Prima pagină » erori de judecată

Etichetă: erori de judecată

De ce nu învățăm?

La cursul de Leadership pe care-l țin la programul de EMBA al Maastricht School of Management din București, cea mai mare parte din nota participanților e dată de un eseu despre ce au învățat din curs. Eseul acordă puncte și pentru forma de prezentare, și pentru gândirie critică și pentru coerența argumentelor dar, mai cu seamă, un loc important e rezervat învățării înseși. În toți acești ani în care am ținut acest curs și am evaluat aceste eseuri, am fost surprins să aflu că un număr important dintre ele conțin, de fapt, o foarte mică doză de învățare.

Asta nu înseamnă că oamenii scriu prostii sau nu au înțeles nimic din curs, sau nu știu să redea informația (deși uneori se întâmplă și asta), dar înseamnă, cumva, că mulți tind să rateze esența însăși a învățării, adică schimbarea. Nu vreau să fac aici o dizertație despre ce înseamnă să înveți, vreau doar să spun că, din perspectiva dobândirii unor competențe profesionale, învățarea nu e doar despre a ști lucruri noi ci despre a fi în stare să le aplici în viața ta iar asta cere, prin definiție, să faci lucrurile diferit. Învățarea, deci, cere schimbare și, uneori, cere schimbări de paradigme, credințe sau obiceiuri, de asta și e așa de grea.

Spre surprinderea mea, în destul de multe eseuri, conceptul e înțeles pe dos. Găsesc comentarii elogioase și încântate despre idei descoperite în curs cu care persoana respectivă se identifică pentru că a avut experiențe similare, care confirmă justețea ideii. Cumva, faptul că o idee sau teorie auzită la curs explică experiențe trecute pe care până atunci acela le găsise greu de explicat face ideea aceea valoroasă și validă. În același timp apare însă și situația inversă: dacă idei auzite la curs nu se potrivesc cu experiențele trecute ale participantului, atunci ele sunt probabil greșite, sau inaplicabile. Și mai problematică e situația în care idei sunt respinse pur și simplu pentru că infirmă credințe puternice, uneori identitare ale persoanei respective. Am citit de mult prea multe ori argumente care se prezentau pur și simplu prin sintagme de genul “eu nu cred că asta poate funcționa” sau “eu nu cred în teoria XYZ”, de parcă ar fi fost un curs despre credință. O astfel de abordare e exact opusul învățării. 

Citește mai mult

Ipoteza lumii juste

Acest articol a apărut în Revista Biz

Prin anii ’60, un tânăr asistent la Facultatea de Psihologie a Universității din Ierusalim era recrutat în armată, obligatorie în Israel pentru toți, bărbați sau femei. Numele lui era Daniel Kahnemann, laureatul premiului Nobel despre care am mai scris în articolul trecut. Dată fiind pregătirea lui civilă, i-a fost încredințată misiunea de a pune pe picioare laboratorul de psihologie al armatei, care studia metode de a susține psihologic militarii și a le crește moralul și competența. Una dintre primele cercetări pe care le-a întreprins a fost despre impactul pe care îl are feedback-ul asupra performanței și, mai ales, relația între natura feedback-ului și performanță. Cercetările lui arătau că feedback-ul pozitiv are un impact semnificativ mai bun în performanță decât cel negativ. Această concluzie însă a fost vehement respinsă de comandanții militari care susțineau că experiența lor e fix pe dos. Un comandor de aviație i-a explicat că dacă vede un pilot care a făcut un zbor foarte bun, impecabil, și ca atare primește laude, la următorul zbor va face mai prost, în timp ce dacă după un zbor ratat e criticat și i se explică unde a greșit la următorul zbor face mai bine. Kahnemann a fost intrigat de aceste observații și a început să le urmărească sistematic și a constatat, spre surprinderea lui, că erau corecte, deși ele contraveneau constatărilor generale din cercetările lui sistematice. Căutând explicația acestui paradox, el a descoperit un fenomen cognitiv, acum bine cunoscut, bazat pe ceva ce se numește “regresia la medie”.

Citește mai mult

Credințe și fapte

Acest articol a apărut în numărul din Iunie al revistei Biz

În ultima lui carte, Factfulness, regretatul medic suedez Hans Rosling începe prin a pune un set de întrebări despre starea actuală a lumii. Dacă sunteți curioși, le puteți găsi la acest link: https://factfulnessquiz.com/. Sunt interesante și foarte utile pentru a vă testa un pic nu neapărat cunoștințele, pentru că despre multe probabil că nu aveți o idee precisă, cât opiniile, intuițiile despre starea generală a lumii. Vă las să faceți quizz-ul, înainte de a merge mai departe.

Citește mai mult

Ce urmează acum?

Acest articol a apărut în numărul din Mai al revistei Cariere

Încet, încet începem să vedem o luminiță la capătul acestui tunel, încă nu foarte lung, dar al naibii de întunecos în care ne-a aruncat aproape peste noapte această pandemie. Și odată cu ea se ridică, legitimă, această întrebare: “și ce urmează acum?”. Vreau să încerc, în acest articol, câteva tipuri de răspuns. În loc de prim răspuns, am să încep cu o primă întrebare, mai bine zis cu un mic exercițiu mental. Vă rog să-l faceți împreună cu mine,

Prima temă e să ghiciți răspunsul la următoarele întrebări.

  1. Care era numărul de site-uri web în China la sfârșitul anului 2005?
  2. Care e numărul speciilor de insecte din lume?
  3. Care e altitudinea maximă din Vanuatu?

E vorba despre ghicit, bănuiesc că nu cunoașteți răspunsurile pe dinafară și nu e un exercițiu de căutare pe Google, nu trișați că nu are niciun rost, încercați să-l ghiciți, cât de aproape puteți de unde credeți că s-ar afla adevărul. Nu mergeți mai departe până nu ghiciți.

Vă rog, după ce ați ghicit, să vă notați cele 3 numere undeva. Gata? Hai, notați-o, dacă vreți să ne jucăm, e important. Acum am o extensie a temei. Vă rog să încadrați numărul respectiv între două limite care vă dau încredere 95% că cuprind rezultatul corect. Dacă, de pildă, la una dintre întrebări ați răspuns 1,000,  ne așteptăm cu toții să nu fie neapărat chiar corect, dar cam între ce și ce sunteți 95% siguri că e corect? Între 500 și 2,000, de pildă? OK? Ați înțeles? Scrieți și cele 2 numere care delimitează intervalul, de o parte și de alta a numărului inițial. Ar trebui acum să aveți 9 numere.

Citește mai mult

Modele, rețete, exemple

Acest articol a apărut, într-o formă editată, în ultimul număr al revistei Biz.

În 1982 un tânăr consultant de la Mc Kinsey, un tip briliant, alert în gând și articulat în verb, a publicat o carte care a devenit poate primul best-seller modial de afaceri, o carte care a zguduit puternic fundațiile gândirii lumii de afaceri de la acel moment. Cartea s-a vândut în peste 3 milioane de exemplare în primii 4 ani de la apariție! Nemaivăzut pentru o carte despre afaceri. Tânărul se numea Tom Peters iar cartea se numea “In Search of Excellence”. Era vremea în care industria americană se simțea puternic amenințată de avansul industriei japoneze, vremea în care mașinile japoneze trecuseră de la a fi jucării fragile și nefiabile la a fi prima opțiune a clasei mijlocii americane și în care firme ca Sony sau Matsushita trimiteau în faliment companiile americane una după alta. Cartea identifica un număr de firme americane de succes, care făcuseră față cu brio acestei competiții și care nu doar că rezistaseră dar și prosperaseră și le descompunea acțiunile într-o rețetă a succesului, a excelenței. Ideile și abordările noi, proaspete, fără inhibiții, prezentate în carte au făcut din ea un best-seller mondial iar din Tom Peters un guru al afacerilor și o celebritate internațională. 10 ani mai târziu aproape toate firmele prezentate în carte dăduseră faliment iar Tom Peters a recunoscut ceea ce niște jurnaliști de la Business Week descoperiseră, anume că a falsificat unele date pentru ca să ajungă la concluziile pe care le-a prezentat. A urmat dizgrația și un con de umbră din care omul nu a mai ieșit niciodată de tot. A fost o victimă celebră a unui fenomen foarte cunoscut dar puțin înțeles, numit de psihologi eroarea fundamentală de atribuire.

Citește mai mult