste calități a schimbat lumea.

5 comments

  1. Marian Grajdan says:

    Felicitari pentru articol.
    Doar o precizare. Domnul Iisus Hristos chiar a reusit sa conduca fiind culmea smereniei.

    <>
    Evanghelia dupa Matei cap 11,29

    cu respect,

  2. Sunt modesta din fire și nu conduc decât 22 de angajați, , dar ma regăsesc in aceasta postura de smerenie. Recunosc, câteodată am impresia ca nu e ok, dar funcționează. Am o vârsta, am avut și șefi pe vremea comunismului, apoi patroni romani, acum străini.
    Am învățat câte ceva de la toți, dar nu am găsit smerenie, eu cred ca o am din educație.
    Clar, funcționează .

  3. Adrian Ion says:

    Buna dimineata.

    Ar fi pacat ca acest articol cu subiect atat de actual, sa ramana necomentat 😉

    Pe cat de actual subiectul, pe atat de interesant continutul! Daca-mi permite autorul o mica opinie: smerenia in acest context e un act de putere, leaderul trebuind sa-si invinga temerile personale secunda de secunda, in numele binelui grupului pe care-l „pastoreste”. Este si motivul pentru care nu vedem la aproape niciunul dintre leaderii actuali smerenie. Ei au pierdut de mult lupta cu spaimele 🙂

    Multumesc pentru articol si toate bune sa ne fie.

    • Adrian Stanciu says:

      Total de acord, sigur. Smerenia ca și vulnerabilitatea sunt un act de putere, dacă o definim ca putere interioară și puterea de a fi cine ești și de îți urma drumul propriu. După cum forța și agresivitatea sunt o formă de slăbiciune și de insecuritate personală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.