Prima pagină » Despre piramide și confort

Despre piramide și confort

Acum un pic mai mult de 80 de ani, un tânăr psiholog american, pe numele lui Abraham Maslow, publica într-un articol științific o teorie a motivației umane care avea să fie una dintre cele mai cunoscute, dacă nu cumva cea mai cunoscută teorie din istoria psihologiei, celebra teorie a ierarhiei nevoilor sau, cum e adesea cunoscută, „piramida lui Maslow”. E o teorie interesantă și atrăgătoare, care a influențat mult gândirea oamenilor și a dat o nouă orientare în știința motivației. Teoria e însă, cel puțin parțial, falsă și Maslow însuși știa asta către sfârșitul carierei lui. Teoria a fost revizuită repetat de către el, adăugându-i elemente noi. Cercetări mai recente au arătat că motivația umană are mult mai multe fațete și că ele pot coexista, se întrepătrund și se influențează reciproc. Deși nevoile identificate de Maslow sunt reale, ele nu sunt nici pe departe așa de ierarhice cum le-a văzut el, mai cu seamă în articolul inițial din 1943. Dacă ar fi, atunci extrem de multe comportamente umane ar deveni complet de neînțeles. De pildă, nu ar trebui, dacă teoria e adevărată, să vă doriți vreodată să fiți promovați. În rolul pe care îl aveți acum sunteți de succes, vă bucurați de aprecierea și stima colegilor și a șefilor, vă faceți treaba bine și slujba nu vă e amenințată, sunteți în deplin control al propriei vieți. De ce ați vrea, atunci, să vă mutați într-un rol nou, în care va trebui să o luați de la început, să vă croiți un drum și să vă faceți loc, unde veți schimba grupul din care faceți parte și unde, poate, nu veți face față la fel de bine ca în cel pe care îl aveți acum. Și, totuși, foarte mulți oameni își doresc să fie promovați și fac eforturi susținute ca să realizeze asta.

Puțini oameni știu, dar Maslow s-a format în tinerețea sa și ca primatolog, lucrând cu unul dintre primii primatologi americani, Harry Harlow. Ca urmare, el și-a cercetat teoria mai întâi pe cimpanzei, plecând de la premisa că psihologia noastră e puternic influențată de moștenirea noastră genetică, de primate mari. Premisa s-a dovedit reală, dintre cele 5 categorii de nevoi pe care le-a identificat cercetarea lui, pe primele 4 le-a regăsit și la cimpanzei, sunt nevoi profunde care țin mai degrabă de natura noastră animală decât de cea umană. Singura pe care nu a găsit-o la cimpanzei a fost nevoia de auto-împlinire, cea care stă în vârful faimoasei piramide. Aceasta este și singura nevoie care e din categoria nevoilor de creștere, de dezvoltare, de împlinire, toate celelalte patru fiind nevoi centrate în deficit, în nevoia de a te apăra de riscuri sau de lipsa unor interacțiuni cu ceilalți care să te securizeze sau să îți susțină stima de sine.

Nevoia de auto-împlinire spune, în esență, că resimțim cu toții o tensiune între ce suntem și ce putem deveni. Această tensiune, dacă se manifestă, se cere împlinită, adusă în actualitate, de aici numele ei de auto-actualizare sau auto-împlinire. Maslow spunea: „Un muzician trebuie să facă muzică, un pictor trebuie să picteze, un poet trebuie să scrie, dacă vrea să trăiască în pace cu sine însuși. Pentru că orice un om poate fi, el TREBUIE să fie”. În acest citat stă o primă idee importantă de înțeles despre natura umană, una simplă dar adesea ignorată; toți trebuie să fim ceea ce PUTEM fi. Rezultă că acei dintre noi care nu resimt această nevoie de creștere și dezvoltare nu o resimțit pentru că nu credem că PUTEM. Cu alte cuvinte, această tensiune care ne dă energia vitală și curiozitatea de a crește și împlini e alimentată de încrederea pe care o avem în destinul nostru și în propriile puteri. Această încredere poate fi cultivată, în primul rând de noi înșine, dar și de cei din jurul nostru, mai ales de persoane a căror părere o valorizăm, persoane care au pentru noi un gir al autorității. De aceea liderii au aici nu doar o mare responsabilitate dar și o mare oportunitate, pentru că dacă ne întăresc credința că putem atunci căpătăm puterea și energia de a face aproape orice.

Din păcate, multe dintre sistemele de conducere cu care lucrăm sunt orientate exact invers, sunt așezate ca să ne sublinieze scăderile și deficiențele, ca să ne motiveze să le rezolvăm sub amenințarea unor consecințe neplăcute. În loc să ne cultive încrederea în noi, ele fac exact opusul, iar consecința lor e că în loc de creștere și devenire ne îndreaptă spre auto-apărare și securitate.

Pentru că aici e o a doua idee importantă din cercetarea lui Maslow și cea care, în opinia mea, îi și invalidează teoria: parcursul nostru nu e liniar și ierarhic. Aceste nevoi coexistă mereu și, deși pot coexista, e adevărat și că reacția noastră la amenințare e de circa 3 ori mai puternică decât reacția la oportunitate la aceeași valoare de adevăr a stimulului, ca atare amenințările inhibă repede nevoia de creștere. Mesajele repetate că nu suntem adecvați pot chiar să ne facă să ne credem neputincioși, să intrăm în ceea ce psihologii numesc „neputință învățată”, o stare de apatie și teamă de necunoscut din care e foarte greu apoi de ieșit. Relația cu lideri sau părinți autoritari care ne-au spus mereu că nu suntem suficient de buni ne poate crea o astfel de atitudine față de viață în care simțim nu doar că potențialul nostru e mic, dar că e chiar negativ, că am luat de la viață mai mult decât putem duce, decât suntem capabili, că suntem mereu inadecvați chiar rolului pe care îl avem acum în lume, necum să aspirăm la un altul mai înalt. Și atunci nu ne rămâne decât să ne apărăm acest loc și îl apărăm cu atât mai puternic cu cât credem că-l merităm mai puțin. Această atitudine a căpătat, din motive greu de înțeles pentru mine, numele de „zonă de confort”.

Pentru că relația dintre frică și devenire nu e una ierarhică și nici predestinată, e o alegere de fiecare zi. Cel mai frumos citat din Maslow pe care-l știu și pe care-l iubesc e acesta: “One can choose to go back toward safety or forward toward growth. Growth must be chosen again and again; fear must be overcome again and again.” Adică „Fiecare putem alege să ne retragem spre siguranță sau să ne avântăm către creștere. Creșterea trebuie aleasă mereu și mereu, frica trebuie învinsă mereu și mereu”. Creșterea, devenirea, împlinirea, sunt o alegere. O alegere zilnică. În fiecare zi trebuie să o facem, în fiecare zi trebuie să ne luptăm cu fricile noastre, cu vocile care ne spun că nu suntem suficient de buni și că am face bine să ne apărăm locul în lume și să nu aspirăm la mai mult.

Iar liderii, formatorii de oameni, noi cei care putem influența aceste alegeri, trebuie să o facem nu prin a-i face pe oameni să se teamă de status quo, ci prin a-i face să viseze la ce pot deveni.

Există această teză a crizelor de creștere, a durerilor prin care treci ca să înveți. E oarecum adevărată, e nevoie să lupți cu propriile frici ca să progresezi. Dar felul în care cineva poate fi scos din această așa zisă zonă de confort nu e prin amenințări ci prin încurajări. Pentru că zona de confort nu e, de fapt, deloc confortabilă. Zidurile ei sunt construite din teama de inadecvare, nu e o zonă de confort ci o închisoare.

Creșterea adevărată vine din conștiința împlinirii de sine și, deși presupune mult efort, asumarea de riscuri și uneori de privațiuni, toate aceste eforturi nu se simt niciodată cu adevărat ca durere, nu așa le receptăm, pentru că adevărata creștere produce un minunat sentiment al împlinirii și reușitei, în care toate privațiunile parcursului se topesc. Urmăriți doar un interviu al lui Tibi Ușeriu, dacă vreți să vă convingeți.

Și avem nevoie de la părinții noștri și de la liderii noștri nu să ne amenințe cu eșecul ci să ne încurajeze cu reușita. Pentru că orice poate un om fi, el TREBUIE să fie.

“If you want to build a ship, don’t summon people to buy wood, prepare tools, distribute jobs, and organize the work. Instead, teach them to yearn for the vastness of the sea.” ~ Antoine de Saint-Exupery
5/5 - (15 votes)

3 comments

  1. Sabin Funar says:

    Și cum putem ști când am devenit ceea ce am putut deveni? Ai scris ca dacă nu resimt starea de a deveni altceva/altcineva înseamnă ca sunt blocați. Care este starea în care te-ai autoimpinit și nu mai trebuie sa cauți?

    • Adrian Stanciu says:

      Eu nu știu niciun om care să considere despre sine că e suficient de împlinit. Împlinirea e un sentiment infinit, de asta e și așa de puternică. Nu vorbesc aici de capcana hedonică de a căuta următorul succes în viață, următoarea carieră, următorul contract, următoarea mașină, etc. Asta e ceva ce nu te împlinește, doar te stresează. Vornesc despre a găsi ceea ce te definește și împlinește și a face aia. Cei care nu resimt nevoia asta, de obicei nu o resimt pentru că se simt nesiguri pe ei și pe destinul lor.

  2. Adrian Stanciu says:

    Un mic comentariu aici. Maslow nu a folosit niciodată modelul mental sau metafora piramidei. Modelul a fost introdus în 1960 de un consultant, pe numele lui Charles McDermid. Modelul urmează teoria lui Maslow dar o și simplifică la extrem. Maslow a vorbit mereu despre lupta dintre frică și împlinire, chiar dacă a postulat poziționarea ierarhică a celor 5 categorii de nevoi. Această supra-simplificare a prins la marea majoritate a managerilor pentru că le-a dat un model simplu și care le satisface nevoia de claritate dar și le confirmă credințele limitative. Maslow a scris mult și cu sens despre auto-împlinire, e păcat că e cunoscut fix pentru acest model care nici măcar nu-i aparține.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.