Ziceam într-un comentariu anterior că, deși corupție e peste tot, la noi ea e așa de înrădăcinată și așa de masivă încât schimbă natura jocului politic. Îți vine să crezi că o corupție care schimbă jocul politic e una de mare anvergură, dominată de rechini feroce cu organizații subversive întinse. În realitate corupția e ca o pelagră, ca o boală de piele care se întinde pe adâncime mică dar pe suprafață mare până ce ajunge să contamineze totul și să sufoce organismul, și așa debil, de dedesubt.