Prima pagină » Întâmplări » Pagina 2

Categorie: Întâmplări

21 decembrie, 1989

Am vrut de mult să scriu textul ăsta. O bună bucată de vreme nu l-am scris pentru că nu sunt prea mândru de mine și de cum am reacționat în acea zi în care lumea, pentru mine, s-a oprit în loc și apoi a pornit-o pe un alt drum, perpendicular. Apoi nu l-am scris pentru că m-am gândit că nu e nimic interesant de spus despre amintirile mele. Sunt prea banale.

Îl scriu acum, chiar banal, pentru că sunt azi 25 de ani de la acea zi și pentru că văd în ultimii ani povești din ce în ce mai distorsionate despre iureșul acelor zile. Și pentru că un prieten povestea azi pe facebook un crâmpei din aceeași poveste. Așadar…

Citește mai mult

Am atins apogeul

În seara asta am atins apogeul carierei mele politice. În cuvântul lui de încheiere Geoană m-a citat! E drept, fără să-mi atribuie citatul, dar cine se uită la fleacuri din astea. Eu, în schimb, îl citez verbatim: “Am avut ocazia […] sa le spun tinerilor ca voi incerca sa scot din gandirea noastra ceea ce spunea un tanar care a emigrat: Am plecat din Romania nu din cauza tarii, ci din cauza raului pe care il scotea din mine”. Astea sunt vorbele mele, le-am scris într-un moment greu pentu mine, după ce am plecat din țară, mai întâi pe blogul lui Cosmin și mai apoi pe acest blog. Citește mai mult

Franța și vinurile

Știu că am promis că nu transform blogul ăsta într-unul de lifestyle, dar nu pot să nu vă povestesc asta. La supermarketul de la mine din sat, (mă rog, orășel, hai), adică la unul dintre ele, a fost promoție la vinuri, cu ocazia culesului viilor, bănuiesc. Pe lângă turburel (foarte iubit pe aici, îi zice “Bourru”) sau must (moût) a existat și un rând special aprovizionat cu vinuri de Bordeaux de mai bună calitate. La capătul lui era vitrina de Grands Crus, sub cheie, unde fermierul din zonă putea cumpăra, ca să pună la păstrare pentru revelion, Chateau Laffite 2006 la modesta sumă de 750 EUR sticla! Dacă asta era prea de tot, în aceeași vitrină mai erau și vinuri mai de duzină, un Palmer, un Margaux, din astea, pe la 250-400 sticla.

Aici e o aglomerare de 3 comune, toate cam cu 2-3000 de locuitori. Pe ele le deservesc 3 hipermarket-uri și un supermarket. Două din cele 4 aveau vinuri la prețurile astea. Absolut incredibil.

Un act de curaj

În ultimul număr al revistei Money apare pe copertă Cătălin Ionescu, fostul CEO al CODECS de la înființare până de foarte curând, sub un titlu care spune “Implozia CODECS”. Articoul de fond vorbește despre faliment, despre erori de conducere, despre colapsul în fața crizei și în urma unor decizii greșite al unei din organizațiile cele mai cunoscute din piața de educație vocațională pentru adulți.

Am mai văzut articole despre falimente, dar arareori am văzut un CEO expunându-se pe sine și expunându-și greșelile cu atât curaj. Nu vreau să comentez dacă a fost Cătălin un director bun sau prost la CODECS, vreau doar să spun că-i admir curajul de a-și recunoaște public înfrângerea, chiar dacă nu își asumă mereu, atât cât cred eu că ar fi cazul, responsabilitatea. Până la urmă noi, cititorii, avem la fel de multe sau chiar mai multe de învățat din poveștile unor eșecuri decât din cele ale unor succese adesea cosmetizate, dar nu avem unde să citim despre ele căci cei care ratează nu au curajul să-și povestească experiențele. Cătălin a avut. Chapeau.

În treacăt fie zis revista găzduiește și opiniile noilor conducători. Belea mare. Nu m-aș apropia de CODECS prea mult cât or sta ăia pe acolo. Nu au decât critici la adresa lui Cătălin, nici o idee cât de cât (fie ea și tâmpă) și unul din ei, care e fotografiat, poartă o cravată care era la mare modă acum vreo 15 ani. Nu sunt un fan al modei, dar omul arată prăfuit rău și la vorbă, și la port și la cap. Trist pentru CODECS. S-a încheiat o eră.

Nu-i Loganu’ ca Merțanu’

De când fac naveta la București am folosit pentru deplasările mele în oraș mașina socrului meu, care e în vizită la noi, în Franța. Mașina e un Logan. Cu ocazia asta am făcut o altă descoperire care m-a surprins: comportamentul celorlalți șoferi față de mine, și în bună măsură și al pietonilor, e net diferit față de vremea când conduceam mașina mea Audi. Diferit în sensul că îmi acordă mult mai puțin respect și politețe, nu mă mai lasă în aceeași măsură să ies de pe o stradă laterală, de pildă, pietonii se reped să treacă prin locuri nepermise deși mă văd venind și, cel mai stresant pentru mine, mai tot timpul câte un dezaxat încearcă să mi-o ia înainte cu orice preț prin trafic, chiar aglomerat, chiar cu riscul unei tamponări. Când am povestit, uimit, constatarea asta unor prieteni, s-au uitat lung și condescendent la mine: “sigur că lumea te respectă în funcție de  ce mașină ai. Ce te miri așa? Acum ai descoperit?” Citește mai mult

Fudulie, sau prostie?

Am trecut azi după multă vreme prin Pasajul Unirea. Am rămas paf! E îmbrăcat de jos până sus în granit natural lustruit. Nu știu cine a furnizat materialul (deși am o bănuială :-)) și nici cât a costat, dar pot să pun pariu că cu banii ăia se mai puteau face vreo 2 pasaje.

Eu am umblat prin multe capitale din lume cu mașina și prin nenumărate pasaje. Nu am văzut nici unul de un lux atât de orbitor. Poate că or fi prin Emirate, pe unde nu am fost. Oare chiar nu avem ce face cu banii? Suntem chiar atât de fuduli, încât să aruncăm banii pe pereți de marmură deși străzile noastre sunt vai mama lor și jumătate de oraș încă nu are canalizare? Sau suntem proști? Sau, poate, cineva a luat o mare șpagă? Ghici, ciupercă, care-o fi răspunsul? Citește mai mult

Refuzul politeții

Am trăit acum două zile, în București, o întâmplare foarte ciudată. Stăteam la coadă la un fast-food. Nu era coadă mare, eram doar câte o persoană la fiecare dintre posturile de servire. La un moment dat apare un tip care se așează hotărât, fără ezitare și fără să-mi arunce măcar o privire, lângă ghișeul de servire, rezemat de tejghea. Îl bat ușor pe umăr și-i zic “coada e aici”, gândindu-mă că poate că nu m-a observat. Îmi zice: “ce-ai domne’ cu mine”. “N-am nimic – zic – vreau doar să stai la coadă”. “Domne’, da’ altă treabă n-ai?” “În  momentul ăsta, nu. E cea mai importantă treabă a mea”. “Vezi-ți domne’ de treabă”. “Păi, cum ziceam, asta fac. Te rog să stai la coadă”. “De ce?” M-a lăsat paf. Cum adică de ce? Răspund tâmpesc și descumpănit. “Pentru că așa e normal”. “Așa e normal? Zău?” Mă enervez și mă oțărăsc. “Da așa e normal. Să stai la coadă, așa cum stăm toți”. “Da’ nu vreau domne’ să ți-o iau înainte. Vezi că se mai eliberează și alte case. Ai ceva cu mine?” “Nu am nimic, zic, personal, și nu are legătură cu casele. Vreau doar să stai la coadă ca toată lumea”. “Și dacă am mai stat odată?” “Cum adică?” “Păi, am stat la coadă, sunt aici la masă, vreau doar să-mi mai iau un sos”. Pam-pam! Citește mai mult