Venit la putere cu surle și trâmbițe în urmă cu doar un an și ceva și distins cu premiul Nobel pentru pace după 13 zile în funcție pentru meritul incontestabil de a nu fi George W. Bush, Barack Obama a reușit turul de forță de a-și vedea blocate în Senat cele mai importante inițiative, mai ales piatra unghiulară a mandatului prezent, reforma sănătății. Cum e posibil așa ceva, pentru un președinte ales cu un mandat popular confortabil și care controlează o majoritate la fel de confortabilă în ambele camere ale legislativului? Metoda folosită de republicani pentru a-i bloca inițiativele e veche dar eficace. A fost inventată de Cato cel Tânăr pentru a-i bloca inițiativele lui Iulius Caesar. Pur și simplu nu te oprești din vorbit. Regulamentul Senatului Statelor Unite permite oricărui senator să vorbească oricât pe orice subiect. Dacă o lege e pusă în dezbatere, senatorii opoziției pot să oprească votarea ei indefinit pur și simplu dezbătând-o la infinit. Nimeni nu le poate lua dreptul la cuvânt. Sau aproape nimeni, pentru că un amendament la regulament permite unei majorități formate din 2/3 din senatori să ceară întreruperea dezbaterii și trecerea la vot. Metoda se numește “filibuster”. Citește mai mult