Etichetă: așteptări

Așteptări și aspirații

Acest articol a apărut în Revista Biz

Am promis în numărul trecut că am să dezvolt într-un alt articol acest subiect, pentru că e interesant și cred că poate ajuta pe mulți dintre voi.

Am să încep cu o poveste. Acum doi ani am trăit cea mai recentă experiență revelatoare din viața mea, la o vârstă la care nu mai speram la asta, dar, iată că s-a întâmplat. Am fost și sunt implicat în multe proiecte antreprenoriale, cele mai multe dintre ele mai mult de suflet decât de bani. Într-unul dintre ele am participat, împreună cu mai mulți prieteni, la o inițiativă în educație. Am început, ca orice proiect, cu mult entuziasm și mult optimism și am continuat, ca mai orice proiect, cu un parcurs diferit binișor de planurile inițiale, care ne-a pus resursele de timp, nervi și bani la încercare. Nu a ajutat deloc faptul că echipa era prea mare și prea eterogenă și că, în fața provocării de a gândi un drum nou care să ajute proiectului să continue și să prospere, ne-am regăsit având viziuni diferite. Așa că am decis că cea mai bună cale de a merge mai departe e ca cineva să preia controlul. Pentru că eram și suntem buni prieteni, și pentru ca această conversație să nu ne îndepărteze, am decis să o precedăm cu un weekend de explorare și calibrare, în care să ne aliniem emoțional, să ne clarificăm eventuale tensiuni din trecut și să ne asigurăm că intrăm cu toată deschiderea posibilă în discuțiile grele care vor urma, astfel încât la sfârșitul lor să rămânem în continuare buni prieteni. Pentru că știam că va fi o conversație grea, am rugat un alt prieten, coach priceput, să ne fie moderator.

Moderatorul a început conversația cerându-ne fiecăruia să spunem ce ne dorim de la ceilalți pentru ca această discuție să meargă bine. După ce ne-a ascultat cu răbdare pe toți, ne-a spus următoarele: “Nu știu dacă ați observat, dar eu v-am rugat să spuneți fiecare ce vă doriți de la ceilalți și voi toți, fără excepție, ați spus ce așteptați de la ceilalți. Asta e ceva diferit, nu?”.

Pe mine, această observație a lui m-a pus serios pe gânduri, în primul rând pentru că eu însumi făcusem exact acest lucru. Apoi pentru că, la o primă analiză, nu prea văzusem mare diferență între idei, mi se păreau destul de similare. Dar și destul de diferite încât observația să-mi rămână în minte și să mă preocupe. Până când mi-am dat seama ce mă punea pe gânduri.

Există, de fapt, o mare diferență între așteptări și dorințe, o diferență radicală și care duce la consecințe foarte diferite ale acesto două atitudii. Ca în multe alte cazuri, cuvintele au putere, ele generează stări mentale, care determină atitudini, care apoi influențează comportamente și determină reacții de la cei din jur. Pe această cale, cuvintele creează realitate. Promit să scriu și despre asta într-o bună zi.

Așteptările sunt toxice. În primul rând pentru că, așa cum le spune numele, sunt pasive. Atunci când te aștepți la ceva, faci chiar asta: aștepți. Nu faci nimic pentru a contribui la rezultat, aștepți doar ca el să apară. În al doilea rând, așteptările sunt toxice pentru că generează sentimentul de îndreptățire. Te aștepți la ceva pentru că ai dreptul să te aștepți, pentru că ceilalți au datoria să se ridice la înălțimea așteptărilor tale, ele sunt, prin definiție, legitime, meritate, îndreptățite. O consecință a acestei atitudini este că neîndeplinirea lor generează reacții al căror spectru, mereu negativ, merge de la dezamăgire la sfântă indignare. Ceilalți, cei care nu-ți îndeplinesc așteptările, sunt în cel mai fericit caz niște oameni căzuți, slabi, nevolnici iar în cel mai rău caz, rău voitori sau ticăloși. Reacțiile pe care le ai în urma unor așteptări neîndeplinite sunt puternice, evidente și mai ales foarte negative.

Dorințele, în schimb, sunt pozitive. Dacă îți dorești ceva, prin definiție, ești parte a procesului de a obține acel ceva. Dorința fără acțiune nu e, de fapt, dorință, e mai degrabă o speranță. Deși e nevoie, poate, de speranță pentru a putea visa și dori, reciproca nu e adevărată. Dorința nu e același lucru cu speranța, dorința implică acțiune, implică participare la procesul prin care ea poate deveni realitate. Atunci când îți dorești ceva cauți activ să obții acel ceva, ești parte din proces. Dacă îți dorești ca ceilalți să facă ceva, deci, vei încerca să înțelegi cum poți ajuta, cum poți contribui, ce ai tu de făcut ca să mărești șansa ca dorința ta să fie îndeplinită. Dacă, în schimb te aștepți ca ceilalți să facă ceva, atunci atitudinea ta va fi pasivă, îndreptățită, iar acțiunea va fi limitată la enunțul ritos al destinației așteptate. Dacă vă întrebați care dintre abordări are mai mari șanse de succes, când vă uitați așa la lucruri cred că răspunsul devine evident.

Unul dintre exercițiile cele mai puternice de întărire a relațiilor din echipe pe care îl practicăm noi, consultanții, e să cerem oamenilor dintr-o echipă să spună celorlalți membri ai echipei, pe rând, ce își doresc de la ei pentru ca relația lor de lucru să funcționeze mai bine. În acest exercițiu le cerem explicit să își exprime gândurile sub formă de dorințe nu de așteptări. Odată această dorință exprimată, cerem celeilalte persoane, către care a fost îndreptată cererea, să răspundă primeia prin a-i spune de ce are ea nevoie de la prima persoană pentru a-i putea satisface acea dorință. Acest exercițiu, de fapt, forțează tranziția în echipă de la așteptări la dorințe. Frazarea lor ca atare face primul pas. Înțelegerea faptului că o dorință presupune acțiune și că, dacă vrei ceva de la ceilalți, ai și tu ceva de făcut pentru a determina această schimbare, că ea nu se va petrece dacă doar o aștepți ci e nevoie să contribui la ea în mod activ, e un câștig fenomenal pentru calitatea relațiilor din echipă, un câștig pe care banalitatea acestui umil exercițiu îl maschează la o privire superficială.  

În practica mea de consultanță, dar și la cursurile de la școlile pe unde predau, mă întâlnesc extrem de des cu manageri perfecționiști. E o realitate locală faptul că perfecționismul e văzut ca ceva bun, ca un atribut de valoare, în ciuda faptului că are și destule conotații negative. Pentru ei am scris articolul anterior. Toți perfecționiștii, fără excepție, suferă de boala așteptărilor înalte.  Principala schimbare mentală pe care trebuie să o facă, deci, e să își recalibreze așteptările în dorințe, în aspirații.

Dar, am constatat pe pielea mea, după ce crezusem că reușisem să mă vindec de boala asta, că această recalibrare emoțională și cognitivă e, de fapt, foarte utilă nu doar lor ci și celor mai mulți dintre noi. Poate că și vouă.