Prima pagină » Corona

Categorie: Corona

Întâlnirile întâmplătoare

Perioada asta de pandemie a fost, pentru mine, foarte interesantă, din multe puncte de vedere. A avut momentele ei de cădere și momentele ei de extaz, a avut revelații neașteptate, unele pozitive, altele nu. A reașezat lucruri despre care nu îmi imaginam că vor fi vreodată reașezate. Dintre ele, poate cel mai interesant și cu consecințele cele mai importante pentru fiecare dintre noi, e reașezarea felului în care ne raportăm la muncă și mai ales la munca de la distanță.

La începutul pandemiei eram într-un proces de coaching executiv cu un manager al unei bănci, din domeniul IT. Mi-a spus că una dintre problemele lor ca angajator era că nu pot oferi muncă de la distanță, ceva ce majoritatea firmelor care angajau la acea vreme IT-ști ofereau, pentru că în banca lor așa ceva era de neconceput, din motive de securitate. Acum, practic peste noapte, au reușit să treacă la 100% muncă de la distanță și asta nu a dus nici la falimentul băncii nici la probleme majore de securitate. Atunci când a fost chiar nevoie, s-a putut. Sau, după cum zic cei de la Google, “creativitatea iubește constrângerile”. 

Se pare, deci, că paradigma “muncii de oriunde” s-a instalat puternic și, probabil, a pus cultura muncii pe un traseu diferit, nou. Dar, pentru mine, deși iubesc libertatea pe care această paradigmă mi-a adus-o, ea mi-a și luat ceva extrem de important, ceva ce cred că e important pentru mulți oameni: șansa întâlnirilor întâmplătoare.

Citește mai mult

Crize și conducători

Acest articol a apărut în revista Biz

Am citit recent, în revista Dor, un articol amplu despre Raed Arafat. E un articol lung, cere răbdare, dar ca mai toate articolele din Dor e unul care merită timpul petrecut. Raed Arafat e un personaj fascinant iar povestea lui e un fel de roman. Cea mai interesantă parte a ei este, după părerea mea, felul în care a reușit să se metamorfozeze pe parcursul a numai 10 ani din eroul națiunii în anti-eroul ei, paratrăsnetul tuturor nemulțumirilor tuturor. Dor spune povestea asta bine dar, după părerea mea, incomplet.

Sunt sigur că această metamorfoză îi pricinuiește domnului Arafat multă durere și frustrare și sunt sigur că îl încearcă un sentiment de dezamăgire față de memoria scurtă și lipsa de recunoștință a mulțimilor. Bănuiesc că decodează fenomenul pe seama proverbialei incoerențe și ingratitudini a maselor și asta îi permite să se vadă pe sine în continuare ca pe un erou fără pată. Nu îl cunosc pe domnia sa, speculez aici, dar m-aș mira să mă înșel prea tare, date fiind repetatele sale reacții la critici.

Citește mai mult

Reguli și obiceiuri în vremuri de criză

Acest articol a apărut în revista Cariere.

În celebrul lui tratat de etică, Etica Nicomahică, Aristotel argumentează despre virtute, atât cea intelectuală cât și cea morală, că sunt un produs al obiceiurilor noastre. Suntem creați de natură pentru a putea fi educați în spiritul virtuții, spunea el, dar virtutea însăși e o expresie a obiceiurilor noastre, suntem ceea ce facem în fiecare zi, nu ceea ce credem că suntem sau am vrea să fim.

Din păcate, nu doar virtuțile noastre sunt o expresie a obiceiurilor noastre ci și scăderile, lașitățile, micile sau mai marile ipocrizii, răutăți sau meschinării. Suntem ceea ce facem repetat, suntem creaturile obișnuinței.

Există o explicație neurologică pentru acest lucru. Mintea noastră e organizată în așa fel încât să minimizeze efortul de a gândi și asta nu e întâmplător. Gândirea rațională, conștientă, e o adăugire foarte recentă, pe scara evoluției și noi suntem suprema ei încarnare. Centrul ei e în neo-cortex, o parte a creierului aflată la suprafața lui și cea mai recentă pe scara evoluției, după cum îi spune și numele, mai precis în neo-cortexul pre-frontal. Tindem să valorizăm foarte mult gândirea rațională, pe bună dreptate pentru că ne diferențiază așa de net de restul lumii vii și ne-a adus mare succes ca specie. Cu ea am creat marile opere ale umanității, de la artă la arhitectură la inginerie. În ciuda acestui fapt, însă, mintea rațională e foarte primitivă, limitată, dacă o comparăm cu alte părți ale creierului, bunăoară cu cele care coordonează simțurile. Principala ei limitare e că nu se poate concentra decât pe o singură sarcină odată.

Citește mai mult

Ce urmează acum?

Acest articol a apărut în numărul din Mai al revistei Cariere

Încet, încet începem să vedem o luminiță la capătul acestui tunel, încă nu foarte lung, dar al naibii de întunecos în care ne-a aruncat aproape peste noapte această pandemie. Și odată cu ea se ridică, legitimă, această întrebare: “și ce urmează acum?”. Vreau să încerc, în acest articol, câteva tipuri de răspuns. În loc de prim răspuns, am să încep cu o primă întrebare, mai bine zis cu un mic exercițiu mental. Vă rog să-l faceți împreună cu mine,

Prima temă e să ghiciți răspunsul la următoarele întrebări.

  1. Care era numărul de site-uri web în China la sfârșitul anului 2005?
  2. Care e numărul speciilor de insecte din lume?
  3. Care e altitudinea maximă din Vanuatu?

E vorba despre ghicit, bănuiesc că nu cunoașteți răspunsurile pe dinafară și nu e un exercițiu de căutare pe Google, nu trișați că nu are niciun rost, încercați să-l ghiciți, cât de aproape puteți de unde credeți că s-ar afla adevărul. Nu mergeți mai departe până nu ghiciți.

Vă rog, după ce ați ghicit, să vă notați cele 3 numere undeva. Gata? Hai, notați-o, dacă vreți să ne jucăm, e important. Acum am o extensie a temei. Vă rog să încadrați numărul respectiv între două limite care vă dau încredere 95% că cuprind rezultatul corect. Dacă, de pildă, la una dintre întrebări ați răspuns 1,000,  ne așteptăm cu toții să nu fie neapărat chiar corect, dar cam între ce și ce sunteți 95% siguri că e corect? Între 500 și 2,000, de pildă? OK? Ați înțeles? Scrieți și cele 2 numere care delimitează intervalul, de o parte și de alta a numărului inițial. Ar trebui acum să aveți 9 numere.

Citește mai mult

Despre antifragilitate și de ce se va descurca România bine

Was mich nicht umbringt macht mich stärker. Friedrich Nietzsche

 

Nu știu dacă ați citit cartea “Antifragil”, a lui Nassim Taleb. Dacă nu, v-o recomand. Vorbește despre sisteme care se întăresc în criză. E o idee simplă, așa de simplă încât atunci când o citești te întrebi de ce nu ți-a venit ție, atât e de evidentă. Umanitatea a încercat mereu să-și construiască sisteme de apărare la crize, să își dezvolte, mai întâi, rezistența la șocuri. Rezistența e proprietatea unui sistem de a nu-și schimba comportamentul sub efectul schimbărilor de mediu, chiar a celor majore. Am construit castele și fortărețe. Cu timpul am înțeles, însă, că rezistența nu e cea mai bună strategie, pentru că sistemele rezistente tind să fie fragile; rezistă până când stresul le depășește capacitatea de a rezista și apoi cedează brusc și catastrofal. E modelul rezistenței unui zid.

Următoarea redută pe care am asaltat-o a fost reziliența. Reziliența e proprietatea unui sistem de a reveni la starea inițială după dispariția șocului. Reziliența e rezistența salciei, nu a stejarului, a bambusului, nu a betonului, îmbină rezistența cu flexibilitatea și elasticitatea. Apa trece, pietrele rămân. Un prieten de-al meu mi-a descris odată, inspirat, cum vede el rezistența la români: e o rezistență de tip plasă, nu zid, sub tensiune pare că cedează, te lasă să-ți consumi energia împingând o țesătură elastică și difuză, până când obosești și renunți. Apoi revine unde a fost.

Deși e un model de adaptare mai bun decât rezistența, reziliența nu e nici ea cea mai bună strategie de adaptare la stres. Nu e cea mai bună pentru că scopul ei e nemișcarea, revenirea la starea anterioară și în acest fel e adversă progresului, devenirii, evoluției.

Citește mai mult