Acest articol a apărut în revista Biz
În cursul meu de management intercultural de la EMBA, când ajung să vorbesc cu studenții despre valori societale și impactul lor asupra societății și asupra mediului de afaceri, pun mereu această întrebare: “voi ce credeți, România e o țară mai degrabă individualistă sau mai degrabă colectivistă?”. Cei mai mulți oameni răspund la întrebarea asta cu prima variantă de răspuns, că e o țară individualistă. Întrebați de ce, argumentul cel mai des invocat e că oamenii sunt mai degrabă egoiști și se gândesc mai mult la ei înșiși. Și, deși observația este corectă, situația e, de fapt invers. Cultura românească e mai degrabă colectivistă.
O parte din confuzie vine din faptul că natura subiectului nu e suficient înțeleasă. Culturile individualiste nu sunt caracterizate prin faptul că indivizii se preocupă exagerat de ei înșiși în detrimentul celorlalți, deși asta e posibil, dar nu caracteristic. Principala caracteristică a culturilor individualiste e credința răspândită în societate că binele și răul vin de la individul însuși, că fiecare e răspunzător pentru soarta sa și nu e îndreptățit să aștepte ceva de la ceilalți. Această credință generează un grad mare de autonomie individuală, oamenii tind să fie mai centrați pe sine și pe potențialul propriu și să depună mai mult efort pentru a și-l împlini. O altă consecință a acestui fel de a vedea lumea e că valorizezi mai mult libertatea și posibilitatea alegerii libere și apreciezi sarcinile și situațiile care te provoacă, care îți dau ocazia să îți manifești valoarea și să te bucuri de sentimentul reușitei.