Dintre credințele pe care le-am ținut la mare preț cea mai mare parte a vieții mele, una pe care nu am pus-o, practic, deloc la îndoială a fost meritocrația. Mi s-a părut evident că societatea ar trebui să se organizeze meritocratic, că orice fel de ierarhie socială ar trebui să se bazeze pe identificarea și recunoașterea celor mai capabili dintre noi. Lor ar trebui să le facem loc în poziții cheie, în care valoarea și calitățile lor să se poată manifesta cât mai lesne, în beneficiul tuturor și pe ei ar trebui să-i răsplătim pe măsura valorii pe care o creează. E greu să te opui acestei idei, mai ales dacă ești o persoană care, ca și mine, iubește libertatea. Dar am citit într-o zi o carte în care un profesor de filozofia moralei pe care îl admir foarte tare, Michael Sandel, argumenta foarte convingător despre limitele meritocrației. Fără a avea pretenția de a-l completa și nici contrazice pe acest profesor ilustru, vreau să împărtășesc cu voi câteva reflecții pe care această lectură mi le-a prilejuit.
Idealul meritocratic e despre egalitatea de șanse, nu de rezultate. Dacă la linia de start avem toți același potențial, aceeași șansă de a reuși, atunci rezultatul la care ajungem e pe deplin meritat, împreună cu orice fel de răsplată care vine la pachet cu el. Mai mult decât atât, succesul celor care ies „câștigători” devine un model pentru ceilalți și îi motivează să încerce mai mult, să depună mai mult efort, să capete încredere că se poate. Am discutat odată cu niște oameni grupați într-o organizație care militau pentru înlocuirea sistemului politic din unul democratic, bazat pe alegeri, în unul meritocratic, bazat pe competențe dovedite (nu intru în detalii cum s-ar putea ajunge la a face asta, dar e cu siguranță posibil). În acest fel, o societate meritocratică e o societate robustă, dinamică, cu cetățeni care concurează pentru răsplata pe care societatea o rezervă celor mai buni membri ai ei, fie ea materială, politică sau pur și simplu recunoaștere socială și statut. Tot pe această cale, societatea va emana elite care și-au dobândit laurii, gloria și banii pe căi strict de merit individual, generând astfel prosperitate și bunăstare pentru toți.
Sau cel puțin așa spune teoria. În practică, lucrurile stau mult diferit.