Prima pagină » criză » Pagina 2

Etichetă: criză

Statul degeaba

Acum vreo săptămână (sau poate mai mult, că am cam pierdut noțiunea timpului cu balamucul din jurul meu) a apărut o știre în Ziarul Financiar. De când a început criza statul a concediat 2500 de oameni iar restul economiei 250,000!

Știrea asta este cel mai bun exemplu și cel mai bun argument pentru teza că statul trebuie redus la înfățișarea lui minimă. Și nu pentru că aș dori eu ca niște oameni să-și piardă locul de muncă, oricare ar fi aceia. Pe lângă considerentele de ordin social, pe care, recunosc, eu le privesc cu multă rezervă pentru că eu cred că e de datoria fiecăruia să-și poarte lui și familiei lui de grijă, în situația actuală creșterea numărului de șomeri produce un efect de ambalare a crizei în avalanșă, prin creșterea numărului celor care nu-și mai pot plăti datoriile la bănci, care nu mai pot consuma, etc. Nu cred nici în miraculoasa redresare a vistieriei publice prin această manevră, pentru că șomerii vor fi plătiți din ajutorul de șomaj până la sfârșitul crizei cel puțin.

Dar a ține sute de mii de oameni pe leafă degeaba are niște efecte foarte perverse. Citește mai mult

Allez les bleus

Dacă tot am scris despre America, să vă spun câte ceva și despre Franța. În primul rând, Franța rurală, cea pe care o trăiesc eu, nu are nici o legătură cu Parisul. Asta poate fi bine sau rău, în funcție de ce vă doriți de la viață. Pe aici ești bine primit de-ai fi român, chinez, englez sau malgaș. Un lucru să nu fii: parizian. Franța rurală e tradițională, așezată, tolerantă, disciplinată, muncitoare, și, în felul ei adeseori lent, surprinzător de eficientă. După toate regulile economiei capitaliste, Franța ar fi trebuit să dispară. Demult. Pe aici se muncesc 35 de ore pe săptămână, fără excepție, cu religiozitate. Asta înseamnă că magazinele, de pildă, deschid de la 9 la 12. Apoi au pauză de prânz 2h (da, da, ați citit bine) apoi se redeschid de la 2 la 6. Țin deschis sâmbăta, dar în schimb închid lunea. Prânzul e o sărbătoare religioasă zilnică. Se ia în familie (la o pauză de 2h nu-i nici o problemă să dai o fugă până acasă) sau la bistroul preferat și are musai 3 feluri, adesea stropite cu un pahar de vin. Pe urmă se duc la muncă! Neverosimil. Dar adevărat. Citește mai mult

Moartea lui Fayol

Acum câteva luni am avut un seminar de cultură de organizație cu un client. Înainte de începe discuția despre cum ar trebui să arate organizația lor și ce tipuri de comportamente ar trebui încurajate la angajați pentru a face față provocărilor viitoare, a trebuit să revizităm declarațiile și intențiile strategice. Problema a fost, însă, că orice gândiseră clienții mei despre strategia lor de afaceri cu numai 4 luni în urmă devenise caduc. “Bine, bine – am întrebat atunci – dar totuși, pe ce puteți conta sigur? Trebuie să existe ceva!”. “Singurul lucru pe care îl știm sigur – a fost replica managerilor – e că în viitorul previzibil nu știm nimic sigur”. Citește mai mult

Managementul de criză

Acum, de când e la modă criza şi discuţiile despre ea, am auzit de mai multe ori decât în tot restul vieţii mele de afaceri despre managementul de criză. El e văzut în general ca un fel de asalt al cavaleriei uşoare, mortal, curajos şi decisiv, prin care se stopează pierderile, se pune naibii ordine odată şi se taie toate costurile inutile. După 6 luni, ca să citez un termen pe care l-am citit într-un articol despre temă, pacientul astfel tratat ori sucombă ori se face bine căci, se ştie bine, ce nu te omoară te întăreşte. Citește mai mult