Prima pagină » Societate

Etichetă: Societate

Egalitate, echitate, solidaritate

Acest articol a apărut în edițiile online ale revistei Cariere

Se spune că atunci când britanicii au luat în stăpânire insula Hong Kong pentru 155 de ani, unul dintre primele lucruri pe care le-au făcut a fost să introducă legi britanice și, mai ales, principiile de drept pe care acelea se bazează. Cel mai important dintre ele, pentru britanici și pentru oricine a fost crescut în cultura occidentală, (din care deși uneori nu credem, facem parte) e cel al egalității tuturor în fața legii. Conform acestei anecdote, localnicii chinezi au fost foarte surprinși de această năstrușnică idee a străinilor. “Cum, adică, egali?” – au întrebat ei. “Egali-egali, așa? Și bogații și săracii tratați la fel?”. “Desigur” au răspuns britanicii surprinși și ușor intrigați. “Păi atunci, – au replicat chinezii increduli- “ce rost mai are să fii bogat?”. Acest principiu al egalității în fața legii, pe care îl luăm așa de mult drept firesc în cultura noastră, nu era deloc la fel de firesc în cultura lor, chiar dimpotrivă. 

Dar chiar în culturile occidentale, egalitatea nu e chiar așa de uniform dorită și respectată. Există arii culturale în care societatea dezavuează centralizarea puterii, inegalitatea și privilegiul. Și există societăți în care acestea sunt cel puțin tolerate dacă nu chiar încurajate. Sociologii numesc acest fenomen “distanța față de putere” și e un parametru care se măsoară. România e una din culturile unde el e mai degrabă mare, unde inegalitatea e tolerată. Societățile nordice, scandinave, sunt invers. Am văzut cu toții fotografia primului-ministru danez sprijinindu-și de zidul palatului regal bicicleta pe care venise în audiență la regină. Avem credința că egalitatea e ceva de dorit, e o manifestare a unei societăți avansate, inclusive, dar oare e asta chiar adevărat?

Citește mai mult

Reguli și obiceiuri în vremuri de criză

Acest articol a apărut în revista Cariere.

În celebrul lui tratat de etică, Etica Nicomahică, Aristotel argumentează despre virtute, atât cea intelectuală cât și cea morală, că sunt un produs al obiceiurilor noastre. Suntem creați de natură pentru a putea fi educați în spiritul virtuții, spunea el, dar virtutea însăși e o expresie a obiceiurilor noastre, suntem ceea ce facem în fiecare zi, nu ceea ce credem că suntem sau am vrea să fim.

Din păcate, nu doar virtuțile noastre sunt o expresie a obiceiurilor noastre ci și scăderile, lașitățile, micile sau mai marile ipocrizii, răutăți sau meschinării. Suntem ceea ce facem repetat, suntem creaturile obișnuinței.

Există o explicație neurologică pentru acest lucru. Mintea noastră e organizată în așa fel încât să minimizeze efortul de a gândi și asta nu e întâmplător. Gândirea rațională, conștientă, e o adăugire foarte recentă, pe scara evoluției și noi suntem suprema ei încarnare. Centrul ei e în neo-cortex, o parte a creierului aflată la suprafața lui și cea mai recentă pe scara evoluției, după cum îi spune și numele, mai precis în neo-cortexul pre-frontal. Tindem să valorizăm foarte mult gândirea rațională, pe bună dreptate pentru că ne diferențiază așa de net de restul lumii vii și ne-a adus mare succes ca specie. Cu ea am creat marile opere ale umanității, de la artă la arhitectură la inginerie. În ciuda acestui fapt, însă, mintea rațională e foarte primitivă, limitată, dacă o comparăm cu alte părți ale creierului, bunăoară cu cele care coordonează simțurile. Principala ei limitare e că nu se poate concentra decât pe o singură sarcină odată.

Citește mai mult

Colectivism și colectivități

Acest articol a apărut în revista Biz

În cursul meu de management intercultural de la EMBA, când ajung să vorbesc cu studenții despre valori societale și impactul lor asupra societății și asupra mediului de afaceri, pun mereu această întrebare: “voi ce credeți, România e o țară mai degrabă individualistă sau mai degrabă colectivistă?”. Cei mai mulți oameni răspund la întrebarea asta cu prima variantă de răspuns, că e o țară individualistă. Întrebați de ce, argumentul cel mai des invocat e că oamenii sunt mai degrabă egoiști și se gândesc mai mult la ei înșiși. Și, deși observația este corectă, situația e, de fapt invers. Cultura românească e mai degrabă colectivistă.

O parte din confuzie vine din faptul că natura subiectului nu e suficient înțeleasă. Culturile individualiste nu sunt caracterizate prin faptul că indivizii se preocupă exagerat de ei înșiși în detrimentul celorlalți, deși asta e posibil, dar nu caracteristic. Principala caracteristică a culturilor individualiste e credința răspândită în societate că binele și răul vin de la individul însuși, că fiecare e răspunzător pentru soarta sa și nu e îndreptățit să aștepte ceva de la ceilalți. Această credință generează un grad mare de autonomie individuală, oamenii tind să fie mai centrați pe sine și pe potențialul propriu și să depună mai mult efort pentru a și-l împlini. O altă consecință a acestui fel de a vedea lumea e că valorizezi mai mult libertatea și posibilitatea alegerii libere și apreciezi sarcinile și situațiile care te provoacă, care îți dau ocazia să îți manifești valoarea și să te bucuri de sentimentul reușitei. 

Citește mai mult

Etică și competiție

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz

Am mai scris despre asta; suntem o societate bântuită de o boală cronică: hiper-competitivitatea. O vezi la tot pasul, în aproape toate interacțiunile pe care le ai cu ceilalți, mai ales în București și în sudul țării, unde fenomenul e acut. E un fenomen extrem de insidios și cu efecte colaterale de la neplăcute la dezastruoase, cu atât mai mult cu cât mulți dintre noi îl valorizăm ca pe ceva bun, ceva care îți dă putere și ambiția de a reuși. În realitate, cel mai adesea face exact contrariul. 

Astăzi vreau să mă opresc, însă, asupra unui unghi mai puțin vizibil și mai puțin acceptat al hiper-competitivității noastre: relația ei cu derapajul etic. Există o corelație semnificativă între credințele noastre competitive și comportamentul nostru etic. Relația e inversă: cu cât valorizăm mai mult competiția și cu cât ne mână mai tare nevoia de a câștiga în fața altora, cu atât mai mare șansa să deviem de la comportamentul moral. E un fapt stabilit și para-stabilit de multe cercetări. Când vă mai mirați cum de a ajuns România așa de jos, gândiți-vă și la asta.

Citește mai mult

Crimă și pedeapsă

Acest articol a apărut în Revista Biz

Am să abordez în acest articol o temă cu care mă întâlnesc des, și în conversații private dar și în cele profesionale, cu studenți de MBA sau cu manageri din organizațiile clienților. E tema importanței pedepsei pentru etică. 

Aud des acest argument, chiar din gura unor persoane foarte inteligente, anume că “etica nu se creează cu vorbe dulci ci cu biciul. De asta sunt unele popoare etice, pentru că lipsa de etică e sau cel puțin a fost, istoric, pedepsită drastic”. Eu cred că acest argument e fals, profund fals.

Citește mai mult

Pledoarie pentru o educație antreprenorială

Acest articol a apărut pe site-ul republica.ro și e oarecum o continuare a celui anterior.

Tema care a ținut afișul ultimului Forum Economic Mondial de la Davos a fost ceva numit pompos a Patra Revoluție Industrială. Există voci care contestă faptul că e chiar o revoluție, o numesc, mai degrabă, o evoluție accelerată. Eu nu sunt de părerea lor. Eu cred că e chiar o revoluție și că accesul ubicuu la informație și capacitatea de a o comunica instantaneu pe arii largi fără intervenție umană va crea realități în următorii 20 de ani pe care acum nici măcar nu suntem în stare să le înțelegem.

Când eram copil, tema noastră predilectă de visare era anul 2000. Ni-l imaginam în fel și chip și revistele de anticipație întrețineau magia publicând tot felul de previziuni futuriste. Futurologi cu renume au scris cărți care s-au vândut în milioane de exemplare. Nici una dintre previziuni nu a fost măcar pe aproape exactă. Unele au fost naiv de prudente (ceas cu calculator inclus) altele uriaș de visătoare (colonizarea planetelor). Dar cele mai multe dintre lucrurile care ne-au schimbat viața nu au fost prevăzute deloc. Capacitatea noastră de a prevedea viitorul nu doar că nu s-a îmbunătățit de atunci, dar a scăzut dramatic. Vă imaginați că lumea fără smartphone a fost doar cu 10 ani în urmă? Lumea e în mișcare rapidă și nu mai înțelegem foarte bine încotro se îndreaptă.

Dar ceva știm: A Patra Revoluție e una a cunoașterii, a schimbului instantaneu și ubicuu de informații și cunoștințe, a accelerării inovației și a intrării tehnologiilor avansate în viața de zi cu zi. E o revoluție în care valoarea se produce distribuit, adeseori în afara circuitelor clasice, ale erei industriale tradiționale. Cea mai mare companie hotelieră din lume nu are nici un hotel, cea mai mare companie de taxiuri nu are nici o mașină. Nu doar că aceste surse de valoare apar și cresc rapid, dar ele creează un ecosistem pentru apariția altora, ceea ce face ca valul schimbării să fie mereu mai rapid. Nu știm unde se va opri și nici cum va arăta lumea pe care o va lăsa în urmă. Tot ce știm e că va semăna foarte puțin cu cea de acum. Și mai știm că ne va ridica multe probleme la care va trebui să ne adaptăm.

Citește mai mult

Viitorul e deja aici

Acest articol a apărut în revista Cariere

“Viitorul e deja aici, doar că nu e distribuit uniform”, spunea cândva, memorabil, eseistul canadian William Gibson. Ca în cazul tuturor schimbărilor disruptive care au precedat-o, A Patra Revoluție Industrială, cum a ajuns să fie numit acest fenomen care ne va schimba cu siguranță viețile în deceniile următoare, se manifestă întâi timid, prin unghere, prin semnale mai mult sau mai puțin ușor de descifrat. Dar ea vine, vine pentru toți. Pentru mulți, ea e deja aici.

A Patra Revoluție e una a cunoașterii, a schimbului instantaneu și ubicuu de informații și cunoștințe, a accelerării inovației și a intrării tehnologiilor avansate în viața de zi cu zi. E o revoluție în care valoarea se produce distribuit, adeseori în afara circuitelor clasice, ale erei industriale tradiționale. Cea mai mare companie hotelieră din lume nu are nici un hotel, cea mai mare companie de taxiuri nu are nici o mașină. Nu doar că aceste surse de valoare apar și cresc rapid, dar ele creează un ecosistem pentru apariția altora, ceea ce face ca valul schimbării să fie mereu mai rapid. Nu știm unde se va opri și nici cum va arăta lumea pe care o va lăsa în urmă. Tot ce știm e că va semăna foarte puțin cu cea de acum. Și mai știm că ne va ridica multe probleme la care va trebui să ne adaptăm. Am să vorbesc aici despre trei.

Citește mai mult