Prima pagină » Reflecții » Societate » Pagina 2

Categorie: Societate

Pedepse și comportamente

Acest articol a apărut în revista Cariere

Într-una din simulările pe care le folosesc în seminariile cu studenții de la cursul de Leadership de la EMBA, participanții sunt puși în situația unui antrenor sportiv care preia o echipă sportivă aflată în dificultate, cu misiunea de a o redresa. În exercițiu le sunt descrise un număr de politici sau practici de conducere a echipei pe care noul antrenor ar putea să le adopte și li se cere să decidă care li se par potrivite și care nu. Între ele există una care sună cam așa (citez din memorie): “anunță că antrenamentele sunt obligatorii și introdu amenzi pentru cei care întârzie”.  Întrebarea este dacă a aborda această practică e o idee bună sau nu. Voi ce ziceți? V-ați făcut o părere?

Citește mai mult

Între muncă și talent

Pe la începutul secolului trecut a apărut și apoi a câștigat un loc proeminent între psihologii vremii o teorie a comportamentului uman (și nu doar) care pleca de la ideea că suntem produsul nu al minții noastre, nu al genelor noastre ci al comportamentelor noastre. Acestea, la rândul lor, sunt determinate de mediul înconjurător și create în mii de iterații prin mecanisme de întărire, adică atunci când am făcut ceva care a avut consecințe bune pentru noi am repetat acel comportament până când l-am internalizat și a devenit parte din identitatea noastră, iar dacă a avut consecințe rele l-am evitat și exclus dintre comportamentele noastre. Cei mai cunoscuți cercetători ai acestor fenomene, fără îndoială reale, sunt rusul Ivan Pavlov, cu celebrul său experiment al reflexului condiționat cu câinele care salivează la un sunet de clopoțel, și profesorul american de la Harvard, B.F. Skinner, unul dintre cei mai influenți psihologi ai secolului XX. 

Citește mai mult

Ordine și dezordine

Acest articol a apărut în revista Biz

Am să încep acest articol cu două teorii despre comportamentul uman și îl voi continua cu o concluzie.

Prima. În anii ’70 marile orașe din Statele Unite erau prinse într-o spirală a dezordinii, criminalității și violenței, alimentată în bună măsură de alcoolism și consum de droguri. Lucrurile degeneraseră în așa măsură încât cartiere întregi din orașe au devenit de nelocuit pentru mulți oameni și au început să fie părăsite, astfel încât clădiri întregi au ajuns să fie abandonate. Doi sociologi criminologi, James Wilson și George Kelling au făcut o observație foarte interesantă, anume că o clădire abandonată rămânea în bună stare o vreme îndelungată, până când cineva spărgea o primă fereastră. Dacă fereastra nu era prompt reparată, în scurt timp întreaga clădire era vandalizată până când ajungea o ruină lipsită de conținut și înecată în mizerie. Cumva, faptul că acea fereastră stătea spartă dădea un semnal că acea clădire nu mai interesează pe nimeni și că era disponibilă pentru orice. În urma acestei observații cei doi au investigat și documentat o întreagă teorie despre fenomen și apoi au scris în 1982 un articol foarte influent despre combaterea criminalității, pe baza ei. Au numit-o “Teoria ferestrelor sparte”.

Citește mai mult

Educația pe persoană fizică

Acest articol a apărut în revista Cariere în Septembrie 2020

În acest an s-au împlinit 35 de ani de când am terminat facultatea. Sunt absolvent al Politehnicii din București, facultatea de Mecanică. Cu ocazia acestei aniversări m-am regăsit cu câțiva dintre colegi, cu unii doar online, cu alții la o masă pe o terasă, prilej cu care am aflat ce s-a mai întâmplat prin viețile noastre în toții anii ăștia. Cu ocazia asta am descoperit că pentru toți carierele s-au împărțit în trei categorii mari. Au fost unii care au făcut cariere de succes în inginerie. Aceștia au fost cei mai puțini. Unii au reușit doar după ce au plecat din România, unde industria s-a prăbușit fix în anii maturității lor profesionale. Cei care au reușit în România au reușit cu multă muncă, cu formări repetate, cu doctorate în specialitățile pe care și le-au ales. Alții, printre care mă număr, au abandonat ingineria pentru alte zări, fie antreprenoriat, fie finanțe, fie formări noi în profesii noi. În fine, alții au încercat cu tenacitate să reziste în inginerie dar au eșuat. Aceștia au fost cei mai mulți. Au eșuat pentru că s-au agățat prea mult timp de un model de evoluție profesională care, în anii formării mele profesionale, era văzut ca modelul și contractul social standard: faci o facultate, te angajezi, apoi înveți ce înveți la locul de muncă și progresezi încet în carieră pe măsură ce capeți experiență, apoi ieși la pensie. Uneori din același loc. Acest model de carieră e mort și îngropat.

Citește mai mult

Ipoteza lumii juste

Acest articol a apărut în Revista Biz

Prin anii ’60, un tânăr asistent la Facultatea de Psihologie a Universității din Ierusalim era recrutat în armată, obligatorie în Israel pentru toți, bărbați sau femei. Numele lui era Daniel Kahnemann, laureatul premiului Nobel despre care am mai scris în articolul trecut. Dată fiind pregătirea lui civilă, i-a fost încredințată misiunea de a pune pe picioare laboratorul de psihologie al armatei, care studia metode de a susține psihologic militarii și a le crește moralul și competența. Una dintre primele cercetări pe care le-a întreprins a fost despre impactul pe care îl are feedback-ul asupra performanței și, mai ales, relația între natura feedback-ului și performanță. Cercetările lui arătau că feedback-ul pozitiv are un impact semnificativ mai bun în performanță decât cel negativ. Această concluzie însă a fost vehement respinsă de comandanții militari care susțineau că experiența lor e fix pe dos. Un comandor de aviație i-a explicat că dacă vede un pilot care a făcut un zbor foarte bun, impecabil, și ca atare primește laude, la următorul zbor va face mai prost, în timp ce dacă după un zbor ratat e criticat și i se explică unde a greșit la următorul zbor face mai bine. Kahnemann a fost intrigat de aceste observații și a început să le urmărească sistematic și a constatat, spre surprinderea lui, că erau corecte, deși ele contraveneau constatărilor generale din cercetările lui sistematice. Căutând explicația acestui paradox, el a descoperit un fenomen cognitiv, acum bine cunoscut, bazat pe ceva ce se numește “regresia la medie”.

Citește mai mult

Ușurința cognitivă și avântul epocii “post-adevăr”.

Acest articol a apărut în revista Biz

Celebrul psiholog israelian Daniel Kahnemann a fost laureat cu premiul Nobel pentru economie pentru contribuțiile sale la studierea științifică a erorilor sistematice pe care tindem să le facem când luăm decizii de tot felul. Teoria economică clasică are la bază o ipoteză fundamentală, ipoteza actorului rațional care optimizează alegerile în sensul maximizării propriei utilități, ceva ce economiștii clasici numesc “homo economicus” sau “econs”. Această ipoteză are multe hibe, nu am să intru acum în discutarea lor, dar pare să “țină” dacă lucrurile sunt observate macro, în numere suficient de mari, pentru că aberațiile tind să se anuleze între ele. Această observație, însă, încetează să fie valabilă pentru acele tipuri de alegeri în care erorile de judecată sunt sistematic îndreptate într-o anumită direcție. Kahnemann și partenerul său de cercetare Amos Tversky (care a decedat, din păcate, de cancer, înainte să apuce să primească și el Premiul Nobel), au postulat și cercetat o teorie comprehensivă a erorilor de judecată generate de aversiunea noastră la risc și pierdere, teorie care a influențat major modelele economice.

Toate aceste teorii, însă, au la bază o anumită înțelegere a felului în care funcționează mintea, a felului în care luăm decizii în general. Mintea noastră funcționează în două sisteme de gândire foarte diferite, Kahnemann le-a numit “sistemul 1” și “sistemul 2”. Ingenios, nu? Ca să le înțelegeți, am să vă rog să facem un mic experiment împreună, anume să răspundeți la două întrebări:

Prima: cum vă cheamă?

A doua: care e cel mai lung fluviu din Asia?

Citește mai mult

Forță și Putere

Acest articol a apărut în Revista Cariere

Am să încep acest articol prin a vă descrie două întâmplări care au, cred eu, multă relevanță pentru subiect. 

Prima e o întâmplare foarte ciudată pe care am trăit-o acum ceva vreme. Am mai scris despre ea într-un articol mai vechi. La acea vreme locuiam în Franța. Am fost contactat printr-o cunoștință comună de un potențial client care mi-a cerut o întrevedere virtuală, pe Skype. Clientul era o mare firmă de software din Rusia care începuse o campanie de extindere în Europa prin achiziții de firme locale. Cumpăraseră astfel de firme în România, Cehia și Polonia dar se cam opriseră din avânt pentru că au dat peste culturi foarte diferite și pe care nu se descurcau să le integreze, așa că aveau nevoie de o mână de ajutor. La întâlnire au participat diverse persoane din conducerea firmei, de la centrul din Rusia dar și de la unele operațiuni locale. Am ascultat tema și, după ce am înțeles-o, le-am spus cum le-aș recomanda eu să procedeze la abordarea ei. Întâlnirea a decurs bine, după părerea mea. Mi s-a cerut să pun propunerea mea în scris, cu o estimare de durată, buget și resurse. Am făcut asta. După vreo două săptămâni am primit un mail politicos, prin care eram anunțat că îmi mulțumesc pentru propunere dar au ales pe altcineva. Am mulțumit la rândul meu și am uitat de subiect.

Doi ani mai târziu revenisem în București când am fost contactat de același client prin directoarea de Resurse Umane din București. Venise șefa ei din Rusia și voia să mă întâlnească. Ne-am văzut la o masă de prânz la care mi-a povestit că persoana pe care o aleseseră cu doi ani în urmă, un profesor de la Universitatea din Varșovia, nu făcuse o treabă prea bună, problemele nu doar că nu au dispărut dar s-au agravat și că ar vrea să reluăm conversația. I-am zis că sunt foarte deschis să o facem, dar trebuie să înțeleg de ce nu m-au ales. Am primit un răspuns stupefiant. Mi-a zis că le plăcusem mai tuturor celor din întâlnire, mai puțin CEO-ului care m-a respins pentru că eram prea relaxat, nu-mi “era foame”, nu eram disperat să câștig proiectul. Le-am spus că îmi pare rău, dar nici acum nu sunt disperat și că nu pot lucra pentru ei.

Citește mai mult