Prima pagină » Reflecții » Economie » Pagina 2

Categorie: Economie

La ce sunteți dispuși să renunțați?

E oficial. Nu mai putem continua așa. Va trebui să mărim taxele. Sau să scădem cheltuielile. Sau ambele. Mai toți oamenii pe care i-am auzit vorbind despre subiect se împart în trei categorii:

1. Să nu crească nimic, plătim deja prea mult.

2. Să crească, dar de la alții. În principiu de la bogați, dă-i dracului de îmbuibați că au de unde.

3. Mai bine să dăm afară niște bugetari, că tot  o freacă.

Adică, cu alte cuvinte, să se reducă, dar nu de la noi. Eu cred că atitudinea asta nu e rezonabilă. Ca să supraviețuim cu toții, ca popor, trebuie să renunăm la ceva. Întrebarea e la ce? Citește mai mult

Aurul cenușiu

Una dintre iluziile copilăriei mele, care a fost spulberată la maturitate, e aceea că trăiesc într-o țară frumoasă și bogată. Iluzia asta mi-a fost săpată temeinic în conștiință de propaganda naționalistă a guvernului comunist al anilor ’60 și până la vârsta adultă nimeni nu a încercat să mi-o scoată din cap. Încet, încet, însă, am început să-mi dau seama că imaginea mea despre propria mea țară e falsă. Țara mea nu e mai frumoasă ca altele și, mai ales, nu e deloc mai bogată decât ele. Sigur că nu suntem năpăstuiți, dar nu suntem nici din cale afară de dăruiți. Oricine a explorat insulele Greciei, văile Alpilor, plajele nesfârșite ale Atlanticului, fiordurile Norvegiei, castelele Franței, asta ca să amintim numai tări din apropierea noastră, știe că România nu e cu siguranță o țară dăruită. Citește mai mult

Mărțișorul românesc

Am citit ieri o declarație halucinantă a doamnei Maria Grappini, șefa patronatelor din industria ușoară. Se pare că producătorii români de șnur de mărțișor sunt pe ducă. Au mai rămas doar 4 fabricanți locali, și ăia de-abia ținându-se în viață. Cauza, potrivit doamnei Grappini sunt importurile și nepăsarea statului român care asistă impasibil cum o tradiție multimilenară a despicatului firului de borangic în 4 și al re-înnodării lui pe culori se stinge încet. Undeva, în subtext, era ideea că statul ar trebui să intervină, să facă ceva, ca să  nu moară producția de șnur bicolor. Ce naiba, doar nu o să le dăm și mărțișoarele străinilor! Citesc multe prostii în presa românească, dar parcă ceva așa de idiot nu am mai citit de mult. Citește mai mult

Două Românii

Suntem o țară a contrastelor și a paradoxurilor. Asta nu e ceva nou. Și nici ceva neapărat rău, sau neapărat bun. Face parte din farmecul nostru ca nație că suntem greu de etichetat în spații comune. Avem laturi luminoase de o lumină neașteptată dar și laturi întunecate de care nu prea ai vrea să te apropii. Oamenii văd ce le convine, ce le confirmă stereotipurile sau ce le potolește temerile. Dar azi vreau să mă opresc doar la una dintre multele dihotomii care marchează societatea noastră. Citește mai mult

Prețuri legale

Citesc în Evenimentul Zilei că războiul dinre producători și retaileri, soldat cu o lege care reglementează relația dintre cele două părți, nu a produs efectele scontate la raft. Oare chiar și-a imaginat cineva că le va produce? Ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, se pare că a promis scăderi de prețuri și de 30% la unele produse. Pe ce cale? Cum și-o fi imaginat domnia sa că se va petrece asta? Și chiar a crezut cineva că tot scandalul ăsta a fost pornit de patronatele din industria alimentară ca să poată să le dea mai mulți bani consumatorilor? Așa de altruiști dezinteresați sunt ei? De fapt, tot lobby-ul ăsta a avut drept scop să mute profituri de la retaileri la producători cu forța. Scriam acum aproape 2 ani, când a început scandalul, acest articol în wall-street.ro. Acum se adeverește.

Faptul că cineva va avea taxe de raft mai mici nu îl va determina în nici un fel să scadă prețurile de vânzare, astfel încât retailerii să poată trece o parte a lor la consumator. Sigur, mecanismele competiției vor duce, poate, la o erodare a marjelor și la transferarea unei părți din acest beneficiu la consumator, dar eu cred că nu se va întâmpla asta. Mi-e teamă, deci, că tot circul e gratuit. Retailerii vor găsi alte metode de a-și proteja marjele. Pot să pun pariu că nu se va schimba mai nimic nici în prețurile la raft nici în felul în care e distribuit profitul din vânzare. Pentru că, în ultimă instanță, ceea ce contează e echilibrul de putere economică și aceasta e clar înclinată în favoarea retailerilor. Ceea ce se va schimba, însă, e că va apărea un nou organism de reglementare, cu noi pensii speciale și cu o nouă liotă de inspectori de hrănit prin salarii și șpăgi.

Pe vremea lui Ceaușescu exista mercurial în piețe, prețuri maximale, și nici așa nu a putut fi învinsă ecuația puterii economice. Eventual a putut fi subminat tot sistemul. Legea bunelor practici comerciale nu e chiar atât de nocivă, dar nu e nici atât de folositoare pe cât se pretinde. E o furtună într-un pahar cu apă, o altă situație în care statul nostru mamut își găsește de lucru ca să pară că face ceva…

Statul degeaba

Acum vreo săptămână (sau poate mai mult, că am cam pierdut noțiunea timpului cu balamucul din jurul meu) a apărut o știre în Ziarul Financiar. De când a început criza statul a concediat 2500 de oameni iar restul economiei 250,000!

Știrea asta este cel mai bun exemplu și cel mai bun argument pentru teza că statul trebuie redus la înfățișarea lui minimă. Și nu pentru că aș dori eu ca niște oameni să-și piardă locul de muncă, oricare ar fi aceia. Pe lângă considerentele de ordin social, pe care, recunosc, eu le privesc cu multă rezervă pentru că eu cred că e de datoria fiecăruia să-și poarte lui și familiei lui de grijă, în situația actuală creșterea numărului de șomeri produce un efect de ambalare a crizei în avalanșă, prin creșterea numărului celor care nu-și mai pot plăti datoriile la bănci, care nu mai pot consuma, etc. Nu cred nici în miraculoasa redresare a vistieriei publice prin această manevră, pentru că șomerii vor fi plătiți din ajutorul de șomaj până la sfârșitul crizei cel puțin.

Dar a ține sute de mii de oameni pe leafă degeaba are niște efecte foarte perverse. Citește mai mult

I believe in America

Cuvintele din titlu sunt primele din filmul “The Godfather”, unul din filmele mele favorite. Spre deosebire de Buonasera, personajul care le rostește în film, eu nu sunt americanofil. Nu as putea trăi in America, deși îmi place sa călătoresc acolo și iubesc confortul vieții americane, chiar atunci când mă înspăimântă excesele ei.
Si totuși, ca și Buonasera, și eu cred in America. Mai mult decât orice altă țară din lume, America are puterea extraordinară și cu totul excepțională de a se reinventa. Nu e deloc întâmplător ca toate tendințele lumii contemporane, sau cele mai multe, oricum, ne vin din America. Oricât ni s-ar părea acum de defect modelul capitalist american, și este, pot să pun pariu că următoarea paradigma economică pe care o vom imbrățișa cu toții nu va fi nici franceză, nici chineză, nici germană nici japoneză, indiană, braziliană sau, Doamne-ferește, rusească. Ea va fi tot americană. Citește mai mult