Lună: mai 2020

Colectivism și colectivități

Acest articol a apărut în revista Biz

În cursul meu de management intercultural de la EMBA, când ajung să vorbesc cu studenții despre valori societale și impactul lor asupra societății și asupra mediului de afaceri, pun mereu această întrebare: “voi ce credeți, România e o țară mai degrabă individualistă sau mai degrabă colectivistă?”. Cei mai mulți oameni răspund la întrebarea asta cu prima variantă de răspuns, că e o țară individualistă. Întrebați de ce, argumentul cel mai des invocat e că oamenii sunt mai degrabă egoiști și se gândesc mai mult la ei înșiși. Și, deși observația este corectă, situația e, de fapt invers. Cultura românească e mai degrabă colectivistă.

O parte din confuzie vine din faptul că natura subiectului nu e suficient înțeleasă. Culturile individualiste nu sunt caracterizate prin faptul că indivizii se preocupă exagerat de ei înșiși în detrimentul celorlalți, deși asta e posibil, dar nu caracteristic. Principala caracteristică a culturilor individualiste e credința răspândită în societate că binele și răul vin de la individul însuși, că fiecare e răspunzător pentru soarta sa și nu e îndreptățit să aștepte ceva de la ceilalți. Această credință generează un grad mare de autonomie individuală, oamenii tind să fie mai centrați pe sine și pe potențialul propriu și să depună mai mult efort pentru a și-l împlini. O altă consecință a acestui fel de a vedea lumea e că valorizezi mai mult libertatea și posibilitatea alegerii libere și apreciezi sarcinile și situațiile care te provoacă, care îți dau ocazia să îți manifești valoarea și să te bucuri de sentimentul reușitei. 

Citește mai mult

Ce urmează acum?

Acest articol a apărut în numărul din Mai al revistei Cariere

Încet, încet începem să vedem o luminiță la capătul acestui tunel, încă nu foarte lung, dar al naibii de întunecos în care ne-a aruncat aproape peste noapte această pandemie. Și odată cu ea se ridică, legitimă, această întrebare: “și ce urmează acum?”. Vreau să încerc, în acest articol, câteva tipuri de răspuns. În loc de prim răspuns, am să încep cu o primă întrebare, mai bine zis cu un mic exercițiu mental. Vă rog să-l faceți împreună cu mine,

Prima temă e să ghiciți răspunsul la următoarele întrebări.

  1. Care era numărul de site-uri web în China la sfârșitul anului 2005?
  2. Care e numărul speciilor de insecte din lume?
  3. Care e altitudinea maximă din Vanuatu?

E vorba despre ghicit, bănuiesc că nu cunoașteți răspunsurile pe dinafară și nu e un exercițiu de căutare pe Google, nu trișați că nu are niciun rost, încercați să-l ghiciți, cât de aproape puteți de unde credeți că s-ar afla adevărul. Nu mergeți mai departe până nu ghiciți.

Vă rog, după ce ați ghicit, să vă notați cele 3 numere undeva. Gata? Hai, notați-o, dacă vreți să ne jucăm, e important. Acum am o extensie a temei. Vă rog să încadrați numărul respectiv între două limite care vă dau încredere 95% că cuprind rezultatul corect. Dacă, de pildă, la una dintre întrebări ați răspuns 1,000,  ne așteptăm cu toții să nu fie neapărat chiar corect, dar cam între ce și ce sunteți 95% siguri că e corect? Între 500 și 2,000, de pildă? OK? Ați înțeles? Scrieți și cele 2 numere care delimitează intervalul, de o parte și de alta a numărului inițial. Ar trebui acum să aveți 9 numere.

Citește mai mult

Despre antifragilitate și de ce se va descurca România bine

Was mich nicht umbringt macht mich stärker. Friedrich Nietzsche

 

Nu știu dacă ați citit cartea “Antifragil”, a lui Nassim Taleb. Dacă nu, v-o recomand. Vorbește despre sisteme care se întăresc în criză. E o idee simplă, așa de simplă încât atunci când o citești te întrebi de ce nu ți-a venit ție, atât e de evidentă. Umanitatea a încercat mereu să-și construiască sisteme de apărare la crize, să își dezvolte, mai întâi, rezistența la șocuri. Rezistența e proprietatea unui sistem de a nu-și schimba comportamentul sub efectul schimbărilor de mediu, chiar a celor majore. Am construit castele și fortărețe. Cu timpul am înțeles, însă, că rezistența nu e cea mai bună strategie, pentru că sistemele rezistente tind să fie fragile; rezistă până când stresul le depășește capacitatea de a rezista și apoi cedează brusc și catastrofal. E modelul rezistenței unui zid.

Următoarea redută pe care am asaltat-o a fost reziliența. Reziliența e proprietatea unui sistem de a reveni la starea inițială după dispariția șocului. Reziliența e rezistența salciei, nu a stejarului, a bambusului, nu a betonului, îmbină rezistența cu flexibilitatea și elasticitatea. Apa trece, pietrele rămân. Un prieten de-al meu mi-a descris odată, inspirat, cum vede el rezistența la români: e o rezistență de tip plasă, nu zid, sub tensiune pare că cedează, te lasă să-ți consumi energia împingând o țesătură elastică și difuză, până când obosești și renunți. Apoi revine unde a fost.

Deși e un model de adaptare mai bun decât rezistența, reziliența nu e nici ea cea mai bună strategie de adaptare la stres. Nu e cea mai bună pentru că scopul ei e nemișcarea, revenirea la starea anterioară și în acest fel e adversă progresului, devenirii, evoluției.

Citește mai mult