Categorie: Diverse

Evitarea erorilor

Acest articol a apărut în revista Biz

Am să încep acest articol cu un mic experiment mental. Imaginați-vă că am în mână două cărți de joc: una e un 10 și cealaltă un 5. Le amestec și le pun pe masă cu fața în jos. Și vă zic așa. “Să presupunem că facem un pariu împreună, astfel: trebuie să alegi o carte. Dacă alegi 10, atunci primești de la mine 100 de lei. Dacă alegi 5, atunci pierzi 50 de lei, pe care trebuie să-i scoți din buzunar și să mi-i dai mie. În mod evident, pariul e dezavantajos pentru mine, așa că va trebui să mă plătești ca să îl accept. Care e suma maximă pe care ești dispus să o plătești ca să joci acest joc cu mine?”. Gândiți-vă la această situație și dați un răspuns. E vorba de suma maximă la care sunteți dispuși, pe cea minimă o știu deja :-). Dacă v-ați gândit, notați răspunsul undeva.

Citește mai mult

Unde dai și unde crapă

Acest articol a apărut în revista Biz

În munca mea de consultant întâlnesc adeseori în organizații practici adânc împământenite care însă fac rău organizației și membrilor ei, sunt toxice sau măcar ineficace. De cele mai multe ori liderii care mă angajează sunt conștienți de toxicitatea lor, de asta au nevoie de ajutor din exterior. De multe ori cei care îmi cer ajutorul sunt nou numiți în poziția de conducători ai organizației și vor să schimbe lucrurile pentru că văd și ei, ca și mine, că ceva nu merge cum ar trebui. Însă eu lucrez cu multe firme antreprenoriale iar în cazul lor cei care mă angajează sunt chiar cei care au creat situația pe care vor să o schimbe. M-a preocupat mereu întrebarea asta: “dar cum de au ajuns să o creeze din capul locului? De ce nu era clar de la început că acele abordări vor crea probleme?”

Un tip de răspunsuri vine din stadiile de maturitate ale unei organizații. O organizație mică și una mare au feluri diferite de conducere, metode care merg la o dimensiune devin inoperante la alta și contra-productive la încă o alta. Un alt tip de răspunsuri vine din contextul general. Ceva ce merge într-un anumit context (de piață, de competiție, de cadru legal, etc.) e posibil să nu mai meargă atunci când contextul se schimbă. Ambele aceste aspecte sunt bine înțelese și larg acceptate. Dar nu asupra lor vreau să mă opresc.

Citește mai mult

Elogiu lenei

Acest articol a apărut în revista Cariere

Știu că tema numărului e despre reziliență, dar asta e o calitate care mie îmi lipsește cu desăvârșire, așa că m-aș simți încă chiar mai impostor decât mă simt oricum mai tot timpul dacă aș scrie despre ea. Aș că mai degrabă decât să vă vorbesc despre calitățile mele am să vă vorbesc despre unul dintre defecte și despre cum m-a ajutat el în viață.

Acum mulți ani am participat la un program de acreditare în consultanță de leadership în cursul căruia am fost eu însumi evaluat cu un instrument care măsoară credințele și valorile noastre personale și felul în care ele contribuie (în bine sau în rău) la eficacitatea noastră ca lideri. Între credințele pe care îmi așezasem eu atunci viața erau câteva care nu mă ajutau deloc, neproductive. Una dintre ele era perfecționismul, nevoia de a nu greși, de a face totul perfect, cerințele exagerat de mari pe care le aveam de la mine și de la cei din jur. De regulă el se manifestă printre altele prin faptul că îți va fi foarte dificil să faci prioritizări, că vei aloca prea multe resurse de timp și bani unor aspecte ne-esențiale ale activităților tale și, nu în ultimul rând, că vei delega greu și cu teamă de eșec lucruri altora, ținându-i, astfel, într-o stare de implicare redusă care le inhibă dezvoltarea. Spre surprinderea mea, deși instrumentul mă încadra fără echivoc în categoria perfecționiștilor, niciuna dintre acele descrieri nu mi se potrivea. Eu, de când mă știu, am delegat cu mare ușurință sarcini altora și am detestat să depun efort de orice fel pentru acțiuni care nu duc la un rezultat care să îl justifice. Am acționat, în aparență, într-un fel opus perfecționismului. Am făcut asta pentru că eu, pe lângă faptul că sunt perfecționist, mai sunt și leneș.

Citește mai mult

Fă ceea ce iubești sau iubește ceea ce faci?

Acest articol a apărut în revista Cariere

Am vorbit puțin în articolul de luna trecută despre idei care circulă prin lumea managementului și a dezvoltării personale care au un parfum de adevăr ce le face, adeseori, acceptate fără rezerve, dar care ar merita un pic mai multă atenție. Printre ele se numără următoarea: “Find a job you love doing, and you will never have to work a day in your life”. În traducere: “Găsește-ți o slujbă pe care o iubești și nu va mai trebui să muncești nicio zi din viața ta”. O veți găsi atribuită lui Confucius, Mark Twain, anonimă sau, uneori, unui profesor de la Princeton, Arthur Szathmáry. Probabil că nu aparține niciunuia dintre ei.

E o idee incitantă. O zicere isteață despre o idee simplă dar care pare o cale bună către împlinire personală și o viață fericită. Ideea are, însă, câteva hibe.

Citește mai mult

Reguli și obiceiuri în vremuri de criză

Acest articol a apărut în revista Cariere.

În celebrul lui tratat de etică, Etica Nicomahică, Aristotel argumentează despre virtute, atât cea intelectuală cât și cea morală, că sunt un produs al obiceiurilor noastre. Suntem creați de natură pentru a putea fi educați în spiritul virtuții, spunea el, dar virtutea însăși e o expresie a obiceiurilor noastre, suntem ceea ce facem în fiecare zi, nu ceea ce credem că suntem sau am vrea să fim.

Din păcate, nu doar virtuțile noastre sunt o expresie a obiceiurilor noastre ci și scăderile, lașitățile, micile sau mai marile ipocrizii, răutăți sau meschinării. Suntem ceea ce facem repetat, suntem creaturile obișnuinței.

Există o explicație neurologică pentru acest lucru. Mintea noastră e organizată în așa fel încât să minimizeze efortul de a gândi și asta nu e întâmplător. Gândirea rațională, conștientă, e o adăugire foarte recentă, pe scara evoluției și noi suntem suprema ei încarnare. Centrul ei e în neo-cortex, o parte a creierului aflată la suprafața lui și cea mai recentă pe scara evoluției, după cum îi spune și numele, mai precis în neo-cortexul pre-frontal. Tindem să valorizăm foarte mult gândirea rațională, pe bună dreptate pentru că ne diferențiază așa de net de restul lumii vii și ne-a adus mare succes ca specie. Cu ea am creat marile opere ale umanității, de la artă la arhitectură la inginerie. În ciuda acestui fapt, însă, mintea rațională e foarte primitivă, limitată, dacă o comparăm cu alte părți ale creierului, bunăoară cu cele care coordonează simțurile. Principala ei limitare e că nu se poate concentra decât pe o singură sarcină odată.

Citește mai mult

Puterea de a fi cine ești

Acest articol a apărut în numărul din August al revistei Biz

Cu mulți ani în urmă, o prietenă de a mea, jurnalistă, mi-a povestit următoarea întâmplare. Lucra la un mare cotidian național și într-o zi i-a luat un interviu de carieră unui tânăr și foarte charismatic director general al subsidiarei locale a unei mari companii internaționale. Omul avea un fel de statut de vedetă, era o stea în ascensiune, avusese deja o carieră internațională remarcabilă, era articulat, erudit, interesant, numai bun pentru un interviu de carieră și pentru a crea un model pentru alți manageri aspiranți. Lucrurile au decurs bine, interviul a fost liber și cordial, respectivul și-a povestit cu umor întâmplări din viață, și mai plăcute și mai puțin plăcute, printre care faptul că în liceu fusese un elev mediocru și într-un an chiar rămăsese corigent la fizică. Prietena mea a scris un articol alert și simpatic despre un personaj viu și interesant. Apoi i l-a trimis, din curtoazie, să-l citească și să corecteze eventuale inadvertențe, înainte de publicare.

Spre surprinderea ei a fost sunată de directoarea de PR a companiei care i-a cerut să scoată din articol pasajele în care directorul apărea într-o lumină mai puțin favorabilă, inclusiv cele în care spunea că a rămas corijent în liceu, pentru că afectează imaginea firmei. Prietena mea a refuzat, omul vorbise cu reportofonul pe masă, nu era nimeni în poziția să-i cenzureze materialul. Directoarea a închis telefonul. Peste 10 minute a chemat-o redactorul șef la el în birou și i-a zis că a fost sunat și amenințat că își vor retrage toată publicitatea din ziar (și era multă) dacă nu se fac corectările cerute de ei. I-a spus prietenei mele: “articolul nu apare așa, oricum. Ori îl schimbi, ori pleci cu tot cu el la alt ziar”. L-a schimbat.

Citește mai mult

Lege și tocmeală

Acest articol a apărut în ultimul număr al Reviztei Biz

Spuneam într-un articol precedent că România e o țară foarte convențională. Vedem asta și în date, dar se vede ușor și cu ochiul liber pentru cine știe să observe. Pentru un ochi mai puțin antrenat, însă, observația poate fi paradoxală; cum poate fi România convențională când românii sunt atât de nepăsători cu regulile, ba chiar încearcă să le fenteze ori de câte ori pot? Răspunsul e că a fi convențional nu e neapărat despre a respecta reguli cât e despre a respecta convenția socială. Ori la noi, cel puțin în Regat, convenția socială e despre nerespectarea regulilor.

Să vă spun o întâmplare. Pe vremea comunismului am acompaniat, împreună cu un coleg, doi studenți din RDG la o tură prin oraș în week-end. La un moment dat am trecut pe lângă o piață. Cei doi s-au mirat: “ce e asta?” Le-am explicat. “A! E foarte necivilizat”- au zis ei. “La noi statul cumpără produsele de la producătorii mici și le vinde prin magazine de stat, civilizat”. “Face și la noi asta, am zis, dar pentru producători e mai rentabil să le vândă singuri pe piața liberă”. “La noi statul a rezolvat și asta – zic ei. Cumpără produsele mai scump și le vând la prețuri subvenționate, în felul ăsta producătorii nu mai au interes să vândă singuri și vând statului”. “Bine – zice colegul meu – dar așa te poți îmbogăți. Cumperi o ladă de roșii, apoi o vinzi înapoi, cu banii cumperi alta, și tot așa”. Cei doi au clipit mirați din ochi: “cum, cum, mai zi odată!”. Sistemul funcționa la ei de 25 de ani, nu se gândise nimeni să-l păcălească. Spune-l unui român și-i află hiba în 30 de secunde.

Citește mai mult