Prima pagină » Crize și conducători

Crize și conducători

Acest articol a apărut în revista Biz

Am citit recent, în revista Dor, un articol amplu despre Raed Arafat. E un articol lung, cere răbdare, dar ca mai toate articolele din Dor e unul care merită timpul petrecut. Raed Arafat e un personaj fascinant iar povestea lui e un fel de roman. Cea mai interesantă parte a ei este, după părerea mea, felul în care a reușit să se metamorfozeze pe parcursul a numai 10 ani din eroul națiunii în anti-eroul ei, paratrăsnetul tuturor nemulțumirilor tuturor. Dor spune povestea asta bine dar, după părerea mea, incomplet.

Sunt sigur că această metamorfoză îi pricinuiește domnului Arafat multă durere și frustrare și sunt sigur că îl încearcă un sentiment de dezamăgire față de memoria scurtă și lipsa de recunoștință a mulțimilor. Bănuiesc că decodează fenomenul pe seama proverbialei incoerențe și ingratitudini a maselor și asta îi permite să se vadă pe sine în continuare ca pe un erou fără pată. Nu îl cunosc pe domnia sa, speculez aici, dar m-aș mira să mă înșel prea tare, date fiind repetatele sale reacții la critici.

Eu cred că domnul Arafat nu e victima caracterului frivol al oamenilor ci a propriei sale neînțelegeri profunde a naturii umane. Domnul Arafat și-a câștigat capa și spada de super-erou luptându-se cu balaurul numit stat, în sprijinul cetățenilor obișnuiți. Ajuns în posturi de putere, în schimb, a trecut cu arme și bagaje de partea balaurului, chiar dacă animat de cele mai bune intenții și încercând să îl schimbe din interior. În aparițiile publice, Raed Arafat a fost și este mereu un exponent rigid al statului. Căderea lui nu e o cădere, e o trădare. În buna tradiție românească, Raed Arafat a schimbat, pur și simplu, tabăra.

Pentru cititorii Biz, însă, traiectoria sa de carieră poate că nu e prea interesantă. Dacă e, citiți articolul din Dor. Ce ar trebui să fie interesant, în schimb, e studiul de caz în managementul crizelor reprezentat de uriașul experiment natural prilejuit de pandemie. Despre el și despre lecțiile lui aș vrea să vorbesc aici, pentru că lecțiile sunt valide pentru orice criză. După părerea mea următoarele lecții ar trebui să fie clare pentru oricine se uită la felul cum statul român a gestionat această criză.

  1. Nu se poate crea etică cu forța. Am scris un articol despre asta. E o idee controversată. Dacă vreți să citiți argumentul extins, puteți găsi articolul aici. Dar cred că pandemia a ilustrat acest lucru fără dubiu. E absolut absurd să încerci să creezi un comportament responsabil în mase cu amenințarea biciului. Comportamentul responsabil nu poate veni decât din convingerile interioare ale fiecăruia. Mai mult decât atât există și în etică un fenomen de tipul “imunității colective”. Dacă cei mai mulți dintre noi respectăm regulile de bunăvoie, atunci cei puțini care nu le respectă se vor lovi la fiecare pas de această masă de oameni responsabili, se vor descurca cu greu și vor simți presiunea de a se alinia la rândul lor. Dacă nu o fac, sunt ușor de identificat și corectat prin măsuri coercitiv-punitive. Dacă situația e invers, însă, se generează o stare în care toți sunt frustrați, iritați, respectă regulile doar atâta vreme cât există spectrul pedepsei, le încalcă ori de câte ori pot și se manifestă în orice fel pot împotriva lor. E un fel de stat polițienesc, un job de-a “hoții și vardiștii”. Nu îmi pot imagina o idee mai absurdă de a controla pandemia decât să introduci o formă de dictatură militară. Cine a avut ideea asta nu pricepe nimic, dar nimic din psihologia conducerii. Dacă vrei să creezi atitudini responsabile trebuie să duci o enormă muncă de convingere înainte de orice coerciție.
  2. Mintea umană umple necunoscutul cu monștri, nu cu zâne. În vreme de incertitudine cu precădere, mintea va căuta certitudini, chiar unde nu există și chiar dacă ele sunt rele, ba chiar mai cu seamă dacă sunt rele. Incertitudinea induce anxietate, stres, slăbește rezistența la șocuri psihice și fizice. Certitudinea unei probleme grave produce energie, adrenalină, luptă și revoltă. De aceea în vreme de incertitudine, mai ales, e nevoie de multă, multă, comunicare. Idea de a comunica puțin și cu cuvinte sobre, date minimale și fără explicații a fost la rândul ei o idee catastrofală. Ar fi trebuit inițiate dezbateri largi, la care publicul să fie invitat, să se răspundă pe îndelete la întrebări, frici, conspirații, erori de judecată, etc. Lipsa de comunicare și de informații a creat un spațiu liber uriaș de joacă pentru monștrii pe care mintea noastră îi aduce la viață în astfel de momente. Și ei au apărut și au proliferat prin vastele camere cu ecou ale rețelelor sociale.
  3. Încercarea de a părea perfect produce distanță nu apropiere. Frica asta de a fi pe vreundeva vulnerabil, preocuparea de a nu arăta nicio slăbiciune, de a pretinde mereu că ești în control e ceva foarte românesc și foarte răspândit la politicieni și persoane în posturi de putere. E un fel primitiv și extrem de limitat de a înțelege puterea. Puterea ți se dă de către ceilalți, e un semn de încredere. Oamenii perfecți nu generează atracție și nici încredere, ci distanță. Distanța îți scade puterea, nu ți-o crește. Fiți mereu pregătiți să vă recunoașteți limitele, să acceptați că nu știți totul, să vă arătați umani și imperfecți, abia asta e cu adevărat un semn de putere. Unde mai pui că uneori încercarea asta de a părea puternic și în control cu orice preț e înecată în ridicol, ca în posturile marțiale cu geacă de piele ale ministrului Vela.
  4. Dacă vrei să-ți apropii oamenii, trebuie să te apleci către ei, nu să te urci pe piedestale morale. Felul distant și arogant în care au fost tratate angoasele legitime ale publicului, fie ele și absurde, nu le-a făcut deloc să dispară ci, dimpotrivă, să se amplifice. E parte din meseria de om politic să poți comunica cu toate segmentele societății, nu doar cu cele convenabile. Cine nu poate face asta nu ar trebui să accepte vreodată vreo demnitate publică.
  5. Ultima dar nu cea de pe urmă. Nu e o dramă să greșești. Ceilalți se așteaptă la asta, e uman și firesc. În schimb e o dramă să îți ascunzi greșelile, să le explici sau să te prefaci că nu s-au întâmplat. Puterea nu vine din infailibilitate ci din capacitatea de a funcționa și de atinge scopurile dorite în ciuda limitărilor inerente date de natura noastră imperfectă. Recunoașteți-vă imediat greșelile, asumați-le, corectați-le, cereți iertare celor afectați, înlăturați pe cât posibil efectele lor negative și mergeți mai departe.

Deși îi doresc domnului Raed Arafat să fi învățat ceva din ultimele 6 luni, pandemia a fost o bună lecție nu doar pentru dânsul ci pentru fiecare dintre noi despre ce să faci și mai ales ce să nu faci în situații de incertitudine. Să nu risipim ocazia de a învăța ceva din ea.

4.7/5 - (35 votes)

6 comments

  1. Sebastian says:

    In sfarsit am vazut o sclipire
    Sa trimteti acest articol la cosu@ms.ro cu mentiunea pentru R.A personal
    Hai ca se poate domnule Stanciu ! V ati insusit critica mea de la topicul anterior !

    P.s va rog incetati politica editoriala in “W” , nu va reprezinta !

  2. Totusi, in toate “sondajele” Raed Arafat ramane persoana publica cea mai de incredere din Romania ! E, la mare distanta. Faptul ca Dl.Stanciu acorda o atentie disproportionata atacatorilor, putini dar foarte galagiosi ai Dr.Arafat ma surprinde si ma intristeaza … Ar veni cum ca cel care striga mai tare si mai fara rusine are dreptate ?!?
    Jalnic se comporta in situatia actuala Traian Basescu, imboldit sa-si ia o “revansa” la valul de simpatie si sustinere a Doctorului pe cand regimul Basescu se pregatea sa distruga sistemul sanitar din Romania, in beneficiul unor escroci ! La Bassecu se potriveste zicala : ce folos minte multa daca nu-i caracter ?

    • Adrian Stanciu says:

      Mă bucur pentru el, ce să zic. Nu e scopul articolului să-l atac sau să-l apăr pe Arafat. După părerea mea a gestionat catastrofal situația, sub aspectul comunicării de criză. Despre asta e vorba. Nu urmăresc ce spune Traian Băsescu, mi se pare un politician expirat. În schimb cred că reforma sistemului sanitar pe care o propunea prin 2012 era o idee bună și, dacă s-ar fi aplicat, sistemul nu ar mai fi fost azi în starea jalnică în care e. Nu vreau să avem o polemică pe tema asta, e “water under the bridge”, oricum, dar eu sunt un partizan al retragerii statului din prestația serviciilor publice. Poate că abia acum veți fi cu adevărat surprins și întristat :-).

  3. Marius Georgescu says:

    Detectez o nuanță de populism neo-liberal în postarea dvs.Să nu fim aspri cu poporul (imbecil…de altfel), să ne dăm imperfecți, să părem mai umili nițel, să nu impunem ordinea cu poliția etc etc.Presupun că sunteți un adept al libertății de a te vaccina sau nu, fără restricții- ceea ce la românii iresponsabili ar fi o catastrofă. Deja suntem rușinea inexplicabilă din UE, cu 35 de procente de vaccinați cu toată schema, poate.
    Dar pentru că siguranța inflexibilă a lui Arafat intimidează, hai să-l găsim vinovat, deși Raed și colonelul Gheorghiță sunt singurii oficiali rezonabili, în combaterea covidului.Toleranța față de comportamentul sinucigaș al anti-vacciniștilor poate fi admisă, deși pun presiune, contaminați, pe spitale. Dar se uită că nevaccinații sunt asasini prin imprudență ai celor din jur. Și ASTA e intolerabil.

    • Adrian Stanciu says:

      Nu prea știu ce ar putea fi populismul neo-liberal, e un concept nou pentru mine, poate mi-l explici. Cu ce se deosebește de populismul simplu?. În rest, am scris un articol despre cum cred că ar trebui abordate crizele. Dacă ai ceva de spus despre acele idei, m-aș bucura să aud. Altminteri, faptul că-mi atribui gânduri, păreri, convingeri, nu poate fi un subiect de dezbatere decât cu tine însuți, de mine nu pari să ai nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.