Efectul Anti-Pygmalion

Am auzit de multe ori, de la mulți oameni, ideea asta că e mai bine să nu ai așteptări mari, în felul ăsta nu poți fi dezamăgit. Văd felul ăsta de atitudine zilnic în jurul meu. Dacă cineva povestește o întâmplare care l-a impresionat neplăcut, se găsește imediat altcineva care să-l întrebe, blazat superior “și la ce te-ai fi așteptat?”. Există această filozofie de viață a așteptărilor mici, negative despre ceilalți. E o filozofie devastator de păguboasă.

O să încep cu o explicație de ce. E păguboasă pentru că așteptările negative creează realități negative, după cum așteptările pozitive creează realități pozitive. E un fenomen care se numește în sociologie “profeția auto-împlinită”; dacă crezi că ceva e adevărat, uneori acel ceva devine adevărat. Accentul aici cade pe “devine”. Nu e doar o iluzie, nu e doar nevoia minții de a își rezolva disonanța cognitivă, nu e doar un fenomen de tip “confirmation bias”; realitatea chiar se schimbă. Sunt multe exemple posibile aici. Cel mai simplu și mai evident e cel pe care îl purtăm cu toții prin buzunare: banii. Dacă ar veni un extraterestru și ar vedea că pot să-i dau cuiva o bucată de hârtie și în schimb îmi dă o masă caldă, ar zice că suntem nebuni. Acea bucată de hârtie are valoare doar pentru că noi credem că are valoare. Dcă nu am crede asta, ar redeveni o biată bucată de hârtie.

Un alt exemplu prevalent sunt piețele și economia în sens larg. Dacă credem că situația economică e rea, ea devine mai rea. Dacă credem că e bună, ea devine mai bună. Dacă credem că situația e rea vom avea așteptări negative de la viitor. Ele, în schimb, ne vor determina comportamente defensive, vom fi prudenți, ne vom restrânge chelutielile, ne vom asuma mai puține riscuri, vom începe mai puține proiecte noi, vom avea cerințe mai mari de la cele vechi și vom scurta orizontul de timp al tuturor planurilor de viitor. Asta va produce o scădere a consumului și o scădere a activităților noi, de dezvoltare. Asta va produce o criză a agenților economici care, pentru a supraviețui, vor trebui să își restrângă activitatea și să concedieze oameni. Asta va alimenta sentimentul de insecuritate al tuturor și va agrava criza, și tot așa, într-o cursă infernală către fundul unei gropi care se adâncește mereu. E un fenomen foarte cunoscut.

Un alt exemplu interesant, însă, e cel numit “efectul Pygmalion”. A fost studiat prin anii ’70 de doi psihologi americani, Robert Rosenthal și Leonore Jacobson. Ei au dat elevilor din școli gimnaziale Testul Harvard de Aptitudini și apoi au comunicat profesorilor numele a doi elevi cu rezultate excepționale. La sfârșitul anului de studiu cei doi au fost testați independent cu teste standardizate și au avut sistematic rezultate peste media clasei. Pare logic, dar Testul Harvard nu există, cei doi erau aleși al întâmplare. Faptul că profesorii i-au crezut buni, i-a făcut buni. Din păcate fenomenul se manifestă și invers: dacă crezi că oamenii sunt proști, răi, leneși, etc., ei devin așa. Sigur, nu toți, nu de tot, nu mereu, dar e o tendință clară și măsurabilă.

În fine, un alt fenomen interesant e cel al încrederii. Încrederea este, la rândul ei, o profeție auto-împlinită. Dacă crezi că cineva e de încredere îl vei credita cu ea și asta va induce în celălalt datoria morală de a o răsplăti. Desigur, nu în toți, vor fi și excepții, dar ele vor fi doar asta, excepții. În schimb dacă consideraţi toţi oamenii hoţi până la proba contrarie atunci vă veţi comporta ca atare. Veţi fi reticenţi în a le acorda încredere, veţi pune în funcţiune mecanisme de control şi verificare, veţi controla des şi la tot pasul, vă veţi asigura că nimeni nu vă poate înşela în vreun fel. Aceia din jur care nu sunt de fapt necinstiţi se vor simţi încet, încet personal atacaţi de această atitudine până când, la un moment dat, se vor simţi absolviţi de datoria morală de deschidere şi cinste pe care oricum nu le-o recunoaşteţi. Apoi unii chiar vor retalia încercând să vă arate că redutele de protecţie pe care le-aţi ridicat pot fi străpunse. Atunci veţi zice cu amară satisfacţie „Ţi-am spus eu? Am avut dreptate”. Veți crea o realitate distorsionată și vă veți bucura de ea pentru că vă confirmă așteptările.

Dar, dacă are toate aceste efecte negative, de unde impulsul ăsta al așteptărilor negative? Eu cred că are ceva de a face cu cultura noastră a lipsei de încredere în sine și a nevoii răspândite în societate de a ne compara favorabil cu alții. Într-o astfel de paradigmă de gândire a fi dezamăgit e o formă de slăbiciune, un afront personal, ești luat de fraier, ești naiv, tocmai ai fost păcălit. Dacă ești un om puternic și dai girul încrederii tale cuiva iar acela te înșeală, acela e un nemernic. Dacă ești un om slab, tu ești prostul, ai fost naiv, te-ai lăsat înșelat, ai fost vulnerabil. Chiar cuvântul “dezamăgit” spune totul. Te-ai amăgit pe tine însuți și acum ai fost dez-amăgit. E o slăbiciune de caracter să ai așteptări pozitive, te amăgești singur.

Problema e că așteptările negative creează realități negative. E un efect Anti-Pygmalion. Ne protejăm de dezamăgiri, cu prețul de a crea în jurul nostru o lume strâmbă, distorsionată. Văd asta des la clienții mei. Am avut clienți care vorbeau des și cu putere despre încredere, dar aveau sisteme de lucru care introduceau birocrații uriașe pentru a se feri de situații cu o incidență de sub 1%. Sufereau 99% dintre cei corecți ca să nu cuma să se strecoare acei 1% incorecți. Vedem asta în relația fiecăruia dintre noi cu ANAF, unde suntem toți, a priori, evazioniști potențiali. Am avut un client care, pentru că a găsit un lucrător care a venit la serviciu băut, a introdus verificarea cu etilotestul zilnică a tuturor angajaților la intrarea în fabrică. Acest fel de gândi și a acționa produce monștri, produce relații dominate și determinate de neîncredere, suspiciune, scepticism, cinism și produce un joc permanent de-a șoarecele și pisica, absolvit de conotații morale. Și totul doar pentru a nu fi dezamăgiți. Nu e un preț cam mare?

11 comments

  1. Radu fertonea says:

    Mare dreptate ai Adi. In special la zona de lipsa de incredere traditionala noi romanii. Daniel David o expune foarte amanuntit in „psihologia poporului roman” si o compara cu situatia la americani unde e fix invers. De aici se pot trage concluzii f interesante cu privire la impactul direct al increderii in bunastare.

    • Adrian Stanciu says:

      Încrederea în sine e ceva foarte puțin înțeles, în general. Adeseori e asimilată cu aroganța, autosuficiența, hubris, etc. Cu unele nu are nicio legătură (hubris) cu altele are legătură inversă, adică aroganța e o formă de frică, de lipsă de încredere în sine, în sensul în care ai nevoie de a-i domina pe alții ca să te simți bine cu tine, nu ai repere interne de bine, ești validat mereu prin comparație, devine uneori chiar o obsesie de care nici măcar nu mai ești conștient. Nu știu dacă americanii chiar au așa de mare încredere în ei, aș pune diferențele mai mult pe seama mitului fondator american, cel al autonomiei și „self-reliance”. Dar sunt sigur că americanul tipic are mai multă încredere în sine decât românul tipic. Lipsa cronică de încredere în sine a românilor are tot felul de ramificații perverse. Efectul anti-Pygmalion e doar una dintre ele.

    • Gabriela says:

      Bine, dar se lucreaza la discreditarea romanilor si la distrugerea increderii lor in ei insisi din ’89 incoace, ce va mirati? In toata presa si in toata aria de socializare, romanii sunt catalogati ca hoti, mincinosi, lenesi, retrograzi, necivilizati, habotnici, inapoiati, prosti, incuiati la minte, etc, etc, etc… Este o campanie absolut vadita, cu scop si el evident: manipularea, determinarea romanilor de accepta mizerii de la guvernanti si un mod de viata precar la nivel material si moral.

      • Adrian Stanciu says:

        E foarte interesant că acest comentariu e exact, dar exact în nota articolului. Începând cu întrebarea “de ce vă mirați” 🙂 Apoi continuând cu o mare conspirație “evidentă” împotriva “românilor” cu “scop evident”. Nimic nu e problema noastră. E lumea rea. Asta e chintesența defetismului și a așteptărilor sau convingerilor negative românești. Asta ne ține în înapoiere, nu conspirația mondială.

  2. Mirel Nicola says:

    Aproape corect! Dar putem sa ne uitam si la celalalt capat adica de unde am plecat… si putem discuta daca accepti la o cafea cu un vechi client / amic nascut 7 ani mai tarziu….fost Sicomed!
    Despre schimbari intr o lume care face mereu aceleasi lucruri dar doreste alte rezultate! Poate cum sa ne contactam…

  3. Victoria says:

    Interesant 🙂
    Sunt nutriționist și de cele mai multe ori oamenii mă apelează pentru scăderea în greutate. Le zic să nu-și facă mari asteptări ca să nu fie dezamăgiți. Oare fac greșit?

    P.S: Unii dintre ei își setează -10-20 kg pierdere într-un timp record, ceea ce bineînțeles nu încurajez.

    • Adrian Stanciu says:

      E o discuție interesantă dacă visările fără obiect, stabilirea unor obiective nerealiste e ceva bun sau nu. Eu credf că nu e. În același timp cred că nu sunt bune mnici așteptările negative. Cred că optimismul e bun, dacă e dozat realist. Problema așteptărilor negative e că ele sunt mult mai joase decât realitate și trag astfel realitatea după ele. Cred că e valabil și la dietă. Dacvă îmi propun să slăbesc 20Kg în o lună probabil că voi fi dezamăgit că am slăbit doar 1Kg. Dacă îmi propun să slăbesc 100g într-o lună, după 300 mă opresc, că sunt la de trei ori obiectivul. Și asta poate fi un subiect de articol. Cum oscilăm între pesimism exagerat și optimism exagerat.

  4. Daniil says:

    Buna seara,
    ,, Omul care se cunoaste stie ce îi este folositor; deosebeste ceea ce poate face de ceea ce nu poate; lucrand ce-i sta în putinta, face rost de cele de trebuinta si traieste fericit ferindu-se de ce e peste puterile lui, înlatura greselile si nenorocirea. Dimpotriva, cel care nu se cunoa[te, ci se înseala asupra valorii sale, zace în aceeaisi necunostinta de oameni si de lucruri omenesti; nu stie nici ce-i trebuie, nici ce face, nici de ce se slujeste; ci se înseala asupra tuturor lucrurilor, lasa sa-i scape binele si da de nenorocire” Xenofon
    Scuze daca gresesc si nu sunt destul de bine informat. insa cred ca chestia asta cu autosugestia este totusi supraevaluata, fara ceva consistent la baza poate genera efecte negative gen frustare.Pana la urma trebuie sa recunoastem ca suntem un popor aflat pe un drum, in fata unora, in spatele altora.Am citit intr-un comentariu de mai sus o referire la cartea lui Cristian David, in care acesta tragea concluzia ca avem o mare problema, adica suntem cam nefericiti, iar cauza este aceea ca ne credem altfel decat suntem.Eu as merge mai departe si as zice ca pana la urma si aceasta cauza se transforma in efect al unei alte cauze, si anume aceea ca nu am reusit sa ne asumam o istorie reala, si mergem mai departe si constatam ca si aceasta cauza este un efect al nevoii de a prezenta o istorie idealizata cu scop pozitiv (revolutia de la 1848) sau negativ (comunismul).Important este sa ne asumam pozitia si sa tindem spre a fi un pion din care se poate scoate regina nu un rege sau regina,

    • Adrian Stanciu says:

      E și asta cu autosugestia un subiect. Mai exact cu încrederea în sine. Mulțumesc de idee, o să scriu despre asta. Pentru că e altceva decât hybris. Dar articolul ăsta nu are legptură cu autosugestia ci cu premizele pozitive despre ceilalți. Noi, ca nație, avem păreri exagerat de pozitive despre noi și exagerat de negative despre alții.

Lasă un răspuns la Radu fertonea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.