Prima pagină » Din presă

Categorie: Din presă

Falsele alegeri

Alegerea în viață poate fi limitată de false alegeri, cum ar fi alegerea dintr-o singură opțiune, care adesea duce la decizii suboptime. Alte exemple includ alegerile pasiv-agresive și falsele dihotomii, precum profit vs. angajați sau binele angajaților vs. binele clienților. Aceste etichetări simpliste pot limita înțelegerea și soluțiile. Recomandarea este să explorăm alternative, să evităm simplificările și să căutăm soluții care să aducă beneficii pentru toate părțile implicate. Aceasta nu doar optimizează alegerile, ci și consolidează relațiile.

Citește mai mult

Tranzacții sau relații?

Eu cred cu tărie că, de la mare distanță, cea mai mare invenție a speciei noastre e societatea. Nu știu dacă știți, dar „verișorul” nostru cel mai apropiat din natură e cimpanzeul. Avem în comun cu cimpanzeii nici mai mult nici mai puțin decât 98,8% din ADN! Suntem 98,8% cimpanzei și 1,2% oameni. Cu acei 1,2% am aflat tainele Universului, am ajuns pe lună, am scris poeme și tratate de filosofie, medicină sau astronomie, am creat opere de artă, arhitectură sau inginerie și câte altele. Dar toate, toate acestea pălesc, în opinia mea, în fața uriașei realizări care este societatea.

Când specia noastră a plecat din Africa centrală pentru a coloniza planeta, acum cca 100.000 de ani, nu era nici singura și nici prima specie homo care pleca în explorare și colonizare. Înaintea noastră mai plecaseră cel puțin alte trei despre care știm. În Europa s-au așezat înaintea Homo Sapiens neanderthalienii. În Asia denisovanii, iar în insulele Oceaniei, Homo Floresiensis. Contactul cu Homo Sapiens le-a fost tuturor fatal, au dispărut. Și nu pentru că ne-am războit, nu există urme de conflict. Pur și simplu le-am umplut habitatul, am fost uluitor de mult mai bine adaptați și mai capabili să facem față vicisitudinilor unei vieți brutale. Și am reușit asta pentru că am inventat ceva fenomenal de valoros și de sofisticat: societatea.

Citește mai mult

Răsplătirea performanței

Una din cele mai simple și mai seducătoare idei din management e cea a răsplătirii performanței. O aud, literalmente, zilnic. Am auzit-o strigată pe zeci de voci cu ocazia grevei profesorilor, când mulți oameni se arătau indignați că profesorii cereau majorări salariale la grămadă, și la cei buni și la cei mai puțin buni, fără legătură cu calitatea actului educațional, și cereau să plătim doar profesorii buni mai bine, loazele să plece. E o idee foarte simplă și pare greu de argumentat contra ei, în fond ce poate fi rău să plătești mai bine oamenii performanți față de cei mai puțin performanți, nu e asta esența oricărei meritocrații și, la rigoare, o piatră unghiulară a întregului edificiu social? Nu e nimic rău cu a plăti oamenii mai performanți mai bine, dar e o problemă reală să reușești să creezi un sistem care face asta, mai ales dacă sistemul e bazat pe plăți contingente, adică plăți variabile, condiționate de realizarea unor anumiți parametri de performanță. Să le luăm pe rând.

Citește mai mult

Conflictul de fiecare zi

Cu mulți ani în urmă, când încă lucram într-o corporație, un șef de-ai mei mi-a dat acest sfat: „dacă directorul tău financiar și cel de vânzări se înțeleg bine, trebuie să te sperii”. În spatele acestei afirmații stă o realitate foarte răspândită în multe organizații, anume că sunt multe funcțiuni ale căror priorități și obiective sunt conflictuale. Mai mult decât atât, ca să folosesc o expresie împrumutată de la programatori, „it’s not a bug, it’s a feature”, adică situația nu e întâmplătoare ci programatică, organizația e special construită cu aceste conflicte în interior, pentru ca acele funcțiuni să se țină una pe cealaltă în echilibru. Acest model organizațional e grevat de foarte multe probleme, dar cea mai mare dintre ele e că se consumă cantități enorme de energie mentală și de resurse de timp în gestionarea acestor conflicte.

Citește mai mult

Liderul autentic

Puține virtuți umane sunt mai rare și mai greu de cultivat decât autenticitatea. Dacă am încerca să-i dăm o definiție am constata că ea nu e chiar simplu de dat și că, așa cum se întâmplă adesea cu noțiuni care par larg înțelese la prima vedere, oameni diferiți o vor defini diferit. Dacă plecăm de la definiția de dicționar, ea se referă la proprietatea de a fi autentic, adică adevărat, real, de netăgăduit. Cu alte cuvinte, e însușirea de a fi cine ești, de a fi sincer cu tine dar și cu ceilalți în tot ceea ce te privește. Pare senzațional de simplu, ce ar putea fi mai la îndemână decât să-ți îngădui să fii cine ești? În realitate e ceva al naibii de greu de realizat.

Suntem ființe sociale și avem tendința de a ne măsura valoarea prin comparație cu ceilalți. Nu doar atât, dar avem și o nevoie puternică de a fi acceptați de ceilalți și integrați în grupuri diverse. Combinația acestor nevoi profunde dă o presiune constantă fie de adaptare fie de dominare a celorlalți. Ea ne face să fim cu mult mai atenți la ce părem în ochii celorlalți și mult mai puțin atenți la ce suntem cu adevărat. Nevoile noastre, aspirațiile noastre, valorile noastre, devin astfel secundare în fața felului în care suntem priviți, acceptați, admirați sau judecați de cei din jur. Încet încet, sub această presiune continuă, ajungem să ne pierdem chiar pe noi, să devenim chiar în mintea noastră un personaj imaginar, o efigie, o proiecție adeseori idealizată, ajungem să ne mințim chiar pe noi. Când ceva din jurul nostru ne ridică observația că suntem altceva decât credem că suntem, intrăm într-o disonanță puternică și mintea noastră caută cu disperare să găsească căi prin care să ne ferească de acest conflict interior.

Citește mai mult

Noi și ei

Noi, oamenii, suntem ființe sociale. Trăim în grupuri, cu timpul din ce în ce mai mari, ne dorim să fim acceptați și chiar prețuiți de cei din jurul nostru, căutăm să ne integrăm și să ne facem plăcuți și acceptați, uneori excesiv de mult. E o consecință a felului în care am evoluat și a tacticilor care ne-au asigurat supraviețuirea ca indivizi și ca specie. Grupurile umane sunt organizate după regula altruismului reciproc, toate culturile din lume, fără excepție, o au, anume “dă-le celorlalți tratamentul pe care l-ai vrea să ți se acorde ție”. E o regulă simplă dar uluitor de eficace. Grupurile care trăiesc după ea capătă o formidabilă rezistență la șocuri și neprevăzut, pentru că cei care au pot ajuta pe cei care nu au, pentru că știu că în caz contrar vor fi ajutați la rândul lor. Din acest motiv, comunitățile umane se agregă repede în grupuri și apartenența la ele devine repede pentru noi un subiect important, central vieților noastre.

Această tendință, deși ne-a asigurat supraviețuirea speciei, are însă o latură întunecată. Citește mai mult