Prima pagină » Din presă » Pagina 6

Categorie: Din presă

Bucuria de a greși

Acest articol a apărut în Revista Biz

Am scris de curând un articol despre perfecționism. În el descriam stresul pe care oamenii perfecționiști îl pun pe ei înșiși prin nevoia exagerată pe care o au de a face totul impecabil, fără greșeală, perfect. Cum perfecțiunea nu există și nu poate fi atinsă, această nevoie duce la concluzia că orice ai face nu ești niciodată suficient de bun, suficient sieși și, ca atare, te determină să cauți refugiul în opinia altora despre tine. E o stare extrem de stresantă.

Dar perfecționiștii nu sunt singurele persoane care trăiesc cu teama de a greși, noi toți ne dorim să fim oameni buni și să facem lucrurile bine și erorile noastre le resimțim, cei mai mulți dintre noi, drept scăderi personale, Dacă, pe deasupra, suntem și preocupați de imaginea noastră în ochii celorlalți, de statutul nostru, atunci aceste scăderi devin și mai accentuate, și mai dramatice, și mai stresante, devenim uneori aproape obsedați de a nu greși, de nevoia de a menține și cultiva o imagine de superioritate și infailibilitate.

Citește mai mult

Cântecul sirenelor

Acest articol a apărut în ediția online a revistei Cariere

De când am ajuns la ceea ce se numește îndeobște “vârsta a treia” am devenit din ce în ce mai reticent la orice fel de exprimare care compară nostalgic prezentul cu trecutul. de altfel, eu nici nu sunt nostalgic față de trecut. Lumea în care am crescut și copilărit eu ca și cea care i-a urmat era cu mult mai rea decât cea în care trăiesc acum. Sigur, lumea de azi are multe fațete care o fac criticabilă, le văd și eu și sunt și eu la fel de critic la adresa lor ca cei mai mulți. Doar că pentru mine, zonele în care s-a schimbat în bine depășesc cu mult pe cele în care s-a schimbat în rău, așa că pentru mine bilanțul e fără echivoc pozitiv. 

Totuși, chiar și așa, există zone în care s-a schimbat în rău într-un fel care mă pune pe gânduri și mă face să mă gândesc la consecințele pe termen lung ale acestor tendințe. Cumva mă bucur că am vârsta pe care o am și că unele dintre aceste consecințe nu vor mai fi problema mea. Dar va fi a copiilor mei și mă gândesc adeseori ce fel de lume le lăsăm moștenire. Despre una dintre aceste tendințe am scris un articol de curând, e vorba de fragilizarea generației tinere. Despre o alta am să scriu azi. Asta mă preocupă încă și mai tare decât cealaltă, pentru că asta e într-o spirală infernală, într-o goană de neoprit către abis. E vorba de polarizarea societății.

Citește mai mult

Așteptări și aspirații

Acest articol a apărut în Revista Biz

Am promis în numărul trecut că am să dezvolt într-un alt articol acest subiect, pentru că e interesant și cred că poate ajuta pe mulți dintre voi.

Am să încep cu o poveste. Acum doi ani am trăit cea mai recentă experiență revelatoare din viața mea, la o vârstă la care nu mai speram la asta, dar, iată că s-a întâmplat. Am fost și sunt implicat în multe proiecte antreprenoriale, cele mai multe dintre ele mai mult de suflet decât de bani. Într-unul dintre ele am participat, împreună cu mai mulți prieteni, la o inițiativă în educație. Am început, ca orice proiect, cu mult entuziasm și mult optimism și am continuat, ca mai orice proiect, cu un parcurs diferit binișor de planurile inițiale, care ne-a pus resursele de timp, nervi și bani la încercare. Nu a ajutat deloc faptul că echipa era prea mare și prea eterogenă și că, în fața provocării de a gândi un drum nou care să ajute proiectului să continue și să prospere, ne-am regăsit având viziuni diferite. Așa că am decis că cea mai bună cale de a merge mai departe e ca cineva să preia controlul. Pentru că eram și suntem buni prieteni, și pentru ca această conversație să nu ne îndepărteze, am decis să o precedăm cu un weekend de explorare și calibrare, în care să ne aliniem emoțional, să ne clarificăm eventuale tensiuni din trecut și să ne asigurăm că intrăm cu toată deschiderea posibilă în discuțiile grele care vor urma, astfel încât la sfârșitul lor să rămânem în continuare buni prieteni. Pentru că știam că va fi o conversație grea, am rugat un alt prieten, coach priceput, să ne fie moderator.

Moderatorul a început conversația cerându-ne fiecăruia să spunem ce ne dorim de la ceilalți pentru ca această discuție să meargă bine. După ce ne-a ascultat cu răbdare pe toți, ne-a spus următoarele: “Nu știu dacă ați observat, dar eu v-am rugat să spuneți fiecare ce vă doriți de la ceilalți și voi toți, fără excepție, ați spus ce așteptați de la ceilalți. Asta e ceva diferit, nu?”.

Citește mai mult

Despre perfecționism

Acest articol a apărut în revista Biz

Există o întrebare tipică pe care o pun adeseori intervievatorii când evaluează un candidat. “Care e cel mai mare defect al tău?” Poate cel mai frecvent răspuns la întrebarea asta e: “sunt cam perfecționist/ă”. Cumva, perfecționismul e văzut ca un defect tolerabil, un semi-defect, un defect care poate fi și o calitate, sigur un defect pe care îl putem cu ușurință recunoaște. Pe undeva opinia asta e legitimă, perfecționismul are, într-adevăr, multe accente utile, productive. Poate cel mai util dintre ele e dedicarea cu care se apleacă asupra oricărei sarcini, îndârjirea și perseverența cu care le duc la bun sfârșit. Dar acest fel de a aborda lumea și munca, în general, are și multe fațete negative. Cele mai comune și ușor înțelese sunt o atenție exagerată la detalii și dificultatea de a gestiona compromisul între resurse și rezultate, compromisul cu care se confruntă de zeci de ori pe zi orice persoană care are de luat decizii profesionale sau personale. Această dificultate e, pentru ei, o sursă majoră de stres, motiv pentru care mulți perfecționiști sunt foarte tensionați, stresați, încordați. E un fenomen cercetat acela că perfecționismul e asociat cu boli care somatizează stresul. Dar ce e el, de fapt?

Citește mai mult

Despre anti-fragilitate și echilibru

Acest articol a apărut în Revista Cariere

Mi-am început anul cu o lectură captivantă dar înfricoșătoare, în același timp. Cartea se numește “The Coddling of the American Mind” și e scrisă de Greg Lukianoff și Jonathan Haidt. În traducere i-ar zice “Cocoloșirea minții americanilor”, sau ceva de genul ăsta. E o carte fascinantă pentru că de-construiește și analizează acest fenomen contemporan al culturii fragilității, a evitării riscurilor și a siguranței înainte de toate și, mai ales, efectele perverse pe care ea le produce.

Ca să fim bine înțeleși: eu nu predic aici despre acceptarea oricărui risc, disprețul pentru binele nostru și al celor dragi sau abordări iresponsabile. Dar mi se pare neîndoios că anii de bunăstare și de siguranță relativă ne-au dus către o cultură de evitare a riscurilor care depășește granițele de unde prudența ne mai face bine.

Citește mai mult

Evitarea erorilor

Acest articol a apărut în revista Biz

Am să încep acest articol cu un mic experiment mental. Imaginați-vă că am în mână două cărți de joc: una e un 10 și cealaltă un 5. Le amestec și le pun pe masă cu fața în jos. Și vă zic așa. “Să presupunem că facem un pariu împreună, astfel: trebuie să alegi o carte. Dacă alegi 10, atunci primești de la mine 100 de lei. Dacă alegi 5, atunci pierzi 50 de lei, pe care trebuie să-i scoți din buzunar și să mi-i dai mie. În mod evident, pariul e dezavantajos pentru mine, așa că va trebui să mă plătești ca să îl accept. Care e suma maximă pe care ești dispus să o plătești ca să joci acest joc cu mine?”. Gândiți-vă la această situație și dați un răspuns. E vorba de suma maximă la care sunteți dispuși, pe cea minimă o știu deja :-). Dacă v-ați gândit, notați răspunsul undeva.

Citește mai mult

Cantitate sau calitate?

Acest articol a apărut în revista Biz.

Cred că unul dintre subiectele cel mai puțin înțelese în management în acest moment, în ciuda faptului că e nu doar central în conducerea oamenilor dar și pe buzele tuturor, e cel al motivației muncii. E un subiect destul de amplu și care poate fi privit din așa de multe unghiuri, că nu aș ști de unde să încep un articol despre el. Așa că azi m-am deci să mă opresc asupra unui unghi mai puțin comentat, deși esențial după părerea mea, cel al tensiunii dintre calitatea și cantitatea motivației.

Părerea quasi-unanimă a managerilor e că în ce privește motivația, cantitatea e rege. Cu cât mai multă, cu atât mai bună. Această părere nu e neapărat explicit exprimată, dar transpare fără umbră de îndoială dacă le urmărești acțiunile. Să vă dau un exemplu. 

Acum ceva vreme, pe când locuiam în Franța, am fost contactat de un potențial client pentru un proiect de schimbare culturală. Clientul era o firmă din Rusia care cumpărase mai multe companii din Europa de Est care aveau culturi diferite între ele și diferite de cultura companiei mamă, iar asta le crea probleme. Am stabilit o întâlnire pe Skype (ce vremuri!), am ascultat situația descrisă de ei și am discutat despre ce cred eu că ar fi de făcut. Apoi am sintetizat totul într-o propunere scrisă. După ceva vreme am primit un mail politicos prin care eram înștiințat că nu au ales proiectul meu ci pe al altcuiva. Am mulțumit pentru răspuns și am uitat subiectul.

Citește mai mult